Profitul net al Băncii Transilvania, în creştere cu 44%

F. A.
Bănci-Asigurări / 27 octombrie 2010

În primele 9 luni ale acestui an, Banca Transilvania a înregistrat rezultate financiare stabile şi a dezvoltat proiecte strategice coerente, adaptate actualului context economic, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Robert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, a declarat: "În primele 9 luni din acest an am realizat un profit operaţional mai mare cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Am avut în 2010 un parcurs stabil pentru că am continuat să gestionăm prudent activitatea BT pe cele patru linii de afaceri: companii, IMM-uri, persoane fizice şi Divizia Pentru Medici. Totodată, am acordat maximă atenţie politicii de provizionare şi managementului riscului, precum şi controlului costurilor. În continuare, focusul nostru este îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru 2010, chiar dacă urmează încă o perioadă dificilă".

Rezultatul operaţional este în primele nouă luni cu 35% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind de 581 milioane lei. Realizarea unui venit operaţional de 1.104 milioane lei, cu 17% mai mare faţă faţă de 30 septembrie 2009 s-a datorat în special veniturilor din dobânzi, din operaţiuni cu titluri şi din comisioane.

Profitul brut realizat la aceeaşi dată este de 100 milioane lei, faţă de 73 milioane, cât a fost înregistrat la 30 septembrie 2009, în timp ce profitul net a ajuns la 69,7 milioane de lei, în creştere cu 44%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Faţă de prevederile bugetare pe întregul an 2010, în primele nouă luni, profitul brut a fost realizat în proporţie de 67%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb