Profitul SIF Banat-Crişana a crescut cu 60%, în 2012

Paula Bulzan, Arad
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 februarie 2013

Profitul SIF Banat-Crişana a crescut cu 60%, în 2012

Profitul net al SIF Banat-Crişana a avansat cu 60% anul trecut şi a ajuns la 100,5 milioane lei (22,6 milioane euro), datorită creşterii veniturilor din vânzarea de titluri din portofoliu, în timp ce cheltuielile pentru participaţiile cedate şi costurile cu amortizarea şi provizioanele au scăzut.

Societatea de investiţii financiare a înregistrat în anul 2011 un profit net de 63 milioane lei.

"SIF Banat-Crişana a încheiat anul 2012 cu rezultate bune, obţinând profit în creştere semnificativă faţă de anul precedent. În acelaşi timp, SIF Banat-Crişana şi-a conservat echilibrul financiar, urmărind o creştere sustenabilă şi durabilă", a declarat într-un comunicat preşedintele CA şi directorul general al societăţii, Dragoş Bîlteanu.

Veniturile totale au avansat anul trecut cu 12%, la 159,1 milioane lei (35,7 milioane euro), majorarea fiind determinată de creşterea încasărilor din investiţiile financiare cedate. În acelaşi timp, cheltuielile totale au scăzut cu 35%, la 42,2 milioane lei (9,5 milioane euro), pe fondul reducerii costurilor privind investiţiile financiare cedate şi cheltuielilor cu amortizarea, provizioanele, pierderi din creanţe şi diverşi debitori.

În anul 2011, SIF Banat-Crişana a înregistrat venituri totale de 141,7 milioane lei şi cheltuieli de 65 milioane lei.

Activele totale deţinute de SIF Banat-Crişana la finele anului trecut, de 959 milioane lei, erau cu 31% peste cele de la sfârşitul precedentului exerciţiu financiar, potrivit SIF.

"Activele imobilizate totale s-au majorat cu 37% raportat la anul 2011, atingând 814 milioane lei, creşterea regăsindu-se în valoarea activelor financiare imobilizate totale şi fiind determinată în principale de: - participarea la majorarea capitalului social al Erste Group Bank AG şi înregistrarea acţiunilor Erste la valoarea de emisiune; - diminuarea volumului ajustărilor pentru pierderi de valoare ca urmare a aprecierii valorii de piaţă (stabilită în baza Regulamentului CNVM 15/2004) la unele titluri de participare, ceea ce a generat şi majorarea volumului rezervelor, respectiv a capitalurilor proprii", se menţionează în comunicat.

Activele circulante au crescut cu 5% în anul 2012, la 144 milioane lei, volumul acestora fiind influenţat pozitiv de evoluţia investiţiilor financiare pe termen scurt, ca rezultat al investiţiilor în acţiuni pe pieţele externe.

În luna decembrie, activul net al societăţii de investiţii financiare a scăzut cu 0,76%, de la 1,327 miliarde lei, la 1,317 miliarde lei. Astfel, valoarea activului net este cu 1,3% peste nivelul de la finele anului 2011, de 1,3 miliarde lei. Societatea este singura dintre cele cinci SIF-uri al cărei activ nu a scăzut în 2012.

Preţul acţiunilor SIF Banat-Crişana a scăzut cu 1,1% în prima oră a şedinţei bursiere de vineri, la 1,254 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 688,2 milioane lei (157 milioane euro).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb