Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, reţinut de procurorii DNA

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 3 februarie 2016

Actualizare 21:40

Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, şi fostul director economic în Primăria Brăila, Stoica Anghelescu, au fost reţinuţi în această seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, pentru fapte de corupţie, potrivit unui comunicat al DNA.

Cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: "La data de 22 iulie 2009, în contextul derulării Programului Operaţional Regional, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în proporţie de 85% (ce privea sprijinirea unei dezvoltări economice şi sociale durabile şi echilibrată teritorial, a tuturor Regiunilor României), Primăria municipiului Brăila a încheiat cu instituţiile abilitate un contract de finanţare ce avea ca obiect «Modernizare Bulevardul Dorobanţilor, municipiul Brăila».

În cursul anului 2010, inculpatul Simionescu Aurel Gabriel, în calitate de ordonator principal de credite şi responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul inculpatului Anghelescu Stoica, în calitate de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Brăila, a schimbat, cu intenţie, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 2.642.179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15.703.464 lei primiţi ca primă tranşă de prefinanţare din fonduri europene, în cadrul proiectului menţionat mai sus.

Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv («Învăţământ», «Locuinţe, servicii dezvoltare publică» etc.).

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări de «Modernizare bulevardul Dorobanţilor, municipiul Brăila» s-a desfăşurat în mai multe etape, astfel:

- o primă etapă în anul 2009, care a avut ca finalitate anularea procedurii prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,

- a doua etapă, în perioada aprilie - iulie 2010, anulată de acelaşi Consiliu,

- a treia etapă, în luna august 2010".

Procurorii precizează: "Din probatoriul existent la dosarul cauzei a rezultat că modalitatea de fraudare a procedurilor de atribuire a unor contracte de prestări servicii ori execuţie lucrări la nivelul autorităţilor publice locale a fost aceea ca anumite firme agreate, în conivenţă cu reprezentanţii şi funcţionarii din cadrul autorităţilor publice locale, fie să ofere preţul cel mai mic/cea mai bună ofertă economică, fie să îndeplinească «anumite» condiţii (tehnice, profesionale, etc.) apreciate ca esenţiale de către membrii comisiilor de analizare şi evaluare a ofertelor, condiţii care, bineînţeles, erau stabilite în mod evident în scopul arătat mai sus.

Această situaţie a condus ca, în timp, anumite societăţi comerciale să deţină monopolul lucrărilor licitate de autorităţile publice locale din municipiul Brăila, respectiv Consiliul Judeţean Brăila şi Primăria municipiului Brăila. Astfel, aceste firme au câştigat marea majoritate a contractelor de achiziţie publică pe plan local şi judeţean.

În acest context, la data de 22 decembrie 2010, Primăria Municipiului Brăila a încheiat cu o asociere de firme un contract de achiziţie publică, în condiţiile în care oferta financiară a acesteia a fost mai mare decât cea clasată pe locul al doilea, care ar fi trebuit să fie desemnată câştigătoare.

Prin încheierea acestui contract, inculpaţii Simionescu Aurel Gabriel şi Anghelescu Stoica şi-au îndeplinit cu intenţie, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu ce derivau atât din calitatea de ordonator principal de credite şi responsabil de controlul financiar preventiv, cât şi din calitatea de responsabil cu viza de control financiar preventiv şi preşedinte, cu drept de vot, al comisiei de evaluare ofertelor.

Acest lucru a fost posibil prin stabilirea unor criterii vădit discriminatorii de calificare şi de selecţie a ofertelor, în procedura de atribuire a contractului de lucrări menţionat, organizată şi în anul 2009 (procedură anulată prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor).

Concret, cei doi inculpaţi au avizat şi aprobat documentaţia de atribuire a contractului respectiv către asocierea de firme care propusese suma de 99.992.906,29 lei pentru executarea lucrărilor, cauzând prin aceasta, vătămarea intereselor legitime ale ofertantului clasat pe locul al 2-lea, care a acumulat cel mai mare punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul în evaluarea ofertelor şi care ofertase pentru lucrări suma de 65.648.502,88 lei.

Prin acţiunile inculpaţilor Simionescu Aurel Gabriel şi Anghelescu Stoica a fost produs Primăriei Brăila un prejudiciu de 39.829.735,31 lei, din care 24.985.162,27 lei reprezentând finanţare nerambursabilă primită de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională şi 14.844.572,66 lei prejudiciu adus bugetului local al municipiului Brăila".

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolul 309 Cod de procedură penală.

Mâine, inculpaţii Simionescu Aurel Gabriel şi Anghelescu Stoica urmează să fie prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

(S.A.)

----------

Actualizare 12:12 Primarul Aurel Simionescu, ridicat de anchetatori şi dus la DNA Galaţi pentru audieri

Primarul municipiului Brăila Aurel Simionescu a fost ridicat miercuri de anchetatori şi a fost transportat cu o dubă a jandarmeriei la sediul DNA Galaţi pentru audieri, transmite Agerpres.

(I:D.)

---

Actualizare 11:54 Primarul din Brăila ar fi favorizat un consorţiu de firme la licitaţia pentru modernizarea unui bulevard

Primarul municipiului Brăila, Aurel Gabriel Simionescu, vizat de percheziţiile efectuate miercuri de DNA, ar fi favorizat un consorţiu de firme la o licitaţie pentru modernizarea unui bulevard, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Faptele asimilate celor de corupţie ar fi fost comise cu concursul mai multor funcţionari publici din subordinea edilului, precum şi al reprezentanţilor firmelor interesate în obţinerea contractelor de lucrări publice, conform aceloraşi surse.

Potrivit acestora, pentru fraudarea procedurilor de atribuire a licitaţiilor publice, reprezentanţii firmelor agreate au decis, în complicitate cu unii angajaţi din administraţia locală, fie să ofere preţul cel mai mic, fie să se încadreze în anumite criterii tehnice considerate esenţiale pentru realizarea proiectelor vizate.

În cazul proiectului de modernizare a bulevardului Dorobanţi, derulat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, oferta iniţială a asocierii căreia i-a fost încredinţat contractul în condiţii suspecte ar fi fost majorată ulterior cu peste 50%, au explicat sursele. Majorarea s-ar fi făcut prin creşterea tarifelor din oferta iniţială, fără nicio justificare, transmite Agerpres.

Potrivi surselor judiciare, diferenţa dintre cele două oferte a fost de peste 40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta prejudiciu adus fondurilor administrate de administraţia locală.

(I.D.)

---

Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziţii în două locaţii situate în municipiul Brăila, dintre care una este sediul primăriei, într-un dosar de corupţie, transmit televiziunile de ştiri.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2010. În cursul zilei de 3 februarie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 2 locaţii situate în municipiul Brăila, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice", menţionează DNA într-un comunicat de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb