PROCESUL DE PACE ISRAEL-PALESTINA: Amabasadorul Israelului la Bucureşti: "Acordul recent dintre ANP şi Hamas a dejucat procesul de pace"

A.C.
Internaţional / 28 aprilie 2014

În ultimele câteva luni, urmând eforturile Secretarului de Stat SUA John Kerry, părţile au fost foarte aproape de a ajunge la un acord pentru extinderea negocierilor şi promovarea relaţiilor dintre Israel şi Palestina, însă recentul acord dintre Autoritatea Naţională a Palestinei (ANP) şi Hamas a dejucat posibilitatea atingerii obiectivelor, potrivit unei scrisori trimise astăzi redacţiei de Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Dan Ben-Eliezer.

"Israel s-a străduit să ajungă la un acord de pace cu Autoritatea Palestiniană, conform unei soluţii de înţelegere pentru două state, pentru ca ambele popoare să coabiteze în pace şi securitate şi să aibă un viitor mai bun", se arată în scrisoare, potrivit căreia de fiecare dată, înainte de prezentarea unui acord, Preşedintele ANP Mahmoud Abbas a iniţiat mişcări care au dejucat posibilitatea întocmirii unor astfel de acorduri.

Primul astfel de caz a fost prin semnarea unui act unilateral de a se alătura la 15 convenţii internaţionale. Al doilea caz a fost prin ameninţarea de dizolvare a Autorităţii Palestiniene iar al treilea caz a fost prin anunţarea unei coaliţii guvernamentale cu Hamas, o organizaţie recunoscută de către comunitatea internaţională ca fiind teroristă.

Aceste mişcări sunt consistente cu experienţele precedente cu Abbas şi discuţiile de la Annapolis din 2007, când acesta a refuzat semnarea propunerii formulate împreună cu SUA.

"Acordul recent dintre ANP şi Hamas a fost semnat în timp ce statul Israel făcea eforturi extraordinare pentru a avansa şi extinde negocierile cu Palestinienii, deşi Autoritatea nu controlează Gaza", potrivit scrisorii Ambasadorului.

"Acordul dintre Fatah şi Hamas arată încă odată rejecţionismul faţă de oricare avans de negociere cu Israelul. Prin reconcilierea sa cu Hamas, Mahmoud Abbas persistă în strategia sa de confruntare cu Israel, precum şi perpetuarea conflictului în locul eforturilor pentru dialog direct şi atingerea unor soluţii realiste", se mai arată în comunicare.

Ambasadorul reaminteşte definirea grupării Hamas ca o organizaţie teroristă de către Israel şi de către SUA, UE, Canada, Marea Britanie, Australia, Japonia şi Egipt.

"În loc să adopte poziţia pentru pace, Preşedintele Abbas se aliniază cu o organizaţie teroristă, a cărui chemare este pentru trimitere la luptă a musulmanilor, pentru uciderea evreilor şi pentru distrugerea Statului Israel. Hamas a lansat peste 10.000 de rachete şi mortare spre Israel, a trimis atentatori sinucigaşi în oraşele israeliene şi este responsabilă pentru uciderea a sute de civili israelieni", potrivit ambasadorului.

"Este important, de asemenea, de reţinut că Hamas respinge categoric condţiile Cvartetului SUA-UE-Rusia-ONU: de a stopa terorismul, de a recunoaşte Israel şi de a accepta acordurile precedente semnate între ANP şi Israel. Astfel, comunitatea internaţională are să clarifice pentru Preşedintele Abbas faptul că un acord cu Israel nu este consistent cu semnarea unui acord cu Hamas. Un guvern tehnic Palestinian poate fi relevant doar dacă Hamas acceptă pe deplin şi implementează cele trei condiţii ale Cvartetului. De aceea Israel a decis să suspende negocierile până când este clar în ce direcţie decide să meargă Preşedintele ANP, Mahmoud Abbas", a încheiat Ben-Eliezer.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb