Procesul primarului Aradului Gheorghe Falcă s-a reluat

Paula Bulzan,Arad
Ziarul BURSA #Politică / 26 septembrie 2008

Procesul în care DNA l-a trimis în judecată pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, pentru fapte de corupţie, s-a reluat, joi, la Arad, însă cauza a fost amânată pentru că unul dintre apărători nu a venit în instanţă.

Nici Gheorghe Falcă nu a fost prezent în sala de judecată pentru că nu este în ţară. Deşi cererea de amânare a procesului depusă de Gheorghe Mateuţ, avocatul primarului, nu a fost luată în considerare, judecătorul a admis un nou termen deoarece Cătălin Dancu, avocatul celor doi asociaţi de la compania Elecon a lipsit nemotivat. "Cauza a fost amânată din cauza lipsei unuia dintre apărători care a fost amendat cu 500 de lei", a declarat Silvia Nădăban, vicepreşedintele Tribunalului Arad.

La finalul şedinţei de judecată, mai mulţi tineri din Organizaţia de Tineret a PSD Arad, au protestat, neautorizat, în faţa Tribunalului şi au cerut suspendarea din funcţie a lui Gheorghe Falcă pe durata procesului. "Acţiunea noastră are ca scop solidaritatea tineretului PSD cu cetăţenii, dat fiind faptul că ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a fost suspendat din funcţie cerem justiţiei şi autorităţilor ca şi Gheorghe Falcă să fie suspendat. Milităm pentru suspendarea primarului din funcţie. Mi se pare normal ca justiţia să fie egală pentru toţi cetăţenii, şi nimeni, cum spune şi Constituţia nu este mai presus de lege. Credem că, dacă un om este judecat conform Constituţiei la fel şi un politician trebuie să fie judecat conform constituţiei. Noi am mai avut acţiuni pe tema procesului şi vom continua", a declarat Adrian Tincu, preşedintele OT-PSD Arad.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, anul trecut, în luna octombrie, trimiterea în judecată a lui Gheorghe Falcă, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave. În acest caz au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, Radu Vasil, director la aceeaşi societate, pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit de la Demeter Francisc şi Vasile Radu un imobil mai valoros cu 111.550 euro decât apartamentul dat la schimb. Potrivit procurorilor, această tranzacţie s-a efectuat pentru ca, în schimb, Gheorghe Falcă să-i favorizeze pe cei doi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb