PROCURORUL GENERAL: "În cazul lui Turcescu, PICCJ nu s-a sesizat din oficiu deoarece nu s-au constatat infracţiuni"

A.C.
Miscellanea / 2 octombrie 2014

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) nu s-a sesizat din oficiu în cazul lui Robert Turcescu, deoarece declaraţiile acestuia, în care a arătat că a fost ofiţer acoperit, "nu sunt de natură să constituie infracţiuni", a declarat, azi, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, potrivit surselor din presă.

"În ceea ce priveşte decizia privind declaraţiile jurnalistului (Robert Turcescu, n.r.), nu ne-am sesizat din oficiu, întrucât am apreciat că acele împrejurări nu sunt de natură să constituie infracţiuni", a spus Tiberiu Niţu, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Întrebat dacă în cazul sesizării parlamentarilor Ilie Năstase şi Mădălin Voicu, pe acelaşi subiect privind declaraţiile lui Robert Turcescu, a fost luată vreo decizie, procurorul general a spus că în acest caz nu a fost făcută o plângere, ci i s-a cerut să analizeze situaţia şi să apere siguranţa naţională.

"O decizie faţă de sesizarea domnilor nu e de luat. Domnii m-au sesizat şi m-au rugat să am grijă să veghez ca siguranţa naţională să fie apărată şi să analizez situaţia creată. Nu au făcut o plângere şi nu mi-au cerut nimic. Pur şi simplu, în calitate de parlamentari, mi-au solicitat să verific şi să apăr siguranţa naţională", a adăugat Tiberiu Niţu.

Procurorul general al României declara, în 23 septembrie, că Parchetul instanţei supreme evaluează situaţia în cazul lui Robert Turcescu, după ce acesta a dezvăluit că a fost ofiţer acoperit, iar dacă aceasta este de natură să constituie sau să ducă la concluzia că sunt indicii în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni, PICCJ se va sesiza.

În 26 septembrie, senatorul PC Ilie Năstase şi deputatul PSD Mădălin Voicu au depus, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o sesizare în cazul lui Robert Turcescu.

În sesizare, Ilie Năstase şi Mădălin Voicu îi cer procurorului general al României să le comunice dacă PICCJ a verificat documentele şi materialele prezentate de Robert Turcescu.

În 21 septembrie, jurnalistul Robert Turcescu a dezvăluit pe blogul său că a fost locotenent colonel sub acoperire. Postarea intitulată "Mărturise şi spovedanie" a fost însoţită de copii ale unui livret militar cu fotografia sa şi două ştate de plată. Pe livretul militar apare ştampila MApN - UM 02515.

În seara aceleiaşi zile, într-o emisiune la postul B1 TV, el a confirmat că documentele sunt reale, fără a spune al cărei instituţii ar fi fost ofiţer acoperit. Turcescu a spus că este dispus oricând va fi chemat în faţa judecătorului să spună tot ceea ce ştie despre aceste documente. Robert Turcescu a anunţat totodată că se retrage din presă.

MApN arăta, în 22 septembrie, că nu face niciun fel de comentariu legat de cazul jurnalistului Robert Turcescu, ministerul precizând că aplică legile ţării şi că, dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe.

În anul 2012, Ministerul Apărării Naţionale a confirmat că jurnalistul Robert Turcescu primise gradul de locotenent-colonel. Turcescu apărea pe o listă împreună cu politicieni, foşti miniştri, primari, preşedinţi, alţi jurnalişti. Atunci, Robert Turcescu, a susţinut, într-o scrisoare adresată MApN, că pentru el acest lucru reprezintă o "regretabilă eroare" şi solicită de urgenţă "îndreptarea acestei situaţii prin revenirea la starea de fapt: cetăţean român care nu şi-a satisfăcut stagiul militar şi, prin urmare, nu poate aparţine corpului ofiţeresc al Armatei Române". Robert Turcescu spunea, că în situaţia în care nu i se va anula gradul primit "în mod accidental", va "acţiona în judecată MApN pentru prejudicii grave de imagine şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de acest lucru".

MApN a dat publicităţii în august 2012 o listă cu cei cărora le-au fost acordate grade militare în perioada 2010-2012 şi pentru care s-au înregistrat nereguli, în care apăreau inclusiv politicieni, sportivi renumiţi şi în care se regăsea şi numele lui Robert Turcescu. Ulterior, ministerul a retras toate aceste grade acordate cu nereguli, mai transmite sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ilie Nastase, acest AS al tenisului si un ZERO la vorbire, bagat in parlament doar de "fatada" ar trebui sa mearga, eventual, in terenul de tenis si sa dea mingi/sfaturi incepatorilor. A mai luat o lectie "politica" atunci cand l-au pus sa candideze la primarie, dar se pare ca nu poaterealiza ridicolul la care se expune de fiecare data cand casca gura. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb