PROGRAMUL "PRIMA CASĂ", MODIFICAT DE LA 1 OCTOMBRIE:  Tinerii pot cumpăra o nouă casă mai mare

IOANA DOGARU
Bănci-Asigurări / 3 octombrie 2015

Tinerii pot cumpăra o nouă casă mai mare

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a făcut modificări în cadrul programului Prima Casă, potrivit unui comunicat de presă al FNGCIMM.

Potrivit acestor modificări, beneficiarii programului vor avea posibilitatea achiziţionării unei noi locuinţe în cadrul Programului Prima Casă, cu suprafaţă utilă mai mare sau cu o valoare mai mare decât locuinţa achiziţionată /construită iniţial prin program, cu condiţia ca locuinţa achiziţionată sau construită iniţial să fie înstrainată prin vanzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a noii locuinţe, iar creditul acordat iniţial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a noii locuinţe, care va beneficia de garanţia statului în această nouă etapă a Programului.

O altă modificare adusă programului Prima casă se referă la plafoanele anuale de garantare, care vor fi gestionate în sistem revolving, astfel încât se va asigura continuitatea programului. Sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul Programului la scadenţă sau anticipat, precum şi ca urmare a lichidării creditelor acordate iniţial pentru a achiziţiona/construi o nouă locuinţă în cadrul Programului, vor reîntregi plafonul total al garanţiilor şi se vor utiliza de către finanţatori pentru acordarea de noi garanţii.

Majorarea perioadei de executare a garanţiilor şi implicit a perioadei în care beneficiarii vor putea plăti ratele restante, este o altă modificare adusă programului. Plata garanţiei acordate în cadrul programului, se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată şi nu în maximum 90 de zile de restanţă.

A fost detaliată şi modalitatea în care finanţatorii pot renunţa la cererile de plată, precum şi posibilitatea repunerii beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractelor de credit şi de garantare, după ce plata garanţiei a fost efectuată. Retragerea cererii de plată se poate efectua acum, până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către Ministerul Finaţelor Publice, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate.

A fost reglementată şi situaţia de preluare/cedare a locuinţei şi a finanţării garantate, respectiv situaţia în care soţia sau soţul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziţionarea/construirea unei locuinţe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri, prin convenţie matrimonială.Ordinul intră în vigoare începând cu data de 01.10.2015, dată de la care vor fi înlocuite şi formularele utilizate în prezent în cadrul activităţii de garantare Prima Casa, cu cele aprobate prin Ordinul nr.1119/2015, se mai precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb