Programul Casa Verde "a luat foc"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 3 august 2016

Programul Casa Verde "a luat foc"

Opiniile contradictorii de pe site-ul BURSA referitoare la materialele de construcţii din lista Ministerul Mediului au ajuns la aspecte de genul şpăgilor şi intereselor

Erbaşu, FPSC: "În zona privată a echipamentelor există foarte multe companii care vânează astfel de proiecte, având preţuri cu 20-25% mai mari decât cele din piaţă"

Plosceanu, ARACO: "Casa Verde este un program de imagine pentru actualul Guvern"

Lungu, AFEER: "Investitorii nu mai sunt interesaţi de sectorul energiei regenerabile de la noi"

--------

Actualizare 14:53 Andrioaiei, PSC: "Toate tehnologiile cunoscute ce respectă standardele trebuie lăsate să contribuie la program"

Programele economice care vizează atingerea unor obiective macro, de interes naţional, susţinute cu fonduri publice sunt oricând binevenite pentru că acestea alimentează dinamica industriilor implicate şi ajută şi o masă mare de beneficiari, care, în lipsa unei minime susţineri, nu s-ar încumeta să se implice, este de părere domnul Tiberiu Andrioaiei, Secretar General în cadrul Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).

Domnia sa ne-a declarat: "O formulă de cofinanţare echilibrată este benefică şi toată lumea are de câştigat: furnizori, consumatori, statul etc. Consider că programul Casa Verde trebuie privit, în principal, din perspectiva rezultatelor pe care le urmăreşte - obţinerea unor spaţii de locuit eficiente energetic, folosind orice opţiune tehnico-economică disponibilă, care se încadrează în standardele în vigoare şi care îşi dovedeşte rentabilitatea - şi nu atât din susţinerea unei tehnologii în defavoarea alteia, pentru că nu cunosc să existe vreo tehnologie perfectă şi disponibilă.

Altfel spus, toate tehnologiile cunoscute şi prezente pe piaţă şi care respectă standardele oficiale în vigoare, trebuie lăsate şi încurajate să contribuie la acest ţel de o manieră concurenţială, altfel vor apărea distorsiuni nedorite, care inevitabil conduc către conflicte şi se termină cu blocaje şi pagube. Fiecare tehnologie (produs, serviciu etc.) are puncte ţări şi puncte slabe, iar diferenţa trebuie să o facă doar alegerea informată a consumatorului. Pentru că totuşi este absolut necesar un dialog în spaţiul public şi instituţional, precum şi un control eficient pentru o piaţă comercială sănătoasă, Patronatul Societăţilor din Construcţii încurajează pe toţi cei interesaţi şi disponibili la acest efort să i se alăture şi să se concentreze pe monitorizarea respectării standardelor de calitate impuse şi declarate, pe evidenţierea atributelor produselor proprii, pe semnalarea situaţiilor în care nu se respectă legea, dar evitând blocarea artificială a competiţiei. Pentru că prolema majoră, nu doar în România, o reprezintă, de regulă, declararea falsă a calităţii şi nerespectarea normelor, nu calitatea în sine".

(E.O.)

------------

Tot mai multe discuţii contradictorii se aprind în jurul programului Casa Verde, lansat, recent, în dezbatere publică, de Ministerul Mediului.

Opiniile postate, ieri, de cititori, pe site-ul BURSA, la articolul "ROMEPS SOLICITĂ REVIZUIREA URGENTĂ A PROGRAMULUI CASA VERDE: «Materialele ecologice din programul Casa Verde - nocive pentru sănătate»" ating inclusiv aspecte legate de şpăgi şi interese.

Afirmaţiile Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) potrivit cărora lista materialelor ecologice aferentă acestui program guvernamental cuprinde produse de izolaţie ce pot afecta sănătatea, cum ar fi vata bazaltică şi lâna, au stârnit reacţii diferite pe www.bursa.ro, după cum urmează:

- "Dacă vata bazaltică conduce la cancer sau nu, n-aş putea spune; dar când această afirmaţie vine de la producătorii de polistiren care invocă "nişte studii" fără a trimite clar la ce studii, devin curios de sceptic...".

- "Cine este interesat în subiectul referitor la dacă sau nu este cancerigenă vata bazaltică, am găsit studiul făcut în 2002 al celor de la IARC (International Association of Research on Cancer). La sfârşitul studiului se spune că vata bazaltică nu este clasificabilă ca fiind cancerigenă, însă exprimarea este una tipic avocăţească, ce nu vrea să expună IARC la procese cu producătorii de lână. Ei spun că există "dovezi insuficiente" cum că ar produce cancer la oameni şi "dovezi limitate" cum că ar produce cancer la animale. În termeni avocăţeşti, IARC nu poate fi dată în judecată pentru aceste afirmaţii; dar eu, om care vreau să-mi fac casă, citesc printre rânduri şi constat că nu mă mulţumeşte exprimarea lor şi nici nu vreau să fac teste pe familia mea".

-"Eu mi-am făcut termosistem cu vată şi, după ce m-am mutat, ne-am scărpinat toată familia vreo două luni. Am chemat o firmă de curăţenie care a umplut două aspiratoare de praf mari cu acele acelea mici de la vată. Nu sfătuiesc pe nimeni să folosească aşa ceva. Menţionez că arhitectul meu a fost de vină. El m-a pus să cumpăr tâmpenia asta. M-am certat şi cu vecinii că s-a dus şi la ei vata asta".

-"Din câte ştiu eu, un material este cu atât mai eco cu cât consumi mai puţine resurse şi energie ca să-l produci. Ce este mai grav - să produci polistiren din petrolul care se extrage simplu, circulă prin conducte şi se transformă foarte simplu în polistiren, sau să faci distrugeri naturale excavând munţii pentru a scoate bazalt, îl transporţi cu zeci de mii de camioane poluante, îl arzi la 1.200 de grade consumând gaz enorm de mult şi apoi obţii un material pe care îl trag muncitorii în plămâni şi care e de patru ori mai scump. În plus, îl mai produc şi trei - patru producători înţeleşi între ei".

-"Faptul că vata a fost inclusă între materialele verzi trebuie investigat de DNA pentru că e vorba de şpăgi şi comisioane grase".

-"Ce comic eşti...la care dintre producătorii de polistiren lucrezi?"

-"Polistirenul n-a afectat pe nimeni niciodată. Este un material de izolaţie extrem de bun şi foarte ieftin. Este soluţia perfectă pentru izolaţie termică şi faţade corecte. Vata minerală este, de asemenea, o soluţie, dar pentru aplicaţii speciale (ţevi, conducte, prefabricate etc). Folosirea ei la faţade este o forţare dată de dorinţa producătorilor de vată de a obţine noi domenii de aplicare. De aici şi până a o băga într-un program de genul «Casa Verde» este o distanţă lungă. Tupeul acestor producători de vată coroborat cu şpaga pe care sunt dispuşi să o plătească este incomensurabil. (...) Sistemul nostru public este bolnav. N-ai cum să bagi vată între materialele aşa zis ecologice. Cum să compari vata bazaltică cu lâna şi pluta? Creşte vata în copaci? (...) Tai copaci ca să izolezi blocuri şi zici că promovezi ecologia?".

Mihai Drăgan, directorul Direcţiei Comunicare şi Relaţia cu Parlamentul din Ministerul Mediului ne-a spus, luni: "Ghidul de finanţare pentru Programul «Casa Verde» este în consultare publică pe site-ul ministerului. În acest timp, primim observaţii de la absolut orice entitate sau persoane, iar după ce se va termina procedura de consultare vom analiza toate observaţiile, după care unele vor fi luate în considerare, altele nu. Până atunci, orice factor intermediar poate depune observaţii şi le mulţumim celor de la ROMEPS pe această cale".

Plosceanu: "Există semne de întrebare faţă de calitatea materialelor prinse în program"

Există unele semne de întrebare ce fac referire la calitatea materialelor de construcţii prinse în program, atrage atenţia Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).

Domnia sa ne-a declarat: "Producătorii de polistiren nu au venit doar cu părerea lor - au invocat unele studii care demonstrează că anumite componente sunt cancerigene. În acest context mă gândesc şi la azbestul utilizat sub diverse forme la construirea activelor imobiliare în anii '70, în anii "80 şi după Revoluţie. Este o mare problemă la nivelul ţărilor centrale est-europene că în multe structuri este folosit azbest, neexistând tăgadă că există risc de cancer. Ceea ce spun producătorii de polistiren nu face decât să readucă în discuţie calitatea anumitor materiale şi efectele lor asupra sănătăţii muncitorilor şi a celor care trăiesc în aceste clădiri. Fibra de azbest poate produce cancere şi poate scurta multe vieţi omeneşti. Aici avem nevoie de un alt program, care ar trebui citit printr-o componentă europeană, odată cu programele de reabilitare energetică a clădirilor".

Laurenţiu Plosceanu este de părere că autorităţile trebuie să aibă mare grijă ca materialele şi echipamentele care vor intra în finanţarea acestui program să nu inducă niciun risc din punct de vedere al sănătăţii beneficiarului: "Este un pas mic înainte, ce trebuie făcut corect, cu echipamente şi materiale care să fie incontestabile din punct de vedere al riscurilor de îmbolnăvire".

Ministerul ar trebui să ia în calcul corecţia care se impune, din perspectiva unor materiale cu riscuri pentru sănătate, conchide specialistul, apreciind însă că principala solicitare este ca dimensiunea financiară a programului să fie îmbunătăţită consistent. "Dacă se merge pe principiul «primul venit-primul servit», atunci înseamnă că există o dorinţă de a satisface diferite nevoi", consideră domnul Plosceanu, care ne-a mai spus: "Faptul că acest program apare acum, în plină vară, în timp ce absorbţia de fonduri europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020 este zero, în condiţiile în care suntem în anul 2016, îl citesc şi într-un plan al unei campanii de protecţie a imaginii guvernului".

Casa Verde este un program interesant, de imagine pentru actualul guvern, în condiţiile în care celelalte programe operaţionale pe fonduri europene încă nu sunt amorsate şi nu ştim când vor fi amorsate, este de părere domnul Plosceanu, afirmând că acest aspect este, pentru sector în general, o foarte mare problemă.

Domnia sa opinează că programele Casa Verde şi Casa Verde Plus sunt, din punct de vedere al dimensionării lor financiare, "o picătură de apă într-un mare deşert", aşteptările fiind mult mai mari.

Sunt foarte multe companii şi beneficiari care se plâng în continuare de faptul că programele europene nu sunt începute şi prognoza de atragere a banilor europene anul acesta este aproape de zero. Dimensiunea programelor de care vorbim, de 150 de milioane de lei, înseamnă foarte puţin, subliniază şeful ARACO.

Domnul Plosceanu menţionează, însă, că, din punctul de vedere a ceea ce ele pot aduce pentru anumite proprietăţi, valoarea celor două programe este indiscutabilă: "Aceasta este dimensiunea pozitivă a programului - faptul că nişte furnizori de materiale şi echipamente pot livra în baza unor finanţări comunitare reprezintă un pas înainte".

Sectorul construcţiilor este în continuare afectat semnificativ de faptul că sursele financiare comunitare sunt îngheţate, sesizează Laurenţiu Plosceanu, menţionând că a trecut o perioadă foarte lungă din acest exerciţiu finaciar cu trageri zero: "Multe dintre firme rămân blocate, în aşteptarea dezgheţării acestor investiţii. Sunt companii mari din domeniu care spun că în ultimii 20 de ani nu s-a întâmplat ca acum - să depună, pe noul exerciţiu financiar, o singură ofertă. Înţelegem că autorităţile au o marjă limitată de decizie în această perioadă, dar pentru binele naţional aceste programe ar fi trebuit să fie startate şi bine organizate".

Erbaşu: "Casa Verde nu este un program de care cineva trebuie să profite"

Este bine ca variaţia materialelor de construcţii să nu fie limitată, atrage atenţia Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), care consideră: "Evident că trebuie să se ţină cont de calitate, de sănătate, de siguranţă, dar de aici şi până la a limita piaţa materialelor de construcţii este mult.

Limitarea materialor de construcţii poate determina creşteri de preţuri.

Dacă vata bazaltică este certificată, atunci nu o putem refuza doar pentru faptul că acest lucru s-a întâmplat în anumite ţări. Vata bazaltică poate fi pusă pe piaţă sub diferite forme şi depinde foarte mult de forma în care aceasta este utilizată, de tipul de transport etc.

Sigur că trebuie să luptăm împotriva celor cu produse nereglementate sau care au o reglementare îndoielnică, însă noi suntem o ţară a extremelor, din păcate".

Programul Casa Verde nu este un program de care cineva trebuie să profite, subliniază domnul Erbaşu, precizând că vorbim de directive de la nivelul UE, prin care se încearcă o independenţă din punct de vedere energetic şi o protecţie a mediului.

Cristian Erbaşu a precizat: "România nu este o ţară de oameni foarte bogaţi, iar statul trebuie să se implice mult în astfel de aspecte. Costurile pentru o investiţie cum ar fi cea prevăzută de programul guvernamental în discuţie se amortizează în 15-20 de ani, însă UE a dat targeturi care nu pot fi îndeplinite în funcţie de ţară, mai ales că vorbim şi de bani europeni".

În acelaşi timp, în zona privată a echipamentelor există foarte multe companii care vânează astfel de proiecte, de exemplu în domeniul agricol, şi care au un oarecare monopol, ne-a mai spus Cristian Erbaşu, afirmând că aceste firme ofereau, pentru programe similare cu Casa Verde, preţuri cu 20-25% mai mari decât cele din piaţă, existând riscul să fie la fel şi la programul Casa Verde.

Lungu: "Cei care doresc să producă energie verde pentru propriul consum sunt descurajaţi"

Ideea în sine a programului Casa Verde, de a dezvolta un concept de astfel de locuinţă, este o idee bună, consideră Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER): "Este bine să obţinem apă caldă utilizând energia regenerabilă".

Soluţia să deţii o centrală solară sau eoliană este foarte bună pentru zonele izolate, unde avem inclusiv case de vacanţă, cabane, etc., potrivit domniei sale.

Domnul Lungu ne-a spus că cei care doresc o astfel de instalaţie pentru consumul propriu sunt descurajaţi, în ultima perioadă, de faptul că investitorii nu se mai arată interesaţi de sectorul energiei verzi.

Domeniul energiei regenerabile este destul de puţin atractiv, în ultima perioadă, pentru oamenii de afaceri, spune Ion Lungu, apreciind: "Nici pe departe interesul investitorilor pentru domeniul energiei regenerabile de la noi nu mai este la fel de ridicat ca acum câţiva ani, dimpotrivă, acesta a stagnat. Oamenii de afaceri nu se mai uită la piaţa noastră din cauza preţurilor mici la energie, a problemelor cu certificatele verzi, a legislaţiei. Deşi pare o prioritate pentru autorităţi, în termeni de progrese nu s-a întâmplat nimic pe partea legislativă".

Ministrul Mediului: "Circa 10.000 de români pot beneficia de programul Casa Verde"

Ministerul Mediului a publicat, spre dezbatere, în data de 26 iulie, programele Casa Verde şi Casa Verde Plus, destinate celor care doresc finanţare pentru dotarea caselor cu sisteme de producere a energiei nepoluante şi izolarea lor cu materiale ecologice.

Producătorii de polistiren expandat din ţara noastră au transmis oficialităţilor o adresă prin care solicită "revizuirea urgentă a programului şi promovarea de soluţii cu adevărat ecologice în programul privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice".

Delia Filip, director executiv ROMEPS, susţine: "Ne surprinde decizia Ministerului Mediului de a include în acest program materiale care, atunci când sunt puse în termosistem, devin extrem de periculoase pentru sănătate. Două exemple concludente sunt vata minerală bazaltică şi lâna. Pentru prima dintre acestea ştim că există studii, iar specialiştii au avertizat în nenumărate rânduri că produce daune omului şi mediului. Vorbim despre o toxicitate extrem de ridicată şi despre praful de fibre din componenţa vatei ce poate pătrunde în plămâni şi rămâne reţinut în interiorul lor, provocând grave afecţiuni respiratorii. Totodată, adezivul utilizat pentru lipirea fibrelor conţine formaldehidă, un cunoscut cancerigen. Tocmai de aceea, chiar producătorii recomandă un echipament special pentru cei care pun în operă o lucrare cu vată minerală, astfel încât să se evite inhalarea fibrelor".

Asociaţia atrage atenţia că, în cazul termoizolaţiei cu lână, este vorba despre "un liant care nu poate fi reutilizat şi care poate conţine pesticide": "În plus, atât la vata minerală bazaltică, dar şi la alte materiale ca lâna şi celuloza, calităţile izolatoare sunt cu mult diminuate în cazul infiltrării apei în aceste materiale".

Circa 10.000 de români pot beneficia de bani pentru construirea de locuinţe noi sau renovarea cu materiale ecologice prin cele două programe, potrivit ministrului Mediului Cristiana Paşca-Palmer. Ministrul de resort a explicat: "Programul integral are prevăzute 198 milioane de lei, dintre care 93 de milioane sunt pentru programul clasic, de înlocuire a sistemelor de încălzire şi 45 milioane lei - pentru partea de materiale de construcţie ecologică. (...) O persoană fizică poate primi o finanţare de 6.000 de lei pentru achiziţia unor panouri solare care să asigure apa caldă menajeră, adică 100% din costuri. În cazul achiziţiei unei pompe de căldură, finanţarea ajunge la 8.000 de lei, adică 70-80% din costurile totale pentru că panourile solare vor putea să fie finanţate în proporţie de 100%. Asociaţiile de locatari nu vor putea, încă, să acceseze acest program pentru că este o interpretare juridică din cauza căreia nu o pot face. Lucrăm şi la aceasta".

Conform ghidurilor aflate în dezbatere publică, proiectele finanţate prin Casa Verde Plus vor include, pe lângă sistemele de încălzire, optimizarea energetică prin folosirea de materiale cu amprentă redusă de carbon, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi sisteme de iluminat ecologice.

Pentru clădirile publice pot fi obţinute finanţări de până la 90% din proiect, dar nu mai mult de 500.000 de lei pentru unităţile de cult şi două milioane de lei pentru instituţiile publice. Pentru primării, subvenţia este de maximum patru milioane de lei pentru oraşele cu peste 100.000 de locuitori şi scade gradual până la 500.000 de lei pentru localităţile cu mai puţin de 3.000 de locuitori.

Persoanele care doresc să acceseze aceste programe trebuie să se înscrie la Agenţia pentru Protecţia Mediului de pe raza judeţului unde locuiesc şi să întocmească un dosar. Angajaţii de la Administraţia Fondului de Mediu vor analiza dosarul, apoi va fi semnat un contract cu viitorul beneficiar, care va avea la dispoziţie un an pentru achiziţionarea sistemului şi ca să depună facturile pentru decontare. Finanţarea va fi acordată pe principiul "primul venit, primul servit".

Opinia Cititorului ( 76 )

  1. Deci cu aceasta ocazie, cei de la vata au depasit toate limitele. Dupa ce au trambitat ani in sir ca polistirenul arde ( asta in conditiile in care, in aceeasi 20 de ani, in Romania nu a ars nicinun twrmosistem), au reusit sa pacaleasca niste neaveniti din acest minister corupt sa le bage vata lor CANCERIGENA intre asa zisele produse verzi. Daca cineva a vazut vreodata un termosistem cu lana sau cu pluta sau cu celuloza , sa ne spuna si noua. Va asigur ca nici experimente nu s au facut la noi. Acest proiect e facut special pentru acesti trisori. Au prins imediat momentul si au reusit sa plateasca si un pro tv ist idiot care a zis ca polistirenul e toxic printre rafturile marelui dedeman, probabil implicat si el in minciuna vatei. Speram ca cei de la polistiren sa si apere produsele care au dovedit ca sunt ok timp de 60 de ani.

    Salut. Eu sunt cel ce a pus informatia pe acest site legat de studiul IARC din 2002. Am citit in studiul respectiv ca oamenii care au fost testati au fost chiar muncitorii din fabricile de vata din diverse tari. Autorii studiului s-au uitat la rata de mortalitate datorata cancerului de plamani, insa se pare ca este dificil sa separi cauzele de deces pentru ca multi oameni care au decedat erau si fumatori. Aici cred ca medicina se intalneste cu avocatura, beau o bere impreuna si constata ca este dificil de disjuns intre cauze. Insa mie mi s-a parut mai relevant faptul ca exista dovezi pe animale (soareci) care , chiar daca sunt ''limitate'', ma pun pe ganduri: soarecii nu fumeaza. Pe de alta parte, testele au avut in vedere INHALAREA de microparticule din timpul productiei/montajului. Ma gandesc ca daca un om pune vata bazaltica pe exteriorul zidurilor (care la sfarsit se gletuieste) iar muncitorii poarta masti de stomatolog +ochelari+manusi, ar trebui sa fie ok. La acoperisul mansardat, s-ar putea aplica aceeasi logica; atata timp cat in timpul montajului muncitorii au echipament adecvat SI IL SI POARTA (!), iar spatiul de montaj devine la sfarsit izolat fizic (prin rigips/folie anticondens+lambriuri lemn) de volumul de aer din mansarda, din nou lucrurile ar trebui sa fie ok. NU cred ca vata bazaltica are probleme cu EMISIVITATEA, asa cum se crede despre BCA ca are, fiind facut din reziduuri de furnal care sunt produse secundare de ardere si contin diverse lucruri. N-am citit nici un studiu pe tema asta, dar fiecare material cred ca are doza lui de emisivitate radianta (a nu se confunda cu radiatiile). De ce oamenii percep lemnul ca fiind cald si prietenos ? Pentru ca are o doza de ''emisivitate placuta'', intr-o gama de frecvente placuta si benefica omului. Ma gandesc ca exista si situatia inversa, apropos de BCA. Polistirenul pare ok ca material, dar pus pe ziduri (obligatoriu in afara zidurilor si nu prin interior), nu le lasa sa respire. Opreste caldura sa iasa din casa dar opreste si umezeala -generata in casa- ca sa iasa si atunci ramane in ziduri; ceea ce POATE DUCE (ca sa ma exprim avocateste) la mucegai/spori ''plimbati'' prin aer de curentii de aer si care in final ajung tot in plamanii oamenilor. Cum o dai, tot riscuri sunt. Insa fiecare trebuie sa-si gandeasca propriile riscuri, caci producatorii si vanzatorii vor spune fiecare despre materialele lor ca sunt Alba ca Zapada.

    1. Domnule, peretii care repira sunt o alta poveste mult trambitata. Cu sau fara polistiren pe ei, cu vata sau pluta, etc., peretii nu respira. Faptul ca apare sau nu mucegaiul

      Faptul ca apare sau nu mucegaiul se datoreaza ventilatiei bune sau proaste pe care o ai in casa. Conteaza ce ferestre ai, cum sunt facute, ce usi ai si cum e gandita ventilatia in locuinta. Peretii respira, ferestrele respira, acoperisurile respira. E POVESTE. O casa respira daca exista ventilatie.

      Revenind la vata minerala, stim toti ca daca o atingi de piele, te mananca pielea. Asta se intampla ptr ca aceasta vata e facute din mici ace provenite din topirea bazaltului si suflarea picaturilor obtinute la cca 1200 de grade celsius sub forma de ace care ulterior sunt lipite intre ele cu chimicale deosebit de nocive. Aceste microace care iti intra in pile si te mananca iti intra si in plamani atunci cand manipulezi aceasta vata sau cand curentii de aer ii disloca. Cantitatile de vata care ar urna sa fie folosite in termoizokatii sunt uriase. Ganditi va ca in Romania se folosesc anual cca 4.000.000 de mc de polistiren care inseamna cca 40.000.000 de mp de termosistem. Gantiti va cati mun itori ar fi afectati ca sa monteze aceste suprafete! Ganditi va cati locatari ar trebui sa suporte luni in sir ca aceasta vata sa fie montata pe cladiri cu multe etaje etc.  

      In plus ar trebui sa platim de 4 ori mai scump ptr a obtine acelasi randament termic. De ce? Ptr ca niste baieti de la xateva firme din alte tari si zari sa profite? Sa plateasca romanii prostia unor guvernanti incompetenti si hoti? Ptr ce nu e bun pokistirenul? De ce il declara un reporter pro tv toxic? A mancat el si s a stricat la burta? Cum e posibil asa ceva?

      Atat timp cat in Romania nu exista lana, pluta si celuloza folosita la termosisteme, cum poti sa introduci vata bazaltica printre aceste excentricitati ca material verde? Cat de mare tupeu au aceste firme producatoare de vata? Consiliul concurentei ar trebui sa se sesizeze in legatura cu aceasta asociatie a producatorilor de vata care sunt doar trei si sunt toral intelesi pe preturi si impartirea pietei. Chiar suntem o tara de maimute? Sau maimutele de la guvern au ordine numai de la paris si alte capitale? 

      matale ai vreo idee cum lucreaza domnii acestia? Citeste raportul pe 2012 si te lamuresti. Nealor sunt asa de creduli incat daca le spune domnul Florin Georgescu ca UE a dat o decizie pe 32 martie singura intrebare care si-o Pune domnul Chiritoiu este daca 31 martie ar fi vreun impediment, nu de alta da macar sa nu baza la ochi:-)

    Ca sa intelegeti mai bine, aflati ca maimarii vatei dela rockwool au cumparat in anii '97 cel mai mare producator lical de vata bazaltica ( hitrom vaslui) bineinteles de la statul roman, au dat toti muncitorii afara, au distrus fabrica si apoi au dat o pe doi lei la niste investitori imibiliari. Au cheltuit cateva milioane ca sa distruga un competitor. Asa lucreaza domnii de la vata. Aviz consiliului concurentei. Francezii de la saint gobain au cumparat producatorul roman din ploiesti care ajunsese din greseala la un neamt ( dbw) iar acum fabrica e inchisa. De ce? Ptr ca produc in alte fabrici din exterior si le e mai simplu sa aduca marfa aici. Romanii diar trebuie sa plateasca pretul pe care ei il considera bun ptr ei. Firma Knauf din germania a cuparat majoritatea producatorilor independenti de vata, a infiintat knauf insulation si participa la acest cartel care denigreaza celelalte materiale termoizolatoare ptr ca in vata se castiga mult.

    Acete companii duc de ani de zile o campanie furibunda impotriva polistirenului ptr a distruge aceasta industrie care in Romania este foarte prezenta. Sunt cca 35 de fabrici in care lucreaza multi oameni, care platesc taxe la statul roman si fac productie de peste 100 de mil de eur, facand un material bun si ieftin. Nu e bine. Trebuie sa vanda ei o marfa produsa la ei, de 4 ori mai scumpa, fara nici un avantaj real ptr consumator.

    Ptr asta platesc denigrarea competitorilor, spala creierul arhitectilor, ii plimba pe 3 lei prin lume si i invata ca polistirenul nu e bun, stau pe la usile guvernantilor si le promit prostii, schimba standarde si legi. Daca acest proiect va trece, ...inseamna ca nu mai e nici o speranta sa intelegem ceva 

    Nu s-a inventat inca un material de constructie mai bun ca traditionala caramida din pamant ars. In ultima vreme au aparut tot felul de caramizi prevazute cu goluri, care le fac si mai eficiente.

    Fabricantii de caramizi consemneaza in prospectele lor ce grosime trebuie sa aiba zidaria pentru a fi buna izolanta termic, in asa fel incat sa nu mai fie nevoie de nicio izolatie suplimentara.  

    In felul asta se pot face economii foarte mari, practic eliminandu-se costul cu materialele izolante si cu manopera suplimentara pentru montarea ei. deasemenea se micsoreaza timpul de executie.

    Nu in ultimul rand, calitatea constructiei este net superioara, permitand peretilor sa respire. O casa invelita in polistiren sau alt material suplimentar, care se lipeste cu adezivi sintetici, se comporta ca un om imbracat cu haine din materiale plastice sa ca picioarele incaltate in cizme de cauciuc.  

    1. ASTA E BUNA SI RECOMANDABILA PENTRU CLADIRILE NOI CE VOR FI CONSTRUITE.

      Mai Liviu Stoleru- cemacon, mai lasa ne cu aberatia pe care fara gratie o sustii aiurea! Norocul tau e ca oamenii nu te cred si pun termosistem pe caramida. Altfel si ar construi case la n ar putea obtine certificat energetic.

    Vata minerala este foarte buna pentru izolatia fonica. Polistirenul este zero la acest capitol. Povestea scrisa in comentarii despre vata minerala pulverizata prin casa si scoasa cu doua ventilatoare este o MINCIUNA crasa, spusa de un polistirenist. Am vata in casa pusa de mesteri peste tot, sub placi de rigips, am pus chiar eu cu mana mea vata (cu manusi, mai dorele care te scarpini) si nu se pulverizeaza deloc.

    1. era vorba de aspiratoare, nu ventilatoare

      Polistirenul e atat de smeker ca tu ai vrea sa fie bun la toate, nu? Pun pariu ca iti cumperi si inghetata in caserole de polistiren

    Cearta asta intre producatori este penibila. Polistirenul si vata minerala sunt complementare.

     

    Vata minerala se pune pe interior, sub placi de rigips si ajuta la antifonare. Iar manipularea ei se face cu grija, foarte usor, cu manusi, masca respiratorie si ochelari. Este chiar atat de greu, mai dorelilor din domeniul polistirenului. Influenta cancerigena in studiul din 2002 este STATISTIC NESEMNIFICATIVA. 

     

    Polistirenul se pune pe exterior, acoperit de plasa de fibra de sticla cu adeziv si apoi glet. 

    Acum ca am lamurit lucrurile, putem sa nu mai facem scandal pe un subiect neimportant? Ambele materiale trebuie sa fie pe lista "eco". 

    Vata..?!?1?..vorbiti de lolotii aia care raman adunati prin spatele fatadelor "modern" si pe la moluri prin spatele fatadelor de aluminiu?

    Da gata stiu ce vad eu la decopertari...nu sunt motzotzoi de praf ,sunt loloti de vata condensati....... 

    Mai scumpa si mai proasta de multe ori ca scartzul ! 

    Mergeti dom'le pe polistiren....izoleaza super, nu se lasa., e usor, se monteza usor, e ieftin, nu te n teapa si nu ti intra in nas, mortarul de lipire e mai ieftin..., diblurie sunt mai ieftine....

    pai nu?  

    1. nu, polistirenul are zero coeficient de antifonare, nu este bun deloc

      Iar ești în plus. Era vorba de termoizolare, nu de antifonare. Ce coeficient de antifonare ii trebuie unui material montat la exterior, într un termosistem??

      nu este bun deloc ... are zero coeficeent de antifonare....mai Dumitru Fracas al materialelor.!!!..noi discutam de materiale de termoizolatie si tu plosc cu cofrajul de oua pe pereti.!!!!..ce legatura are....????Programul de Izolare Fonica o sa inceapa cand manelistii ca voi o sa fie mai multi de 3 intr un bloc...si o sa umblati in grupuri organizat pe stradada si o sa trambitati prostii....atunci o sa incepa marea izolare fonica....!!!!

      foarte bine, prefer un material cu care rezolv doua probleme in acelasi timp: vata minerala este exceptionala ca izolator termic si fonic. Desigur, daca decizi sa iti pui placi de rigips pe interior. Daca nu, polistiren.

       

      Varianta mai scumpa dar de mai buna calitate este rigips, vata minerala pe interior. Si polistiren pe exterior. 

      Gata! Am terminat cu toti prostii angajati ai fabricilor de polistiren? Mars la munca, dorelilor. 

      Pentru manelisti:

      - gips carton nu este rigps 

      - tipetele din capul tau nu le rezolva nici cel mai bun burete cofrat ( stiu ca nu intelegi - incearca cu google) 

      - te enerveaza nu ? :-)))

      ILOV'IT 

      te deranjeaza, prostac retard polistirenist, ca am mentionat numele unei firme Rigips? Este la fel ca xerox... mai dorele prostanac.... te duci la xerox, sau la copiator.... se substantivizeaza numele proprii.... mars la munca dorele prostanac.

      buretele cofrat este o mare teapa a producatorilor, mult mai scump ca vata minerala

      are un avantaj antireflexie dat de formele de tepi, dar ajuta doar in studio unde se monteaza aparent; in spatele unui placi Rigips nu mai conteaza, Dorele. 

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Eu zic sa ti mai pui si lana pe interior intre doua placi de napolitana, sa ai ce manca la criza saracule si cu ce sa te nvelesti cand mori de frig. Da vezi ce faci cu moliile sa nu ti manance singurul neuron. Si niste pluta sub parchet sa nu rasune manelele la vecinul de jos.

      Pai daca se substantivizeaza numele, inseamna ca tu mergi cu mercedesul logan, bei cola fruti fresh, te mbraci cu armani h&m si mananci mc donald [...]. Ori esti un rigips-saint gobain frustrat si mincinos, ori te bagi in seama [...].

      Dorel polistiretard, invata ceva [...]

      Antomaza. Este trecerea unui nume propriu în categoria numelor comune Este un procedeu internaţional Cele mai recente îşi păstrează majuscula, în timp ce acelea consacrate se scriu cu literă mică. Exemple: diesel, joben, savarină, curacao, bermude, bikini, colt, kalaşnikov, paparazzo(este numele unui fost coleg al regizorului Federico Fellini pe care el l-a folosit pentru a-i denumi pe jurnaliştii indiscreţi,coelgul având acelaşi tip de comportament), odisee, adidas/adidaşi, converşi, xerox (şi familia lui lexicală- a xeroxa, xeroxat). 

      Mai mai, ti am spus ca Mr google e bun...tarziu dar bine ca l ai descoperit ..nu o sa mai traiesti cu retard mintal ( vezi, l am folosit ciorect ..hihihihihi)....revenind din la ale nostre ..cred ca tu esti tata' lui balastru (cu familia lexicala a lu'' balastru trebuie sa ma ajuti tot tu).......ce zi frumoasa!!!

      Ma scuzati pentru mesajul 7.12. Sunt un nesimtit notoriu si am si sindromul Tourette. Va rog sa nu radeti de un om bolnav ca mine. Se vede din insiruirea fara noima a literelor ca eram intr-o criza. Dar mi-a trecut acum.

      Dl Copy/Paste ? Viorele tu esti mah? :-)))))))

      Ce curajos e micutzul asta....!!!! se dedubleaza.....!!! Vezi ca se scumepeste gazul..hihihihihi.. 

    Stimati angajati din minister si AFM ! Cand va demara programul CASA VERDE ca pana se depun cererile, pana se expediaza odata pe saptamana, pana se analizeaza si apar listele, pana se semneaza contractele si apoi pana instalam panourile solare, trece vara si investitia se dovedeste ineficienta.

    1. Sesizare fara raspuns ! Mai stie cineva ce se intampla cu acest program ca trece anul , a venit toamna si casa verde se usuca. Angajatii din minister care se ocupa de aceste programe si-au luat salariile?

    Producatorii de vata, strans uniti in asociatia vatei, actioneaza mafiot si anticoncurential. Daca consiliul concurentei si ar face treaba, ar vedea ca preturile lor pe produse similare sunt similare, piata este impartita frateste, sunt doar 3 - 4 jucatori si actioneaza in sensul.distrugerii competitiei prin achizitie de competitori mici su inchidera lor, prin denigrarea produselor concurente. Ei de fapt doresc exterminarea competitiei si fac pasi in acest sens. Au reusit sa impuna in lege bariere de vata la cladirile inalte deoarece chipurile, polistirenul arde. Intreb si eu, cate termosisteme ati vazut arzand? Este o aberatie. De ce se mai fac case din lemn? Lemnul arde. Totul arde. Si cablurile electrice ard si termopanele ard si mobilierul. Si vata arde daca temperatura e suficient de mare.

    Prin sistemul mafiot pe care l au creat, cei de la vata fac mici dar constanti in vederea rliminarii competitiei. Romania este o tara saraca si trebuie actionat ferm pentru punerea la punct a acestor mafioti 

    1. correct!!!

      am vazut un bloc intr-un oras din Romania a carui fatada, fara bariere ignifuge din vata minerala , a ars ca o torta. Mars cu minciunile tale de polistirenist de aici. Nu iti ajunge ca imparti piata si cu vata minerala? O vrei tu pe toata, dorel hapsan ce esti.

      minciuna

      Mai Dorele. Tu esti atat de incompetent incat esti pericol public. Da, polistirenul arde. Si vata arde, dar mult mai incet. Multe lucruri ard.

       

      Fatada blocului se face in mare parte din polistiren dar cu bariere de incetinit (ai auzit, mai dorele prostanac) focul. Aceste bariere sunt: vata minerala si glafuri metalice la ferestre. Intelegi tu acum? Scopul nu este sa opreasca incendiul ci sa il incetineasca, marind fereastra de interventie a echipelor de pompieri. 

       

      Poate fi diferenta dintre viata si moarte daca fatada de polistiren arde in 10 minute pe toata suprafata, sau in 30 de minute, daca are bariere de incetinire a propagarii focului in sus. Cele 20 de minute ar putea fi suficiente echipelor de interventie precum si locatarilor sa paraseasca blocul. 

      Intoxicarile fabricantilor de polistiren sunt la fel de mincinoase si periculoase precum ale postacilor debitarzi CHF. Ratatilor. 

      Ai vazut un bloc, odata, intr un oras..fara bariere..adica l ai si disecat... si a ars ca o torta...mai zeffirelli.....ai si minte de copil..si minti ca un copil.

      tu .imparti piata mai cartelistule.....???

      mai ai aberatii in tine..??? 

      vezi poze in articolul bbc de la 11, toata fatada era polistiren, mincinos criminal ce esti, dorel incompetent si polistiretard.

      Incendiul care a cuprins, sambata dupa-amiaza, un depozit si fatada unui bloc din Targu Mures a fost stins de pompieri, fara a exista raniti, insa doua persoane care su suferit atacuri de panica au primit ingrijiri medicale.

       

      Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Mures, Natalia Pop, a declarat ca la incendiul care a cuprins un depozit de marfa de langa un complex comercial din cartierul Dambu Pietros si care se extinsese la fatada unui bloc de zece etaje au intervenit circa 40 de angajati ai ISU. 

      Potrivit acesteia, incendiul a fost stins dupa aproape doua ore si nu exista victime. 

      Locatarii blocului au fost evacuati, iar doua persoane care au suferit atacuri de panica au primit ingijiri medicale de la echipajul SMURD. 

      "In timpul interventiei, doua persoane au suferit atacuri de panica si au primit ingrijiri medicale de la echipajul SMURD deplasat la fata locului. De asemenea, cateva zeci de locatari au fost evacuati in afara zonei de pericol", a spus Pop. 

      Ea a precizat ca, in prezent, se fac cercetari pentru a se stabili cauza izbucnirii incendiului. 

      Sambata dupa-amaiza, ISU Mures a fost solicitat, prin 112, sa intervina la un incendiu izbucnit la un depozit de marfa de langa un complex comercial din cartierul Dambu Pietros din Targu Mures. 

      Incendiul s-a extins la fatada unui bloc de zece etaje din apropiere.

      La fata locului au intervenit Detasamentul de pompieri cu opt autospeciale si o ambulanta SMURD. 

      ahhh...erai .in Anglia cand ai vazut blocul .....si cand te ai trezit era patul ud si ai stins incendiul....???

      Unde ai vazut o ma orbule? Probabil la blocul altui postac ca tine care zicea ca obraznicaturile alea mici de la el din scara s au jucat cu chibriturile si au dat foc la bloc. Mai piromanilor, dati va foc poate scada prostia pe glob.

      la cat de batut in cap esti (...) iti trebuie o casca cu vata , desi si aici merg tot pe polistiren....ce sa i faci vata nu e buna la nimic..

      Articolul de pe BBC are poze si se vede foarte clar, polistiretard criminal ce esti. Cauta articolul pe web si o sa vezi.

    Dna Olescu are un talent urias. Atrage toti trolli pamantului. Dupa articolele din seria "nemuritorul, creditul chf" care au atras cohorte, turme de bizoni prostaci ai GCCC care minteau cat cuprinde, acum alta dracovenie.

    Acum atrage turme de Dorei meseriasi din polistiren care umplu de minciuni forumul. Dorele, tu muncitor din polistiren, lasa-ne cu minciunile. Vata minerala are rolul ei complementar. Polistirenul are dezavataje majore iar vata il completeaza foarte bine. 

    Seven people have been killed and 11 seriously injured by a fire in a nine-storey hostel housing immigrants in the eastern French city of Dijon.

     

    One person died after jumping from the seventh floor of the building, while the other six died from the effects of smoke inhalation. 

    More than 130 people were evacuated from the building, many also suffering from smoke inhalation. 

    An investigation into the cause of blaze has been launched. 

    Spread rapidly 

    Firefighters said the blaze began in a rubbish bin in an adjacent building at around 0130 (0030 GMT). 

    It is said to have spread rapidly from there to the side of the hostel. 

    Insulation in the building helped the blaze spread and also generated large amounts of smoke, fire brigade Commander Jean-Louis Marc told Agence France-Presse news agency. 

     

    Articolul de pe BBC arata poze ale unei fatade din polistiren. 

    Hai Dorelii din industria polistirenului, ati intrat in faliment? Nu mai cumpara nimeni? S-a redus cifra de afaceri? Asa si trebuie. Vata si polistirenul trebuie combinate. 

    1. Mesaj eliminat, conform regulamentului.

    Principiul compartimentării la foc

     

    Revenind la proiectarea acestor fațade, ce-i drept, bunele practici ar putea fi intuite de un proiectant sau un verificator bun însă atât timp cât nu sunt reglementate fără echivoc, acestea rămân la discreția fiecăruia. 

     

    Aici intervine compromisul financiar fiindcă, evident, măsurile suplimentare de prevenție costă. Înseamnă timp și bani. Iar aici nu mă refer la măsurile active gen detecția focului, stingătoare, hidranți, sprinklere, sistem de ventilație etc. ci la principiul din spatele oricărui scenariu la foc: compartimentarea. 

     

    Compartimentarea lipsește cu desăvârșire din proiectarea și execuția termoizolației pentru fațadele blocurilor înalte. Legat de adjectivul „înalte”: este și aici o chichiță despre ce înseamnă clădiri înalte și foarte înalte în normativele românești. Așa continuu cum se execută în România, acest tip de termoizolație este interzis de către alte standarde europene la blocurile mai înalte de 12m sau 18m. Sau este admis numai cu condiția compartimentării fațadei, respectiv a introducerii a ceea ce tehnic se numește „barieră la foc”: o fâșie perimetrală, repetitivă pe verticală, executată din materiale termoizolante cu o mai bună rezistență la foc cum ar fi vata minerală. De ce vată minerală? Haideți să urmărim experimentul filmat de mai jos. 

     

    Înfricoșător, nu? Concluzia din clip se găsește în paragraful de mai sus despre standardul european SR EN 13501-1. Dar și într-un raport recent (iunie 2012, pag. 5) al reputatului institut britanic BRE Global care aduce serioase semne de întrebare privind comportarea la foc a sistemului termoizolator pe bază de polistiren expandat. Și atenție! mostrele folosite sunt de grosimi cel puțin duble față de cei 100mm folosiți uzual în termoizolările din România. De exemplu, conform raportului respectiv, pe standardul mai specific ISO 13785-1 (care testează exact comportamentul la foc al fațadelor termoizolate), mostra specimen 3 cade testul fiindcă e mai subțire și nefixată mecanic (pag 5, subnota 5). 

    1. Mintea nu te mai ajuta mai COPY/PASTE...ai materiale pregatite......tot e pe Anglia bag de seama iar BBC nu era british broadcasting corporation [...]

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      redactia bursa, ia moderati 12.1, nu 12.2

      mai redactie ..mai redactie...miau....miau..miau. ...

    SPAGA, ATI UITAT DE SPAGA DATA DE CEI DE LA VATA PTR ACEST PROIECT DE LEGE. SA SE SESIZEZE ORGANELE SI SA I IA PE SPAGARII NEMERNICI. SI PE CEI CARE AU DAT SI PE CEI CARE AU LUAT.

    1. ai si dovezi, [...] nu mai scrie prostii

      Mai asta!!!! Vrei sa l bagi la puscarie si pe asta micutzul asta boschetar cu internetu'..spaga au dat o sefii lui nu manelistul boschetar...

      mai dorele polistiretard, ia-ti polistirenul si da-ti foc in piata publica

      Auzi vrea dovezi.... hihihih..le a ascuns bine...unde?... sta bine pe dovada....a pus vata la intrare si ii este frica co i o scaote careva ..

      Nu pot ca nu arde........hihihihihihhhihihi ....

      Polistirenul arde. Tocmai pentru ca este bun la acest capitol, este injectat cu inhibator de aprindere. Dar asta nu il face inflamabil. Chiar si wikipedia stie despre asta, dar tu, postac polistiretard, vii aici si minti. Se dau exemple de la aeroportul din Dusseldorf si Tunelul Canalului Manecii. Acum, iti poti lua polistirenul si sa pleci cu el de aici? Orice om care pune polistiren fara bariere de foc din vata minerala este CRETIN.

       

      Fire hazards 

      Like other organic compounds, polystyrene is flammable. Polystyrene is classified according to DIN4102 as a "B3" product, meaning highly flammable or "Easily Ignited." As a consequence, although it is an efficient insulator at low temperatures, its use is prohibited in any exposed installations in building construction if the material is not flame-retardant. It must be concealed behind drywall, sheet metal, or concrete. Foamed polystyrene plastic materials have been accidentally ignited and caused huge fires and losses, for example at the Düsseldorf International Airport and the Channel tunnel (where polystyrene was inside a railcar that caught fire). 

       

      VATA ARDE SI E CANCERIGENA!!!

      :-))))) orice dar sa fie cu vata....

      U make my day , U and "nervs" ...muahauahmhuaahaha 

      vata este cancerigena daca o mananci

      ca material de constructii, nu este cancerigena 

      International Agency for Research on Cancer

      Based on a lot of studies and judgement of 19 recognized experts from several countries, the International Agency for Research on Cancer (IARC) – part of the World Health Organisation – has in October 2001 updated the classification of mineral wool from group 2B "possible carcinogenic to humans" to group 3 "Not classifiable as to its carcinogenicity to humans". 

      "Epidemiologic studies published during the 15 years since the previous IARC Monographs review of these fibres in 1988 provide no evidence of increased risks of lung cancer or of mesothelioma (cancer of the lining of the body cavities) from occupational exposures during manufacture of these materials, and inadequate evidence overall of any cancer risk." IARC press release, October 2001. 

    Am citit destul incat sa imi fac o parere. Industria de polistiren si-a trimis niste descreierati sa insulte, sa minta, sa injure lumea pe forum.

    Dupa ce argumentele lor mincinoase au fost deja combatute de fapte relatate de agentii de presa internationale sau institute de certificare a riscului de incendii, postacii platiti ai fabricantilor de polistiren au recurs la injurii. Asta nu poate insemna decat ca versiunea lor de poveste este falsa. 

    1. Foarte corect. Redactia Bursa ar trebui sa il avertizeze pe cel care comenteaza ca Bearer si sa ii stearga comentariile.

      Bine, nu mai scriu. Sunt marketing manager si secretar la ROMEPS - Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat.

      Deja mi se facuse dor...am crezut ca te ai apucat de incarcat un tir..dar era tot papuc...anyway..postac platit suna bine..suna profi...adica sunt prea bun pentru tine..stiam oricum....iti multumesc...dar ma surprinzi..daca OMULE DE VATA ai ajuns sa-ti susti vata pe forumuri...cu studii - care studii? si cu incedii din Anglia..m ai lamurit de valorea ta ..o sa ajungi ca vata.....inghesuit intr un colt unei cladiri de aluminium..adunat de ani, putin umed....

      vezi ca esti singurul care tipa insulta si minte..de disperare  

      .eu te intelg si compatimesc 

      .... care poveste a lor ..?... 

      Stii recalma cu halatu..dar halatu....halatu..... 

      aproape toate mesajele tale au fost cenzurate pentru ca erau mahalagisme

      URA ..URA 14.2...vrei sa fi ca mine..? nu o sa poti.... hihihihii...ai nevoie de o redactie si de o dedublare..sii tt nu poi... te oftici...?

      Ma scuzati, sunt analfabet. Trebuia sa scriu: "vrei sa fii ca mine".

      Nimeni nu vrea sa fie analfabet ca mine dar organizator la ROMEPS. 

      au..au...au...ce ma doare.....mama ce mi a facut...... norii din beci stau adunati, presimt precipitatii....

      hihihihihihi 

    ROMEPS nu vrea ca tu sa afli acest lucru. Blocul trebuia sa fie anvelopat cu bariere de foc facute dintr-un material mai rezistent la foc. Vata minerala este obligatorie. In Europa de Vest, standardele de constructie sunt mai stricte.

    Mafia ROMEPS nu este de acord cu aceste norme pentru ca li se reduce piata de desfacere. Daca din suprafata unui bloc, 33% este vata minerala si nu polistiren, vanzarile lor scad, profiturile lor asemenea. 

    1. muhahaauaaa Mafia ROMEPS...muhauahah.......ROMPE S ......

      ROMEPS vrea ca tu sa crezi ca vata minerala este cancerigena. Agentia Internationala pentru Cercetare a Cancerului a clasificat vata minerala in grupul 3 (neclasificabila drept carcinogen pentru oameni). Initial aflata in grupul 2B (posibil carcinogena), vata minerala s-a aflat sub studiu timp de 15 ani. Studiile incepute in 1988 nu au gasit nicio relevanta fata de cancer a manufacturarii sau folosirii vatei minerale, potrivit comunicatului de presa a IARC din oct 2001. Mafia ROMEPS nu vrea ca 20-30% din piata de desfacere a polistirenului pentru anveloparea blocurilor sa fie ocupata de vata minerala.

       

      Ai grija de cum iti este anvelopat blocul. Refuza proiectul care nu include bariere de foc facute din vata minerala. Lupta cu mafia ROMEPS care te vrea ars de viu in bloc. Barierele de foc intarzie propagarea focului pe fatada si impiedica formarea unei perdele de foc verticale. Cu bariere de foc, fatada va arde mult mai lent, timp in care te vei putea salva iar pompierii vor putea sa intervina eficace pentru a-l stinge. In fata unei perdele de foc asa cum s-a intamplat la Targu Mures sau in Dijon, pompierii nu pot decat preveni raspandirea focului in alte zone dar il vor lasa sa se consume.

      si rezolvam astfel cu problemele care incita la violenta. Erste adevarat ca renuntam la transperenta , insa castigam la savoare.

      Sunt total de acord cu parerile exprimate pe acest blog care se opun celor din tabara polistirenului. Intercalarea vatei minerale este obligatorie la termoizolarea cu polistiren.

       

      Mi-au plăcut toate sursele citate de cei care au demonstrat că vata nu este cancerigenă și că polistirenul arde foarte repede. 

      Bravo pentru încă o dispută în care postacii rău-intenționați sunt puși cu botul pe labe. Atenție la cum vă este anvelopat blocul. Barierele de foc vă pot salva viața. 

      Unul dintre cele mai importante lucruri atunci cand vine vorba despre eficientizarea termica a locuintei se refera la un termosistem compact cu materiale de calitate care sa iti ofere confort termic, durabilitate si in acelasi timp siguranta si un design agreabil al spatiului.Capitonarea cu polistiren a peretilor exteriori si interiori ai locuintei reprezinta una dintre cele mai des metode folosite in zilele noastre. Datorita multiplelor beneficii pe care izolarea termica cu polistiren le aduce locuintei, majoritatea persoanelor opteaza pentru un material de calitate, potrivit pentru suprafata ce urmeaza a fi izolata.Atentie la denumirile inselatoare de pe ambalajele de polistiren deoarece reprezinta adevarate capcane pentru cei mai putin experimentati. Nu tot ceea ce este ieftin inseamna ca este si calitativ neobtinand avantajele la care te astepti. Un produs de calitate superioara necesita inovare, cercetare continua, specialisti in domeniu, tocmai de aceea un producator de polistiren nu poate oferi clientilor sai cel mai bun produs la cel mai mic pret de pe piata.

      In afara de mentinerea unei temperaturi constante si scaderea cheltuielilor la intretinere, ce alte avantaje prezinta izolarea termica cu polistiren? 

      Disponibil in diferite grosimi (2, 3, 5 sau 10 cm), polistirenul placheaza peretii interiori si exteriori ai incaperii cu ajutorul unui adeziv similar cu cel care se foloseste la montarea faiantei, oferind astfel o izolare sigura si compacta fara pierderi de caldura sau variatii de temperatura. Totodata, este redus si zgomotul exterior, iar daunele pe care le pot provoca ploile torentiale peretilor exteriori sunt inlaturate.Pe langa reducerile semnificative la intretinere in anotimpul friguros, pe perioada verii, izolarea termica cu polistiren impiedica racoarea sa iasa din locuinta, dar nici canicula nu patrunde in interior. 

      Mai ai bani de net .....?

      te dedublezi  

      Te crezi si lider de opinie si masa aclamanta....?!?1!?!? 

      You're pathetic !!!! Esti ca un gandac..... 

      I lov u!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb