• Intrarea pe Bursă a fondurilor de pensii nu va influenţa trendul pieţei, potrivit analiştilor
Fondurile de pensii private ar putea începe să investească la Bursa de Valori Bucureşti în luna martie, odată cu primele contribuţii, potrivit reprezentanţilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Astfel, lichiditatea pieţei bucureştene ar putea cunoaşte o creştere importantă, dacă BVB va şti să atragă aceşti clienţi. Reprezentanţii fondurilor de pensii au declarat că nu vor ocoli piaţa autohtonă pentru acumularea de acţiuni.
"În mod normal, intrarea fondurilor de pensii pe Bursă ar trebui să aibă un efect pozitiv, de creştere a cererii, ca orice intrare în piaţă a unor investitori instituţionali", este de părere Paul Brendea, analist financiar la "Prime Transaction". Domnia sa ne-a explicat, însă, că singurul neajuns este forţa financiară momentan redusă a fondurilor de pensii, deoarece se bazează în proporţie covârşitoare pe acea cotă minimă legală, care urmează să crească de-abia în următorii ani.
Marcel Murgoci, director operaţiuni la "Estinvest", ne-a spus: "Ne aşteptăm la active totale în valoare de 300 milioane de euro, anul acesta, şi la investiţii de 500 milioane euro, din care este posibil ca un procent de 15% să fie investit în piaţa de capital românească". Domnia sa consideră că momentul intrării pe piaţă a fondurilor va depinde, în cea mai mare măsură, de contextul economic general şi de trendul pieţei. "Investiţiile vor fi făcute pe parcursul anului 2008 tocmai pentru a nu genera o creştere artificială a pieţei", a mai adăugat domnul Murgoci. De asemenea, directorul de operaţiuni de la "Estinvest" precizează că există şi posibilitatea ca fondurile de pensii să amâne intrarea pe piaţa de capital românească sau să investească mai puţin decât şi-au propus, având în vedere prognozele sumbre ale specialiştilor referitor la anul bursier 2008, în întreaga lume.
Paul Brendea, însă, este de părere că fondurile de pensii vor tinde să-şi facă stocul de acţiuni cât mai repede şi doar nişte creşteri aberante de curs (cum au fost cele din iulie 2007) i-ar putea împiedica să se plaseze la cumpărare imediat ce vor avea banii disponibili. "Dacă au noroc, administratorii fondurilor de pensii pot să prindă bursa la cote joase şi astfel să-şi asigure o intrare frumoasă", ne-a spus domnia sa.
Analistul citat nu vede o legătură directă între trendul pieţei şi începerea infuziilor de capital din partea fondurilor de pensii, din două motive principale: forţa financiară relativ scăzută a acestora şi slabele şanse ca fondurile să îşi sincronizeze intrarea în piaţă.
"Eu tind să cred că bursa îşi va reveni mai devreme de luna martie, când fondurile preconizează că vor începe investiţiile", ne-a spus domnul Brendea. Evenimentele ce ar putea să readucă evoluţiile pozitive la bursă ar fi revenirea pieţelor financiare internaţionale, ruperea corelaţiei între bursa românească şi bursele străine, noutăţi privind listarea "Erste" la BVB sau rezultate preliminate bune pentru 2007, potrivit lui Paul Brendea.