Probabilitatea unei reveniri economice în V, supraestimată de la început

Revenirea economică ce a urmat Crizei Financiare Globale a luat un deceniu în lumea dezvoltată. Este posibil să fi fost cea mai lentă revenire din istorie după o criză economică. Criza financiară şi recesiunea subsecventă au fost necaracteristice, mai ales în Europa, unde anumite ţări "necompetitive" şi dezechilibrate au fost legate la mâini de arhitectura monetară a zonei euro.

La momentul 2014 de exemplu, un articol din Euromonitor International nota că viteza revenirii până atunci a fost "neobişnuit de lentă", în ciuda dobânzilor foarte scăzute. De asemenea, se adaugă că în timp ce în Germania nu au existat pierderi pe termen lung pe partea de creştere potenţială, în Italia şi Spania PIB-ul pierdut pe revenire până în 2014 a fost de aproape 20%. Italia, de altfel, se regăseşte acum, în termeni de produs intern brut, sub unde era în 2008. În România, având în vedere deficitele bugetare acumulate în anii guvernării Tăriceanu, corecţia a fost una scurtă şi extrem de dureroasă, iar revenirea la nivelul pre-criză s-a petrecut abia în 2014.

Fiecare criză are, totuşi, efecte caracteristice într-un sistem dinamic - afectând uneori permanent diferite activităţii economice -, unde pot exista generatori non-observabili.

Pe durata lentei reveniri economice din economiile dezvoltate a fost canonizată într-o anumită măsură ideea stagnării seculare: o schimbare a dinamicilor fundamentale - reducerea cererii sub capacitatea ofertei şi implicit reducerea investiţiilor - care fac ca economia să opereze sub potenţial, chiar şi în momentele în care este în perioada de creştere a ciclului (boom).

Povestea clasică este că agenţii economici şi guvernamentali pot să recunoască generatorii de rezultate (eng. outcome generators) şi implicit urmările din lumea socială şi să planifice în mod corespunzător, în sens probabilistic. În anumite cazuri se poate (bugetul unei ţări, de exemplu), în unele nu. Majoritatea economiştilor consideră încă faptul că folosirea datelor din trecut pentru "ghidarea" viitorului este o abordare naturală în ciuda complexităţii şi observabilităţii mai reduse a unor generatori. Problema pentru prezent este că suntem într-o situaţie fără precedent istoric.

Fantasmagoria cu revenirea economică în V, la care unii reprezentanţi ai Guvernului României încă ţin cu ardoare - cel mai probabil din motive electorale - a fost fundamentată atât la nivel global, cât şi la nivel local pe scenariile din pandemiile de ordin mai recent, în special mini-pandemia de SARS din 2002-2003. Mai multe studii ulterioare acelei epidemii au arătat că estimările privind impactul macroeconomic al pandemiei SARS-CoV-1 au fost la vremea respectivă supraestimate. În cazul pandemiei Covid-19, impactul pare să fi fost subestimat.

Fără îndoială, impactul Covid-19 a fost devastator - în principal din cauza restricţiilor pentru limitarea îmbolnăvirilor, dar şi a modificărilor de comportament în consum -, fără precedent în dimensiune şi în viteză, însă recesiunea incipientă nu a fost dublată de o criza financiară. Criza financiară a fost evitată prin intervenţiile masive în pieţe ale băncilor centrale. Fără aceste intervenţii, care distorsionează funcţionarea pieţelor financiare, nu se ştie în ce situaţie s-ar fi găsit diverse economii şi economia globală. Pentru economiile bazate pe consumerism, exemplul principal fiind SUA, explozia ratei şomajului ar putea însemna însă daune semnificative pe termen lung pentru potenţialul de creştere economică. Cererea a fost sprijinită prin plăţile directe pentru populaţie de la buget, dar la Washington se discută deja despre reducerea beneficiilor pentru şomaj, motivaţia fiind că sunt un stimulent pentru nemuncă.

"Se simte ca şi cum suntem în negare în legătură cu cât de persistente în timp vor fi daunele provocate de Covid-19 pentru pieţele forţei de muncă, în special având în vedere că şocul acesta accelerează transformări structurale în servicii precum shopping-ul online şi automatizarea", subliniază Robin Brooks, economistul şef al Institute of International Finance (IIF), într-un raport de analiză.

