PRIMER: "Plafonarea taxei clawback la 15% este o corecţie necesară pentru ca industria medicamentelor să aibă viitor"

M.A.
Miscellanea / 24 aprilie 2020

"Plafonarea taxei clawback la 15% este o corecţie necesară pentru ca industria medicamentelor să aibă viitor"

Votul din Parlament care plafonează taxa clawback la 15% pentru fabricile din ţara noastră este o corecţie necesară pentru ca industria medicamentelor să aibă viitor, fiind totodată un semnal pozitiv dat de politicieni pentru continuarea investiţiilor în extindere tehnologică şi păstrarea locurilor de muncă în ţară, anunţă Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), printr-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, PRIMER, care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie din ţară, salută votul dat de majoritatea covârşitoare din Camera Deputaţilor pe legea de aprobare a OUG 77/2011 care plafoneaza taxa clawback la 15% pentru medicamentele fabricate în ţară.

Dr. Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER, a declarat: "De peste 5 ani, o maşînărie bine organizată şi finanţată de importatori, avocaţi, consultanţi şi lobbyisti face tot ce-i stă în putinţă pentru a denigra medicamentele generice fabricate în ţară, care reprezintă un pericol în calea transformării României într-o ţară complet dependenţă de importuri. În mare parte a reuşit, pentru că din cauza creşterii taxei clawback de la 12% în 2016 la aproape 30% în 2019, cota de piaţă a medicamentelor fabricate în ţară s-a redus la sub 10%, deficitul balanţei comerciale din industrie generează 15% din deficitul total al României iar fabricanţii din ţară şi-au anulat sau amânat investiţii capitale de circa 100 milioane de Euro".

Sursă citată precizează că, votul din Camera Deputaţilor din 23 aprilie aduce speranţa pentru continuarea investiţiilor, mai ales în perioada de după pandemia de COVID-19, când România trebuie să producă suficiente medicamente pentru a face faţă nevoilor populaţiei. Plafonarea taxei clawback la 15% este primul pas pentru că industria din ţară să îşi revină după 5 ani de decredibilizare. Următorul pas este unul logic, şi anume că industria să fie desemnată domeniu de interes strategic, pentru a putea să pună la dispoziţia pacienţilor şi mai multe medicamente din producţie domestică.

Unităţile de fabricaţie de medicamente din România, aflate în Bucureşti, Tg Mureş, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu, Braşov şi Baia-Mare au făcut în ultimii începând cu 2007 investiţii de peste 500 de milioane Euro pentru a se menţine competitive.

"România are o tradiţie îndelungată în industria farmaceutică iar contribuţia pe care fabricile de medicamente din România, indiferent de capital, o au la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi la dezvoltarea economică este esenţială pentru evoluţia noastră că stat European modern", a mai declarat Damian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb