Profesorii intră în grevă, ministerul vorbeşte de microbuze electrice

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 22 mai 2023

Sursa foto: facebook / FSLIRomania

Sursa foto: facebook / FSLIRomania

Profesorii şi conducerea Ministerului Educaţiei reuşesc cu greu să se înţeleagă, drept dovadă s-a ajuns în situaţia în care să fie declanşată greva generală. Impresia că părţile vorbesc limbi diferite este tot mai puternică.

Sindicatele din Educaţie vor declanşa azi greva generală. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, consideră că promisiunile autorităţilor nu au deloc consistenţă: "Concluzia este clară, promisiunile sunt subţiri, doar că Anexa opt se va aplica şi că în Programul de guvernare o să fie lucruri concrete legate de grila de salarizare, iar Educaţia va fi o prioritate. Oamenii aşteaptă altceva şi este limpede că de luni va fi grevă generală. Este voinţa oamenilor. Mandatul nostru este de a veni cu ceva concret. Am cerut de exemplu, să se rezolve şi problema inflaţiei, adică să vină cu un act normativ care să acopere rata inflaţiei. Acest lucru se poate face. Este posibil să mai avem o discuţie cu premierul luni, mai este timp să găsească soluţii, dar până atunci mesajul nostru este clar: grevă generală din 22 mai, orele 8:00". Hăncescu a subliniat că greva generală este susţinută de un procent extrem de mare dintre membrii de sindicat, respectiv peste 71%, adică în jur de 105.000 care vor intra luni în grevă: "Este un procent extrem de mare, 71,29% din cei care au semnat. Ca fapt divers, în 2005, când am declanşat greva, procentul a fost de 60% (...) Conform legii, greva e făcută de membrii sindicat, nu avem treabă cu ceilalţi. Noi ne raportăm la membrii sindicat, adică din 145.000 de membri ai FSLI, sunt 105.000 care intră în grevă". Întrebat în ce măsură se poate discuta despre creşterea salarială din sistem în cadrul discuţiilor de joi de la Ministerul Educaţiei referitoare la Contractul Colectiv de Muncă, Simion Hăncescu a precizat că nu există în lege asemenea posibilitate. În ceea ce priveşte modul în care profesorii universitari îi vor spijini altfel decât teoretic pe cei din preuniversitar, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr, a anunţat că începând de luni vor face grevă de avertisment.

Pe acest fond, la finalul săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei anunţă că s-a lansat apelul PNRR pentru achiziţia de microbuze electrice pentru elevi, valoarea totală fiind de 250 de milioane de lei: "Vizăm îmbunătăţirea transportului şcolar, cu precădere în zonele izolate, cu populaţie scăzută, prin furnizarea de microbuze şcolare electrice, prietenoase cu mediul şi cu un consum energetic redus. Această măsură urmăreşte facilitarea accesului copiilor la educaţie, prin protejarea mediului înconjurător în acelaşi timp, contribuind, totodată, şi la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030". Ministerul a precizat că, în cadrul acestui apel, prin intermediul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene, şcolile vor fi dotate cu microbuze electrice graţie finanţării prin PNRR: "Alocarea financiară PNRR totală pentru achiziţia microbuzelor electrice este de 250 de milioane de euro, fără TVA". Sunt foarte importante şi aceste achiziţii, dar anumite anunţuri ar trebui făcute cu mai multă grijă, nu atunci când educaţia este în pragul îngheţului.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. Datorie la 50% din PIB, carduri de ajutoare pentru alimente la 2.4 milioane de oameni, falimente majore in asigurari periodic, greve majore.

    Prosperitatea se vede tot mai bine. 

    1. Invatamantul reflecta starea actuala a societatii si a tarii. Corpul didactic s-a complacut in timpul pandemiei iar in majoritatea scolilor calitatea activitatii scolare este submediocra. S-a fragmentat anul scolar cu tot felul de vacante si programe scoala altfel sau saptamana verde.

      La terminarea ciclului gimnazial elevi cu medii la limita repetentiei sunt trimisi in pseudo licee industriale unde ard gazul 4-5 ani fara folos si apoi ingroasa randul somerilor, emigreaza sau obtin slujbe necalificate De la buget se cheltuie sume imprtante pt aceste licee dar nimeni nu are curajul sa le desfinteze caci s-ar tulbura clientelismul judetean.  

      Industria meditatiilor a atins probabil o cifra de afaceri de peste un miliard de euro. In paralel a aparut o subindustrie a after school-lui si prolifereaza pentru cei care isi permit scolile particulare.

      De cateva luni se tot " lucreaza "la legea invatamantului in spiritul formelor fara fond 

      Epic! Foarte bine punctat, pertinent si la obiect! Felicitari pentru comentariu!

      Corect si simplu. Atat de simplu.

    Romania e pe primul loc din Europa la ponderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor in total incasari din taxe, bugetarii avand salarii cu 30% mai mari decat in sectorul privat(de unde le vin banii), sal mediu brut bugetari 7000 de lei, privat cca 5500 lei(2022).

    Suntem pe primul loc intre 27 de tari europene si noi la ceva. La cheltuielile cu salariile bugetarilor. Si tot pe primul loc la cresterea datoriei nationale. 

    1. Ai pus bine problema, ponderea cea mai mare din sumele colectate, problema e ca:

      1. In Romania nu se colecteaza taxele (avand cel mai redus nivel de colectare din UE). 

      2. In Romania salariile de la privat nu sunt declarate la valoarea reala la multi dintre angajati, de aici si discrepanta!

      Mă întreb cât o să mai tot o ținem langa cu salariile mari la bugetari atâta timp cât salariile la privat sunt confidențiale.

      Ar trebuii o lege care să oblige ca să salariile privaților să fie publice să fie obligați să depună declarații de avere si interese și apoi vom descoperii că mulți dintre cei care strigă tare sunt abonați la diferite afaceri cu statul. 

      Că doar statul își platește conștiincios datoriile . 

      Ce ziceți susținători ai oropsiților din privat.

      Cei ce sunt abonati la afaceri cu statul dau spaga si sunt pe felie cu partidele politice. Altfel nu pupi nici un contract cu statul(poti incerca).

      Statul isi platestge datoriile tot din taxe. Taxe de la sistemul privat. Bine ca si bugetarii platesc taxe, doar ca acei bani vin de la buget si se-ntorc la buget. Deci practic doar se rotesc dintr-un cont in altul tot al statului. Eu cand platesc taxe, nu le platesc din transilvania si dupa un timp imi apar la bcr. S-au dus forever.  

      2. Aceste situatii sunt facute de agentii ale statului pt care salariile la privati nu sunt confidentiale. Sunt luate din declaratii. DC cineva nu declara real e tot responsabilitatea statului sa-l prinda. Dar cred ca-s putini pt ca e extrem de riscant.

      Si ps Iohanis care a fost profesor si cu nevasta profesoara de ce nu se implica in problema profesorilor? Tocmai a marit bugetul pt armata cu 0,5% din pib.  

      Avem o colectare slabă deoarece românii își fac singuri mai multe dintre serviciile pe care alte nații le cumpără. Adică își fac singuri de mâncare în loc să meargă la restaurant, își educă singuri copiii în loc să angajeze profesori, își repară singuri și altele. Toate astea nu sunt fiscalizate deci statul ia ciuciu impozite. Mai simplu spus statul să încerce să îmi ia boii de la bicicleta.

    Faptul ca profesorilor nu li se cer rezultate si nici macar nu se vorbeste despre asta , dovedeste planul de distrugere a natiei romane .distrugi educatia , ai distrus o tara .planul este global , legile vin in plic din afara .

    1. Nu este adevarat ca nu li se cer rezultate, dar rezultatele lor sunt din ce in ce mai irelevante. Scoala incepe de acasa, de la dorinta parintilor de a-si vedea copiii invatand. Ori asta nu se mai intampla azi decat ca exceptie.

      Da pt ca scola in ziua de azi nu mai e relevanta. Adica li se cer elevilor sa invete pe de rost lucruri pe care le pot afla oricand in 5 sec de pe google sau chat gpt. Normal ca copiii sunt dezinteresati. Aceeasi programa scolara ca acum 50 de ani(plus minus). Lucruri care-i vor ajuta prea putin in viata.

      Normal ar trebui niste teste de aptitudini si mers eact pe ceea ce-l intereseaza pe fiecare copil, pe acel lucru care ii place si din care si-ar putea face o cariera. Dar materii de actualitate, ce sun t banii, ce e cripto, robotica, cum sa creezi content pe youtube, si normal meserii pt cei ce sunt mai handyman: instalator, tamplar mobila la comanda, constructor, parchetar etc, astea-s lucruri practice care iti pun o paine in mana, nu in ce an a domnit stefan cel mare. Nu zic ca nu trebuie sa afle istoria, poate din filmulete sau ceva mai captivant, jocuri, dar fara memorari fara sir fara rost. Am vrut sa-l ajut pe fiu meu la istorie odata ca am vazut ca se chinuie. Bai frate nici cu dictionarul langa mine n-am inteles. Unul a vrut sa se dea destept cu manualul.,Sa fie sigur ca nu-ntelege nimeni, mai ales un copil de calasa a 6-a. Bataie de joc. DE-aia nu-i intereseaza pe copii "invatatura". Ce invatatura? Niste tampenii. 

      Am fost sa zicem neutru, facultatea a fost o pierdere de vreme. Liceul asa si asa. Dup-aia am facut jumatate de MBA englez. Si am vazut diferenta.

      In primul rand la examen ai voie cu cartile pe masa. Nici o problema poti sa te uiti. In al doilea rand totul era foooarte simplu explicat, cu glume, scheme, cuvinte simple putine si clare. Asta la nivel postuniversitar. Si inveti in 2 ani de n ori mai mult ca in 4 la noi. Lucruri de actualitate si practice nu deja expirate ce nu se mai folosesc. Si nici un lucru inutil pe care-l uiti in secunda 2 dupa ce ai luat examenul. Deci da e o tampenie sistemul nostru de invatamant, unde esti pus sa fii papagal. Si de aceea copiii sunt dezinteresati. Chiar nu ma mir. Poate ar fi necesar si un sistem privat de invatamant unde platesti dar e ca-n vest. 

      daca este asa bun sistemul pe care il lauzi de ce vin de peste tot la racolat elevi si studenti buni de la noi ? cunosc caz concret cand a venit o cucoana din Franta si s-a dus direct la directoare si a intrebat-o ce elevi buni are , fata unui prieten a fost racolata si a terminat liceul in Franta si fac tot acolo . acum lucreaza in Elvetia ca-s salarii mai bune .

    La ultimele examene de titularizare mai mult de jumătate dintre candidați pentru un post au luat nota minima.

    1. Cu un PIB de 2% alocat pentru invatamant este chiar bine. Cu salarii de mizerie si preturi ca in Germania. Asa este intr-un stat ma.fiot sau es.u.at.

    Nu avem nevoie de educatie.nici de sanatate.noi vrem doar tancuri,rachete si submarine,ca sa omoram rusi cu ele.

    Nu avem nevoie de educatie.nici de sanatate.noi vrem doar tancuri,rachete si submarine,ca sa omoram rusi cu ele.

    clasa politica nu-mi inseala asteptarile cand vine vorba de cat de rupti sunt de realitate

    ma si intrebam ... de unde naiba sa apara o noua revolutie? ... uite de la starea de autism cronic a clasei politice. 

    Majoritatea salariilor în România sunt mici dar o grevă generală acum e exagerată

    Profesorii nu au salarii mari dar nici rezultate lor nu sunt mari.....chiar sunt catastrofale.... 

    Ce , cât concediu , câte ore libere are un profesor ?

    Nu lucrează câteva zile pe săptămână , nu lucrează în ture , sărbătorile sunt libere etc etc etc 

    1. Acum e perfect. Exagerate sunt pretențiile tale ca niște concetățeni de-ai tăi să-ți educe odraslele pe niște salarii mizere. Ei să-și sacrifice viața lor și viitorul copiilor lor ca să ai tu mațu plin și copii educați.

    Dacă profesorii n-ar intra in calculul cu salariile bugetarilor acestea ar fi poate cu 40% mai mari ca la privat! Ei au mult sub salariul mediu pe economie!!!

    Nu profesorii sunt vinovați de manualele catastrofale ci tot felul de iresponsabili puși politic prin minister! Profesorii adaptează manualul dar trebuie respectată programa! Problema e că un elev normal ,lăsat singur chiar nu înțelege aiurelile de acolo și asta e una ( nu singura) din explicațiile meditațiilor,necesității lor!  

    Vă amagiti dacă credeți că veți găsi vreo metodă identificabilă prin concurs că să stabiliți care e profesor bun sau slab și să dați salariu în funcție de acest criteriu! Exclus! Doar elevii,colegii profesori și părinții știu dacă un profesor este bun sau nu Angajați profesorul pe 2 ani și dacă cei menționați își dau acordul îi prelungiti contractul!  

    Profesorii au exact zile de concediu cât trebuie! Așa e în toată lumea! Oare de ce? Nici profesorii dar mai ales elevii n-ar putea mai mult! Elevii sun minori iar pe profesori nu-i poți pune să taie iarba prin parcuri! 

    Mă rog ar mai fi dar să nu vă plictisesc!

    Întrebări? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb