Profitul net al Coface a scăzut în 2008 cu mai mult de jumătate, la 94 milioane euro

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 martie 2009

Afacerile Coface au sporit în 2008 cu 7,1% în structura curentă, faţă de 2007, până la 1,68 miliarde euro, pe fondul dezvoltării factoring-ului şi al creşterii serviciilor din afara Europei, însă profitul net s-a redus cu mai mult de jumătate, la 94 milioane euro, a anunţat miercuri compania.

Astfel, cifra de afaceri anuală se ridică la 1,682 miliarde euro, cu 7,1% în structură curentă, res­pectiv cu 6,5% în structură şi cursuri de schimb constante mai mult decât în 2007. Cele două motoare principale de creştere au fost, la fel ca în 2007, dezvoltarea segmentului de factoring (+16,8%), precum asigurarea de credit şi serviciile în afara Europei (+18,6%), potrivit comunicatului Coface.

Segmentul de asigurare de credit a sporit cu 5% faţă de 2007, iar Coface şi-a consolidat evoluţia la nivel internaţional, politicile standard de protejare a creanţelor fiind disponibile în prezent în 93 de ţări.

În ce priveşte factoring-ul, Coface a înregistrat o creştere de 16,8%, prin integrarea în 2008 a achiziţiilor din Danemarca, Cehia şi Slovacia, precum şi datorită creşterii puternice pe plan intern. Segmentul de factoring este disponibil în 28 de ţări, faţă de 16 ţări la sfârşitul lui 2007. Germania, prin Coface Finanz, şi Franţa, prin Natixis Factor, sunt principalele ţări în care este prezent acest segment.

Pe segmentul de servicii (informaţii de rating şi de afaceri, managementul creanţelor şi garanţii publice), Coface a raportat o creştere de 8,2%. Oferta de informaţii este disponibilă în 65 de ţări. Reţeaua globală de management al creanţelor s-a extins prin cele două achiziţii în Argentina şi Olanda.

Coface a mai precizat că serviciul de rating financiar pe care l-a lansat recent progresează rapid. Ratingul financiar al Coface pentru riscurile de "companie" este în etapa de testare în Europa şi în Asia, va fi comercializat în 2009 şi supus procedurii de aprobare în prezent dezbătute de Parlamentul European.

"Costurile sunt controlate, cheltuielile de management crescând cu 2,8% cu o structură şi cursuri de schimb constante, adică o diferenţă de 4 puncte procentuale faţă de procentul de creştere al cifrei de afaceri (+ 6,5%)", a mai anunţat compania.

Coface estimează creşterea cu cel puţin 30% a primelor de asigurare de credit şi scăderea cu 30% a riscului de credit speculativ

Coface a reuşit să limiteze mai bine declinul decât ceilalţi jucători de pe piaţa asigurărilor de credit, pe fondul încetinirii creşterii economice, iar volumul de creanţe colectate a urcat la 73% în 2008 de la 49% în 2007. Pentru 2009, măsurile puse în aplicare pentru a restabili echilibrul tehnic în cazul asigurării de credit au ca scop revenirea la un raport de pierdere de 70% în 2009.

În ianuarie au fost luate măsuri de adaptare la condiţiile actuale de pe piaţă, prin întocmirea planului "Acţionând împotriva crizei (Act On Crisis)", ce estimează o creştere suplimentară de cel puţin 30% a primelor de asigurare de credit şi o reducere de 30% a riscului de credit clasificat drept "speculativ" (reprezentând 16% din riscul Coface).

Coeficientul ridicat de daune a determinat o scădere accentuată a profitului, cu o pierdere curentă în cazul asigurării de credit, de minus 25 milioane de euro pe an. Însă creşterea importantă a contribuţiilor la profit datorate serviciilor (+22%) şi segmentului factoring (+27%), a adus Coface un profit din exploatare de 136 milioane euro. Profitul net a scăzut cu 54% la 94 milioane de euro.

Pentru 2009, Coface şi-a propus creşterea semnificativă a profitului, odată cu obiectivul de a ajuta companiile şi de a restabili încrederea între clienţi şi furnizori în perioada crizei.

Structura financiară a Coface este încă robustă, sprijinită de capitalurile proprii (1,165 miliarde euro la sfârşitul lui 2008 faţă de 1,176 miliarde euro la sfârşitul lui 2007) şi de surplusul de capital de 426 milioane euro pentru asigurări.

Coface a anunţat că datele prezentate se referă la Coface Holding (compania care deţine în întregime Coface şi Natixis Factor, care corespunde departamentului de creanţe comerciale Natixis).

Coface România este lider pe piaţa româneas­că în domeniul managementului riscului de credit. Coface Central Europe este prezentă în regiunea Europei Centrale şi de Est de peste zece ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb