În perioada 18-21 septembrie este organizat evenimentul "Pro Fundata Fair 2023", de promovare turistică, în parteneriat cu Primăria Fundata şi Clubul Presei de Turism şi vor contribui la desfăşurare administratori ai locurilor de cazare din localitate, în scopul promovării turistice a zonei, conform comunicatului remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, comuna Fundata va fi promovată printr-un târg format din case tradiţionale, hoteluri, pensiuni. Vor participa jurnalişti şi reprezentanţi ai unor agenţii de turism din 20 de state europene. Iniţiativa este susţinută şi de Charlie Ottley, realizatorul documentarelor "Wild Carpathia" şi "Flavours of Romania". Ottley a declarat că: "Aş dori să vă urez bun venit la "Pro Fundata Fair". Fundata a fost votat cel mai frumos sat în 2023 şi oferă o perspectivă unică asupra vieţii de munte de aici, din Carpaţi. Ne vom deschide casa şi mulţi alţi oameni din comunitate îşi vor deschide casele tradiţionale pentru ca dumneavoastră să veniţi şi să le vedeţi. Avem o mulţime de activităţi care se desfăşoară aici, precum plimbări cu căruţa, cu caii, ciclism montan. Vor fi câteva zile fantastice, o şansă de a experimenta Transilvania, de a stabili contacte, de a întâlni oameni şi de a afla de ce România va fi noua destinaţie în Europa".
În comunicat se mai arată că Fundata a fost declarată "Destinaţia anului 2023" de Clubul Presei de Turism, conform clasamentului realizat de jurnaliştii de specialitate. La Fundata vor mai fi prezenţi şi membri ai Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, invitaţi să viziteze obiective cultural-istorice, să admire case tradiţionale şi să descopere gastronomia locală.