Pentru economiile moderne din Vest, bazate pe consum, dinamica din piaţa muncii ar putea produce o creştere a inegalităţilor şi prin consecinţă o creştere a polarizării cu efecte asupra coeziunii sociale. Cu meritul că a reuşit să evite o criză financiară, măsurile Federal Reserve nu au ajutat totuşi cu mare lucru economia reală, contrastul dintre economie şi finanţe devenind, din contră, mai evident - exemplificat prin comparaţia disconnectului din ce în ce mai mare dintre Main Street şi Wall Street. "Explicaţiile" precum cea a includerii în cotaţii a celor 40 de milioane de şomeri din SUA este notabilă, mai ales dacă nu se omite faptul că 90% din acţiunile americane sunt deţinute de 10% din cei mai bogaţi americani. În orice caz, intervenţiile agresive din ultima perioadă ale Fed-ului, venite în momente în care pieţele bursiere americane se află oricum la maxime, par mai degrabă parte din competiţia electorală din SUA decât acţiunile unei bănci centrale responsabile cu "full employment". De notat şi faptul că preţurile la produsele de bază au accelerat în majoritatea ţărilor.

Întrebarea fundamentală este ce se întamplă până la urmă cu locurile de muncă din servicii? Cât de structural este şocul şi câte locuri de muncă se vor fi pierdut permanent? Totul ţine pe termen lung de măsurile aplicate de factorii de decizie, de tiparele de consum ale populaţiei - companiile aeriene şi-au recuperat cifrele de afaceri abia la trei ani după atentatele de la World Trade Center din 2001 -, de tendinţa de relocare a producţiei (deglobalizare) mai aproape de casă, dar şi de evoluţia în timp a bolii: dacă aceasta va dispărea (precum SARS) sau nu, dacă măsurile de distanţare vor rămâne cu noi trei-patru ani sau se vor disipa în timp - şi dacă da cu ce consecinţe. După cum mai scoate în evidenţă Robin Brooks, dezbaterea privind redeschiderea economiilor reprezintă o naraţiune relativ falsă din moment ce frica de Covid-19 este adevărată iar asta schimbă tiparele de consum. Asta înseamnă că locurile de muncă care vor rămâne pe dinafară sunt cele din industria Horeca (hoteluri, restaurante cu 5,7 milioane) şi industria aviatică. Doar în SUA, estimează Brooks, din cele 10 milioane de locuri de muncă reduse din februarie în aceste industrii, circa 2,5 milioane vor fi dispărut complet.

"Criza financiară globală a avut un efect profund asupra comportamentului (de consum) la nivel de gospodării, cu o economisire preventivă în creştere. Acest şoc va supraîncărca acel efect pentru că avem o pierdere severă de locuri de muncă, iar pe deasupra avem şi factorul frică", punctează economistul şef al IIF. În acelaşi timp, un raport recent al Capital Economics arată că economia globală nu se va fi întors pe tendinţa de creştere anterioară pandemiei nici la sfârşitul anului 2022. Asta în cea mai rapidă versiune a revenirii.

Dacă ţările dezvoltate cu monedă de rezervă (SUA, zona Euro, Marea Britanie, Japonia) pot să printeze câţi bani vor pentru a finanţa răspunsul la pandemie, Banca Naţională a României (BNR) a intervenit mai degrabă precaut pentru a asigura lichiditatea din sectorul bancar "în strictă legătură cu necesarul de finanţare (...) în condiţiile prevenirii volatilităţii excesive a cursului de schimb al leului şi a deprecierii ne-necesare", după cum arată guvernatorul BNR Mugur Isărescu într-o declaraţie recentă.

Şi în ţara noastră, precum în toate ţările, impactul economic a fost devastator şi fără precedent. Ţara noastră ar putea fi însă afectată mai puţin decât ţările din Vest, dar amploarea declinului economic depinde şi de reluarea activităţii economice în condiţii cât mai optime în Germania, unde se duc circa un sfert din total exporturi în relaţie cu industria auto. Majoritatea autorităţilor şi analiştilor dau contracţia PIB în 2020 pe o plajă între 4% şi 9%.

O nebuloasă din care România încă nu a ieşit şi în care se va zbate pentru o perioada mai îndelungată este situaţia dezechilibrelor macroeconomice. Guvernul va reuşi anul acesta să îşi asigure necesarul de finanţare cu ajutorul BNR, care va ajunge să cumpere anul acesta cel puţin 15 miliarde de lei (3 mld. de euro) în titluri de stat din piaţa secundară, însă ne aflăm în procedura de deficit excesiv ce necesită o reducere a deficitului bugetar, iar scăderea cheltuielilor guvernamentale va afecta creşterea economică. Şomajul va rămâne ridicat (10% estimarea FMI la finalul lui 2020 şi 6% la finele lui 2021), iar o întrebare în plus este ce se întâmplă cu cei peste 1 milion de români care s-au întors din străinătate când a izbucnit criza. Guverne şi specialişti au deplâns plecarea acestora de-a lungul anilor. Întoarcerea lor ar trebui implicit să ducă la găsirea de soluţii astfel încât aceşti oameni să rămână în ţară şi să contribuie la o dezvoltare economică echitabilă.

Cartoful fierbinte rămâne majorarea pensiilor cu 40%, care este nesustenabilă pe termen scurt, având în vedere cu cât se împrumută ţara în fiecare lună pentru a continua să facă toate plăţile. Impozitarea pensiilor "speciale" de ordinul zecilor de mii de lei este absolut necesară şi un pas în direcţia progresivităţii, însă subiectul e tratat în prezent mai degrabă ca o temă electorală din moment ce economia care s-ar face la buget cu impozitarea progresivă a pensiilor de lux este destul de mică, de circa 2 miliarde de lei (0,2% din PIB), Soluţia extinsă ar fi trecerea la impozitarea progresivă, iar datele din spatele majorării pensiilor nu ar trebuit uitate în toamnă la momentul în care majorarea pensiilor va fi mai mică decât cea promisă de clasa politică în trecut: potrivit Casei Naţionale de Pensii, din total sistem de pensii cu 4,95 milioane persoane, 66% (3,27 milioane) au pensii mai mici de 1.500 lei, 1,61 milioane (32,5%) au pensii cuprinse între 1.500 şi 4.000 lei şi 72.400 seniori (1,5%) au pensii de peste 4.000 lei/lună. Totodată, 1.987.720 seniori au pensii mai mici de 1.000 lei/lună (40% din total).

După cum a spus în mai multe rânduri economistul şef al BNR, Valentin Lazea, problema sistemului fiscal de la noi este că trăim cu mitul cotei unice care nu mai există: impozitul pe profit care obişnuia să fie 16% acum este plătit de circa 26.000 de companii pentru că restul sunt calificate ca fiind microîntreprinderi - acelea plătesc 1% din cifra de afaceri, ceea ce ar putea fi mai puţin decât cei 16%; impozitul pe venit este acum 10%; dividendele sunt taxate cu 5%; TVA era 19%, acum este 19%, 9%, 5% şi zero. "În ciuda acestor lucruri sau din cauza acestor lucruri firmele româneşti nu investesc mai mult", după cum spune Lazea. Într-o conferinţă recentă de altfel, la care a vorbit în nume propriu, Lazea a spus că dacă nu se poate impozita progresiv, atunci măcar majorarea TVA-ului trebuie făcută la anumite categorii de bunuri şi servicii pentru a se reveni cu adevărat la o cotă unică.

România beneficiază însă de faptul că este ancorată în sistemul international prin apartenenţa la Uniunea Europeană. De acolo ar putea veni şi salvarea în condiţiile în care ar urma să intre în ţară, în următorul deceniu, cel puţin 60 de miliarde de euro (peste 30 de miliarde fiind răspunsul la pandemia Covid-19, restul fonduri structurale în exerciţiul 2021-2027). Suma reprezintă mai mult de o treime din produsul intern brut al româniei (2019). Din păcate, după cum mai spune Lazea, ministerele fruntaşe pentru atragerea fondurilor respective nici nu ştiu că ele sunt actorii-cheie pentru atragerea miliardelor în condiţiile în care fiecare stat trebuie să meargă, până la 30 aprilie 2021, la Comisia Europeană, cu un program de reformă axat pe trei direcţii: "digital", "green" şi "resilient" (prin "resilient" Lazea spune că UE se referă la medicină internă, "deci să-ţi asiguri medicamentele şi echipamentele necesare şi hrana, fără lanţuri lungi de aprovizionare").

"De pe acum, ministerele de linie, respectiv Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea pentru informatizarea societăţii ar trebui să înceapă să propună programe. Ştiu ele? Au ele habar că vor fi actori în jocul de atragere de fonduri? Habar nu au. Nici nu o să aibă habar până la 30 aprilie când va trebui să pună aceste lucruri pe masă", a declarat Lazea în cadrul unei conferinţe organizate de Consiliul Fiscal, citat de Hotnews.

Un alt noroc pentru România în momentul de faţă este că nu suntem parte din zona Euro. Grecia, o ţară similară României din punctul de vedere al indisciplinei bugetare, a fost sacrificată pentru a salva câteva bănci vestice şi obligată un deceniu să accepte corectarea dezechilibrelor pe ortodoxia instituţiilor internaţionale şi a Bruxellesului. În loc să sacrifice potenţialul de dezvoltare al ţării, factorii de decizie din România ar face mai bine să se pregătească temeinic măcar pentru deceniul proaspăt început şi să vină cu proiecte de investiţii, în special în agricultură şi în infrastructură rutieră şi energetică.