Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a prelungit până în 1 iunie programul pilot de utilizare a conturilor globale, urmând ca BVB şi Depozitarul Central să realizeze evaluarea finală a acestui sistem şi a mecanismului de prevalidare până la 1 mai.
Consiliul Bursei de la Bucureşti a modificat codul BVB în vederea trecerii de la conturile individuale la cele globale în piaţa la vedere, proiectul urmând să fie lansat după consultarea participanţilor la piaţă şi obţinerea avizului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Conturile globale ar permite firmelor de brokeraj să cumpere acţiuni pentru toţi clienţii pe acelaşi cont global, pentru ca ulterior să le distribuie pe conturile individuale.
Programul pilot de utilizare a conturilor globale a fost lansat la începutul anului trecut, odată cu listarea acţiunilor Erste Group pe piaţa de la Bucureşti.
În cadrul programului pilot, Depozitarul Central şi Bursa de Valori Bucureşti evaluează lunar aplicarea mecanismului de prevalidare a instrumentelor financiare şi a sistemului de conturi globale, transmiţând la sfârşitul fiecărei luni rezultatele evaluării către CNVM.