Procedura federală de la Washington, împotriva lui Trump, s-a reluat

S.B.
Internaţional / 6 august

Procedura federală de la Washington, împotriva lui Trump, s-a reluat

Procedura federală de la Washington împotriva lui Donald Trump cu privire la tentative de inversare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020 s-a reluat, după o perioadă de pauză, prin programarea unei audieri la jumătatea lui august, informează news.ro.

Judecătoarea Tanya Chutkan a reluat dosarul şi a prezentat sâmbătă un calendar al viitoarelor etape procedurate, inclusiv o audiere la 16 august, la ora locală 10.00 (17.00, ora României), într-un tribunal din capitala americană.

Această evoluţie nu garantează însă ţinerea unui proces penal înaintea alegerilor din noiembrie, în care candidează fostul preşedinte republican.

Donald Trump, vizat în patru dosare penale şi condamnat într-unul dintre ele la New York cu privire la falsificarea unor documente contabile, face totul pentru a fi judecat cât mai târziu posibil.

Procedura în care este vizat la Washington - în care ar fi urmat să fie judecat începând din martie - a fost amânată, iar apoi suspendată, în aşteptarea hotărârii Curţii Supreme pe tema imunităţii sale prezidenţiale.

La începutul lui iulie, cea mai înaltă jurisdicţie americană a stabilit că preşedintele nu se bucură de "nicio imunitate cu privire la faptele sale neoficiale", dar că are "dreptul la cel puţin o prezumţie de imunitate pentru faptele sale oficiale", o hotărâre care refăcut cărţile.

Dosarul a fost trimis apoi judecătoarei Tanya Chutkan la Washington, pentru a stabili care fapte ale lui Trump sunt potenţial acoperite de imunitate la urmăriri penale.

Această decizie complexă urmează să dureze mai multe luni.

Donald Trump este inculpat în acest dosar cu privire la tentative ilegale de inversare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2020, în care Joe Biden a obţinut o victorie.

El a fost inculpat de "complot împotriva instituţiilor americane" şi "aducere atingere dreptului la vot" al alegătorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb