Acţionarii companiei Prodlacta Braşov au fost convocaţi pentru 29 decembrie pentru a constata o nouă majorare a capitalului social al companiei cu 196.000 de lei, sumă care reprezintă diferenţa dintre valoarea terenului situat pe strada Ecaterina Varga nr. 5 şi valoarea cu care a fost majorat capitalul social al companiei în urmă cu o lună şi jumătate. Acţionarii urmează să aprobe emiterea unui număr de 144.118 acţiuni cu o valoare nominală de 1,36 lei pe titlu, acestea urmând să revină în totalitate statului român, prin Autoritatea de Valorificare a Activităţii Statului.
La începutul lunii trecute, compania Prodlacta şi-a majorat capitalul social cu 2,245 milioane de lei, de la 14,451 milioane de lei, la 16,696 milioa-ne de lei. Suma reprezenta valoarea terenurilor pe care societatea a obţinut Certificat de atestare a dreptului de proprietate. Astfel, a fost emis un număr de 1.650.294 de acţiuni cu o valoare nominală de 1,36 de lei, acestea revenind de drept statului român, reprezentat în acţionariat prin Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului. Astfel, noua structură a acţionariatului companiei Prodlacta SA Braşov este, în acest moment, următoarea - Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii Prodlacta SA deţine 42,24% din acţiuni, persoane fizice şi juridice deţin 40,57% din acţiuni, iar statul român controlează, prin AVAS, 17,18% din capitalul social al firmei.
Compania braşoveană Prodlacta a obţinut un profit net de 182.000 lei, în primele şase luni ale acestui an, de zece ori mai mic decât cel afişat în aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care cheltuielile au crescut cu 6,2%. În prima jumătate a anului precedent, Prodlacta obţinuse un profit net de 1,86 milioane lei.
1. ma intreb,
(mesaj trimis de bruno în data de 30.11.2009, 09:51)
nu cumva terenul este situat pe strada Ecaterina Teodoroiu !!!!