PRIVIND SERVICIILE DE TRANSPORT URBAN ALTERNATIV: Companiile de ridesharing solicită Guvernului urgentarea reglementărilor

I.M.
Companii / 13 iunie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, care reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din Romania (Uber, Clever şi Bolt), solicită Guvernului urgentarea procedurii de adoptare a ordonanţei de urgenţă promisă cu mai bine de două luni în urmă, potrivit unui comunicat remis astăzi, conform Agerpres.

"A mai trecut încă o săptămână de promisiuni. Lucru care ne aduce şi mai aproape de vacanţa parlamentară şi în imposibilitatea de a adopta această ordonanţă. Perspectiva de a rămâne peste vară fără acces la aceste servicii de mobilitate urbană este deosebit de gravă atât pentru utilizatori dar mai ales pentru şoferii colaboratori. Pentru mulţi dintre ei prestarea acestor servicii este esenţială pentru completarea veniturilor familiilor", spun companiile.

Reprezentanţii acestora solicită urgentarea procedurilor, în condiţiile în care toţi paşii de transparenţă decizională şi consultare publică au fost parcurşi şi nu există niciun temei pentru care adoptarea acestei ordonanţe să treneze.

"Suntem la o lună de la intrarea în vigoare a modificărilor la legea taximetriei şi efectele acesteia asupra industriei de ridesharing se văd de la o zi la alta. Sunt, la nivel naţional peste 250 de şoferi colaboratori ai celor trei platforme sancţionaţi. Majoritatea dintre sunt în imposibilitatea de a-şi mai folosi maşinile personale pentru următoarele 6 luni", mai spune comunicatul.

Companiile de transport alternativ susţin că este necesară adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, mai ales că la nivelul Parlamentului European un nou regulament dedicat economiei digitale, inclusiv platformelor de transport alternativ, a fost adoptat şi urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, scrie Agerpres.

'A mai trecut încă o săptămână de promisiuni. Mai sunt doar două şedinţe de guvern în care această ordonanţă, promisă cu aproape trei luni în urmă, poate fi adoptată şi înregistrată în Parlament înainte ca acesta să intre în vacanţă. Situaţia este critică atât pentru şoferii colaboratori ai platformelor noastre cât mai ales pentru utilizatorii care găsesc din ce în ce mai greu maşini prin intermediul aplicaţiilor. Mai puţin de jumătate dintre şoferii celor trei aplicaţii sunt pe traseu - acest lucru face ca timpul de aşteptare să fie foarte mare iar cursele mult mai scumpe. Solicităm urgentarea procedurii de adoptare a Ordonanţei de urgenţă care ne-a fost promisă încă din 29 martie', a declarat Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economia Digitală, citat în comunicat.

În continuare, utilizatorii celor trei aplicaţii întâmpină probleme în a găsi o maşină disponibilă. Timpii de aşteptare sunt în continuare foarte mari, în unele cazuri chiar de trei ori mai mult decât înainte de 16 mai, data intrării în vigoare a modificărilor la legea taximetriei, a adăugat el, conform Agerpres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb