Principiul dominoului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 septembrie 2008

Principiul dominoului

Fortis primeşte sprijin financiar de 11,2 miliarde de euro

"Fortis", cel mai mare furnizor belgian de servicii financiare, a primit un ajutor de 11,2 miliarde de euro (16,3 miliarde de dolari) de la statul belgian, olandez şi cel luxemburghez, după ce investitorii au devenit îngrijoraţi de situaţia financiară a băncii.

Guvernul belgian va cumpăra 49% din divizia bancară locală a "Fortis", pentru 4,7 miliarde de euro, în timp ce Olanda va plăti 4 miliarde de euro pentru un pachet similar de acţiuni din divizia bancară olandeză a grupului. Luxemburg-ul va acorda un împrumut de 2,5 miliarde de euro, obţinând în schimb 49% din afacerile locale ale "Fortis".

"Fortis" plănuieşte să vândă participaţia deţinută la divizia bancară a "ABN Amro" destinată populaţiei, preluată anul trecut.

"Bradford & Bingley" a fost naţionalizată

Creditorul ipotecar britanic "Bradford & Bingley" Plc (B&B) a fost naţionalizat, iar "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, va plăti 612 milioane de lire sterline (1,1 miliarde de dolari) pentru preluarea sucursalelor şi depozitelor acestuia. Este vorba despre 197 de sucursale şi depozite de 20 de miliarde de lire sterline. (Detalii în pagina 10)

Sucursalele "Roskilde Bank", preluate de "Nordea" şi partenerii săi danezi

"Nordea" AB din Suedia şi "Spar Nord Bank" şi "Arbejdernes Landsbank" din Danemarca vor cumpăra 21 de sucursale ale "Roskilde Bank", care se confruntă cu probleme financiare şi care a fost preluată de banca centrală a Danemarcei. Preţul tranzacţiei este de 550 de milioane de coroane daneze, adică 108 milioane de dolari. (Detalii în pagina 10)

"Hypo Real Estate" - salvată de la faliment

"Hypo Real Estate Holding" AG, al doilea creditor imobiliar din Germania, a fost salvat de la faliment de către guvern şi un consorţiu bancar, care vor împrumuta instituţia cu sumele necesare salvării sale de la colaps. "Hypo Real Estate" va primi 35 de miliarde de euro (50 de miliarde de dolari) de la guvern şi bănci private. Banca germană ia în calcul vânzarea de active.

"Dexia" - reuniune excepţională a Consiliului de Administraţie

Banca franco-belgiană "Dexia" SA, cel mai mare creditor mondial pentru administraţiile locale, cu o situaţie care îi îngrijorează pe investitori, a convocat, pentru ieri seara, o reuniune excepţională a Consiliului de Administraţie.

Acesta urma să analizeze situaţia financiară internaţională, potrivit afirmaţiilor unui purtător de cuvânt al băncii.

"Aegon" are expunere de 125 milioane de euro pe "WaMu"

Compania olandeză de asigurări "Aegon" NV are o expunere de 125 milioane de euro (181 milioane de dolari) pe "Washington Mutual" Inc. ("WaMu"), banca americană intrată în faliment săptămâna trecută. Acţiunile "Aegon" au scăzut, ieri, cu 5,2% pe piaţa olandeză, la 6,82 euro.

Sarkozy îi convoacă pe bancherii şi asiguratorii francezi

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, i-a convocat astăzi, la Palatul Elysée, pe directorii principalelor bănci şi companii de asigurări din ţară, pentru o analiză asupra situaţiei acestor instituţii.

Reuniunea de lucru este menită "să treacă în revistă situaţia instituţiilor financiare şi acordarea de credite gospodăriilor şi întreprinderilor", potrivit comunicatului de la Elysée.

"Citigroup" preia operaţiunile bancare ale "Wachovia"

"Citigroup" Inc., cea mai mare bancă din SUA, a decis să cumpere operaţiunile bancare ale "Wachovia" Corp., creditor cu sediul în Charlotte, Carolina de Nord. Anul acesta, "Wachovia" şi-a pierdut 74% din valoarea de piaţă.

"Citigroup" va absorbi 42 de miliarde de dolari din pierderile "Wachovia", iar autorităţile federale - restul de pierderi din portofoliul de credite acordate de "Wachovia", care se ridică la 312 miliarde de dolari.

BCE injectează în sistemul financiar 120 miliarde euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a acordat ieri, băncilor din zona euro, lichidităţi în valoare de 120 de miliarde de euro, în cadrul unei operaţiuni speciale menite să reducă tensiunile de pe pieţele monetare. BCE a precizat că băncile au lansat oferte pentru 141,683 miliarde de euro în cadrul unei operaţiuni de refinanţare specială cu o maturitate de 38 de zile.

Planul de salvare - supus ieri votului

Preşedintele american George W. Bush le-a cerut ieri, senatorilor, să voteze rapid planul de salvare a sectorului bancar, în valoare de 700 de miliarde de dolari. "Înţeleg perfect că va fi un vot dificil", a spus Bush, adăugând: "Planul de salvare va evita riscul ca această criză din sectorul bancar să se propage în întreaga noastră economie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb