Făgădău Decebal, primarul municipiului Constanţa, este urmărit pendal de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, conform unui comunicat de presă al DNA.
Fapta a fost comisă pe vremea când acesta era viceprimar şi se referă la emiterea unei autorizaţii de construcţie pentru un imobil pe plaja din centrul staţiunii Mamaia, zonă în care este interzisă orice construcţie.
Potrivit comunicatului, se menţionează: "Pe plaja din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, în zona centrală a staţiunii, a fost construit, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinaţie cazare şi alimentaţie publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizaţii de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanţa.
În acelaşi an, primarul municipiului Constanţa şi societatea constructoare au fost acţionaţi în judecată de o societate comercială care deţinea o construcţie în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizaţiei de construire. În motivare, societatea reclamantă susţinea, printre altele, că autorizaţia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere şi servitute privind distanţa dintre construcţii, reclamantei fiindu-i vătămat dreptul de proprietate.
Prin decizia civilă definitivă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în anul 2012, autorizaţia de construire emisă de Primăria municipiului Constanţa a fost desfiinţată."
Instanţa a reţinut că, la emiterea autorizaţiei de construire, nu s-a respectat interdicţia de a construi în interiorul zonei de protecţie şi că amplasarea imobilului este situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcţii definitive, astfel încălcându-se art. 16 alin. 1 din OUG 202/2002, art. 2 lit. b şi art. 3 din HG 749/2004, conform comunicatului.
Procurorii susţin că: "Autorizaţia de construire din data de 03.09.2013 a fost semnată de Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar al municipiului Constanţa, în exercitarea atribuţiilor delegate de primar al municipiului Constanţa, de Constantin Nicoleta, la data faptei şef serviciu - Serviciul autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de împuternicit al arhitectului - şef al mun. Constanţa şi de Dinescu Fulvia Antonela, la data faptei director executiv adjunct al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de împuternicit al secretarului municipiului Constanţa."
Alături de Făgădău Decebal sunt urmărite şi Constantin Nicoleta, la data faptei şefă a Serviciului autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa şi Dinescu Fulvia Antonela, la data faptei director executiv adjunct al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa . De asemenea, Tănase Luiza Elena, la data faptei arhitect-şef al primăriei municipiului Constanţa şi
Mazăre Radu Ştefan, la data faptei primar al municipiului Constanţa, sunt urmăriţi penal.
Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, potrivit comunicatului.