Privatizarea Petrom. Între interese economice, politică şi invidii personale

Vânzarea a încă 10% din Petrom ar trebui să fie pentru România, Bursa de Valori şi actorii pieţei de capital un prilej de bucurie. Piaţa de capital din România devine puţin mai vizibilă şi va putea beneficia de creşterea volumelor de tranzacţionare în viitor, la buget vor intra sume importante, iar brokerii vor avea ceva mai puţine dificultăţi în a explica investitorilor străini ce se întâmplă cu piaţa de capital de la noi...

Dar, cum trăim în România, lucrurile nu sunt atât de simple! Orice decizie economică, socială sau de altă natură atrage puncte de vedere pătimaşe şi contradicţii ireconciliabile între părţile implicate sau pur şi simplu de la observatorii fenomenului. Lucrând pe piaţa de capital şi pe cea financiară pentru mulţi ani, îmi aduc aminte cu exactitate orgoliile actorilor majori şi înteleg întreaga furtună în paharul cu apă care se manifestă şi la această tranzacţie pe piaţa de capital. Precizez de la bun început că nu mă voi referi la inconsistenţele de ordin tehnic legate de ofertă. Despre acest aspect spun numai că mi-aş fi dorit ca operaţiunea să se desfăşoare cu maximul de transparenţă posibil şi într-un mod cât mai simplu cu putinţă. În mod evident, toate aspectele neclare din prospect urmau să fie speculate de adversarii procesului de vânzare, de cei care nu au putut participa ca intermediari la această ofertă, de adversarii politici ai guvernului etc. Tocmai de aceea, orice scăpare sau ambiguitate de ordin juridic sau tehnic în cazul unei oferte cu asemenea impact de imagine intern şi internaţional trebuia evitată; nu a fost, din păcate. Cu toate acestea, afirmaţii ale politicienilor sau analiştilor de genul "o metodă de stabilire a preţului nemaiîntâlnită" (este o metodă utilizată frecvent în Europa, un exemplu fiind oferta recentă a OMV) sau "statul încasează pe acţiune o sumă care poate fi recuperată în 3 ani din profiturile băncii" (PER pentru acţiunile Petrom este 12,28 în momentul de faţă, conform ultimului preţ de piaţă...) sunt neadevărate şi evident rău voitoare.

Din punct de vedere economic, oferta de vânzare este importantă pentru România. Statul român nu mai deţinea pachetul majoritar în Petrom şi oricât am fi vrut să credem altfel, \"independenţa energetică a ţării\" este un subiect perimat, nicidecum unul delicat. Faptul că guvernele mai folosesc manipularea preţurilor la benzină, gaze şi electricitate pentru a-şi \"subvenţiona\" alegătorii şi a pune companiile proprii în avantaj competitiv faţă de competitorii externi este o practică pe cât de greşită, pe atât de dăunătoare economic pe termen lung (dar atât de benefică politic pe termen scurt!). În acest context, folosirea Petrom ca instrument de presiune în controlarea preţului benzinei şi gazelor era inoperantă şi nerealistă pentru România. Oricum, dacă este de discutat pe acest subiect, decizia de a vinde sau nu Petrom trebuia chibzuită în 2004, atunci când practic statul român a hotărât să renunţe la participarea sa majoritară (chiar dacă acest lucru s-a produs în fapt puţin mai târziu) şi nu acum. Iar elementul important era negocierea redevenţelor şi a contractului de privatizare, lucruri care au fost făcute dubios şi netransparent la momentul res-pectiv. Astăzi, guvernul român recunoaşte pur şi simplu că nu mai face faţă nevoilor investiţionale constante ale Petrom şi că are nevoie de bani pe termen scurt pentru susţinerea deficitului bugetar sau (sper eu cu naivitate!) pentru continuarea proiectelor de investiţii în infrastructura în curs şi consolidarea financiară a ţării. Aşadar, singurul element de dezbătut este capacitatea statului de a obţine cea mai mare sumă cu putinţă din această tranzacţie, în condiţiile date. Condiţiile date sunt următoarele: o participare minoritară la Petrom (aşadar nu se poate spera la obţinerea aceluiaşi preţ pe acţiune ca atunci când ai vândut pachetul majoritar), într-un moment în care preţurile la tiţei sunt ridicate, fără a şti însa în ce sens se vor deplasa în perioada următoare, iar piaţa de gaze din România nu este încă liberalizată... Determinarea preţului de vânzare \"optim\" trebuie să ţină cont de aceste realităţi. În plus, preţul optim (putem citi \"maxim\") de vânzare trebuie să se situeze în apropiere de preţul pieţei. Mai exact: dacă free-floatul şi lichiditatea pe acţiunile Petrom pe piaţă ar fi fost suficiente, probabil preţul ofertei era mai mic decât ultimul preţ de închidere. În condiţiile specifice ale Petrom şi pieţei româneşti, oferta se adresează în special investitorilor instituţionali, care cumpără o participare importantă şi în consecinţă ar fi dispuşi să plătească un preţ apropiat sau chiar mai mare decât cel de piaţă. Totuşi, oferta recentă a OMV (realizată prin aceeaşi metodă tehnică a \"licitaţiei cu preţ maxim\") s-a făcut la un discount de aproximativ 15% faţă de preţul pieţei, aşadar există o potenţială presiune în jos şi în cazul acţiunilor Petrom.

În concluzie, în realităţile Româ-niei de astăzi, cu o piaţă de capital ca cea românească şi o atenţie în cel mai bun caz modestă din partea investitorilor străini, oferta Petrom trebuie privită cu speranţă, nu cu rea voinţă.