Valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai ridicate decât mediile multianuale specifice sfârşitului de noiembrie în cea mai mare parte a teritoriului, dar cu precădere în sud-vest. Cerul va fi temporar noros. Va ploua slab sau va fi burniţă, ziua pe arii restrânse în Transilvania, Moldova şi Dobrogea, iar noaptea local în Banat, Crişana, izolat în Transilvania şi vestul Olteniei. La munte, trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Dimineaţa şi în a doua parte a nopţii se va depune polei, pe arii restrânse în Transilvania, în zona montană şi izolat în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi ale Carpaţilor de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 15 grade în extremitatea de vest a Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. Local, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.
• Prognoza pentru Bucuresti
Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în primele ore ale intervalului şi noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -2-1 grad. În a doua parte a nopţii va creşte probabilitatea de ceaţă.