Compania Hidroelectrica va susţine financiar în următorul an programul naţional "Educaţie prin Şah", dezvoltat de Federaţia Română de Şah, conform news.ro.
Programul "Educaţie prin Şah" a fost aprobat în decembrie 2022, iar primele cursuri au început în februarie 2023. Cursul acreditat oferit de Casa Corpului Didactic (CCD) Ialomiţa în colaborare cu Federaţia Română de Şah îşi propune să formeze gratuit un număr de minimum 800 de cadre didactice pe an din ciclul primar.
Proiectul este aprobat până în anul 2026, cu posibilitatea de prelungire a cursului. Durata cursului este de 50 de ore, are loc în totalitate online (pe platforma dedicată educatie-frsah.ro), iar numărul de credite pe care profesorii le primesc după absolvirea cursului este de 12 credite.
Până în 2026 inclusiv, aproximativ 12.000 de cadre didactice vor beneficia de cursurile gratuite.
Structura cursului online este organizată pe două module. Primul modul urmăreşte prezentarea beneficiilor şi a oportunităţilor pe care le oferă practicarea sistematică a şahului, precum şi elemente de bază şahiste necesare pentru utilizarea şahului ca instrument în educaţie. Al doilea modul vizează partea metodologică de predare a şahului în cadrul învăţământului primar. Tot aici sunt prezentate materiale care ajută dezvoltarea cognitivă a elevilor, proiecte internaţionale pe tema educaţiei prin şah, utilizarea teoriilor pedagogice aplicate în predarea şahului, site-uri şi aplicaţii de şah pentru copii care vin în ajutorul profesorilor şi a părinţilor, precum şi jocuri logice pe tabla de şah sau derivate din şah. Materialele sunt gândite pentru 50 de ore de curs, dintre care 20 de ore sunt sincron, iar 30 de ore sunt asincron.
Până în acest moment, 33 de grupe cumulând 825 de cadre didactice din 400 de şcoli primare şi gimnaziale au început deja cursurile de formare, minimum 13.200 de elevi pot beneficia deja de şah ca instrument pentru educaţie (la un calcul de 16 elevi/clasă), respectiv 20.625 de elevi la un calcul de 25 elevi/clasă. În total, peste 1650 de ore de formare sunt oferite gratuit cadrelor didactice.
"Suntem încântaţi să anunţăm că Hidroelectrica va fi partener al programului naţional 'Educaţie prin Şah' iniţiat de Federaţia Română de Şah. Suntem convinşi că acest program va aduce beneficii semnificative în educaţia şi dezvoltarea copiilor din România. Educaţia prin şah reprezintă o modalitate inovatoare de a dezvolta abilităţi cognitive şi de gândire critică la elevi, iar implicarea noastră în acest proiect vine în întâmpinarea nevoilor comunităţii în care activăm. Susţinerea financiară pe care o vom oferi acestui program va permite formarea gratuită a unui număr semnificativ de cadre didactice din ciclul primar, ceea ce va contribui la extinderea programului la un număr cât mai mare de elevi," a declarat Bogdan Badea, preşedinte al directoratului Hidroelectrica.
"Impresionant este feedbackul cadrelor didactice care au parcurs deja cursurile de formare. < < Programul a fost foarte util, pentru începători a constituit o bază solidă, foarte multe resurse atractive. Aş sugera o continuitate a acestor cursuri" sau "Cred că ar fi cea mai bună decizie să se introducă şahul în programă. Cursul este foarte bine gândit > > sunt doar câteva dintre impresiile împărtăşite de cadrele didactice care ne determină şi ne ambiţionează să continuăm şi să dezvoltăm acest program. Ne bucurăm şi suntem recunoscători pentru susţinerea primită din partea Hidroelectrica," a afirmat Vlad Ardeleanu, preşedintele Federaţiei Române de Şah.