Procuratura din Bulgaria confirmă existenţa unor fraude în sectorul energetic

F.A.
Internaţional / 23 septembrie 2013

Procuratura din Bulgaria a confirmat, astăzi, că în sectorul energetic al ţării au avut loc fraude de amploare, inclusiv distrugerea unor documente care certificau plăţi făcute după oprirea proiectului centralei nucleare de la Belene către companii care trebuiau să supravegheze lucrările de construcţie.

Anunţul a avut loc la numai câteva zile după o operaţiune specială a Procuraturii din Sofia, a Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) şi a Ministerului de Interne, în cadrul căreia foşti directori ai companiei Naţionale de Electricitate (NEK) au fost reţinuţi şi ulterior eliberaţi, relatează Novinite, potrivit Mediafax.

La începutul lunii august, Procuratura din Sofia a primit un raport de la DANS despre fraudele din energie legate de proiectul centralei de la Belene, care au provocat statului daune substanţiale.

În baza datelor din raport, procuratura a început urmărirea preliminară, cu autor necunoscut, pentru delapidare pe scară mare cu consecinţe deosebit de grave.

În martie anul trecut, Guvernul a decis oprirea tuturor activităţilor din proiectul de la Belene, în cadrul căruia existau contracte de supraveghere a lucrărilor de construcţie cu companiile WorleyParsons şi Risk Engineering.

Deşi prevederile contractelor stipulau că deciziile autorităţilor de stat trebuie să fie interpretate ca circumstanţe de forţă majoră, iar părţile sunt eliberate de orice obligaţii, doi dintre directorii NEK nu au oprit plăţile.

Drept rezultat, în următorul an şi jumătate, sume de aproape 1 milion de euro pe lună au fost transferate în conturile companiilor WorleyParsons şi Risk Engineering pentru supravegherea unor lucrări de construcţii oprite.

În 19 septembrie, procuratura a primit un nou raport de la DANS în care se arată că au avut loc acţiuni de ascundere sau distrugere a unor documente incriminatoare. Din acest motiv, a doua zi a avut loc o operaţiune de urgenţă, în care au fost efectuate percheziţii şi confiscări la birourile WorleyParsons, Risk Engineering şi NEK, pentru a garanta că documente relevante vor fi incluse în materialul de urmărire.

În timpul operaţiunii, Ivo Lefterov şi Krum Anastasov, foşti directori generali ai NEK, şi directorul gweneral al Worley Parsons, Sabin Sabinov, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

În acest caz nu au fost aduse încă acuzaţii, procuratura urmând să analizeze volumul uriaş de informaţii şi documente confiscate în timpul operaţiunii speciale, pentru a decide următoarele activităţi de investigaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb