PROIECT DE LEGE EXISTĂ, GUVERNUL NU VEDE URGENŢA Trotinetele electrice, pericol crescut în traficul rutier

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 13 august 2019

Trotinetele electrice, pericol crescut în traficul rutier

Guvernul a adoptat ieri, la propunerea Ministerului de Interne, o ordonanţă de urgenţă prin care a modificat OUG 195/2002 privind Codul rutier. Motivele invocate de membrii cabinetului Dăncilă şi de Ministerul Afacerilor Interne ţin strict de numărul mare de accidente rutiere cauzate de folosirea de către conducătorii auto a telefoanelor mobile şi, în special, a live-urilor făcute, pe diferite reţele de socializare, în timp ce aceştia se află la volan.

Deşi vorbim despre o modificare a Codului Rutier, se pare că membrii Guvernului nu sunt interesaţi de reglementarea în interiorul acestui act normativ a circulaţiei trotinetelor electrice care s-au înmulţit pe bulevardele şi străzile din marile oraşe ale ţării şi nu numai, deoarece acest mijloc de transport este întâlnit şi pe drumurile din mediul rural. Curios este că, în urmă cu o săptămână, cabinetul Dăncilă a discutat emiterea uni aviz din partea Executivului pentru proiect de lege ce se află la Senat şi care prevede exact reglementarea situaţiei trotinetelor electrice.

Guvernul Dăncilă ar fi putut să preia propunerile din respectiva lege, să le introducă în ordonanţa de urgenţă adoptată ieri şi să pună ordine în traficul rutier din Bucureşti şi din alte localităţi din ţară.

În acest moment, în Capitală sunt active în trafic câteva mii de trotinete electrice, fie că vorbim despre cele aflate în proprietatea personală a celor care le folosesc, fie că sunt închiriate, contracost, de la diferite companii, cum ar fi Lime, Wolf-e Rides sau Flow.

Problemele care se ridică cu privire la prezenţa acestor vehicule în trafic sunt multiple. Faptul că ele nu sunt încadrate în Codul Rutier ca vehicule pentru care îţi trebuie permis sau autorizaţie pentru a le conduce, din cauză că viteza maximă de croazieră este sub 25 km/h, oferă posibilitatea ca trotinetele electrice să fie conduse de o categorie largă de vârste, de la copii până la bătrâni. Pericolul principal apare din faptul că aceste vehicule nu circulă pe trotuar, aşa cum circulau trotinele clasice, ci sunt tot mai des zărite pe carosabil, în concurenţă directă cu alte mijloace de transport, care sunt blocate în traficul infernal din marile oraşe. Foarte puţini dintre cei care ales să se deplaseze cu o trotinetă electrică poartă echipament de protecţie - cască, genunchiere, etc. - şi sunt expuşi oricând la leziuni grave dacă ar fi victimele unui accident rutier.

În sarcina cui ar cădea vina producerii unei astfel de tragedii? Probabil că, pentru autorităţi, victima ar fi principalul vinovat deoarece nu a purtat un echipament de protecţie adecvat. Echipament care, însă, nu este prevăzut de legislaţia actuală. De fapt, vinovaţii reali ar fi reprezentanţii autorităţilor publice locale, care au preferat să încheie parteneriate cu firmele de mobilitate urbană, dar nu au reglementat circulaţia noilor vehicule prin localităţile respective. Cum la fel de vinovaţi ar fi şi reprezentanţii Guvernului, şi parlamentarii care nu au reuşit încă, de mai bine de un an de când astfel de trotinete au apărut în ţara noastră, să emită un act normativ care să conţină norme clare cu privire la circulaţia rutieră a acestor vehicule.

Amenzi de 35 de euro pentru parcare neregulamentară

Unii susţin că trotinetele ar trebui să circule doar pe trotuare sau pe marcajele pentru biciclete. Problema este că la o viteză de 25 km/h traficul pietonal ar fi în pericol şi am putea asista la accidente pe trotuare, aşa cum s-a întâmplat în cursul acestui an în capitala Franţei, Paris.

Numai că, în timp ce autorităţile din ţara noastră nu iau în considerare pericolul real pe care trotinetele electrice îl reprezintă în trafic din cauza lipsei reglementărilor legislative, în Franţa reprezentanţii societăţii civile s-au întâlnit, ieri, cu factorii de decizie din Ministerul Transporturilor pentru a găsi o soluţie.

Mai mult, anterior demersului de ieri, autorităţile franceze au decis să emită până la începutul lunii septembrie un act normativ prin care trotinetele electrice nu vor mai putea circula pe niciun trotuar din localităţile din Hexagon, dacă nu vor avea acordul primăriilor.

Cei din societatea civilă propun ca, în momentul în care utilizatorul doreşte să închirieze o astfel de trotinetă, atunci când va plăti deblocarea trotinetei şi cursa să transmită, prin intermediul telefonului mobil, o copie după cartea de identitate, ca, în momentul unui accident rutier, să poată fi uşor identificat.

Menţionăm că, în acest moment, primarii mai multor localităţi franceze au decis să interzică circulaţia trotinetelor electrice pe trotuare. În Paris şi în Marseille, amenzile sunt drastice. Conform unui material publicat de ziarul Le Figaro, din 30 iulie şi până la sfârşitul săptămânii trecute, în Paris au fost amendate, cu câte 35 de euro, peste 130 de persoane, care au parcat neregulamentar trotinetele electrice pe trotuarele capitalei franceze.

Proiect legislativ al opoziţiei

În ţara noastră, în Senat există un proiect de lege depus de parlamentarii PNL ce va reglementa circulaţia trotinetelor electrice. Proiectul a fost depus la sfârşitul lunii iunie la Camera Deputaţilor, care este prima cameră sesizată şi va fi for decizional. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a înaintat proiectul legislativ la Senat, ce ar urma să îl dezbată în sesiunea din toamnă, care va începe în luna septembrie.

Conform proiectului depus de liberali, trotineta electrică este definită ca un "vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 40 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW".

Trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete, conform proiectului legislativ care prevede: "Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulaţiei bicicletelor şi a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă".

Documentul mai arată că numai persoanele cu vârsta peste 14 ani pot merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecţie.

În expunerea de motive, se arată că trotinetele electrice sunt din ce în ce mai prezente în traficul din România, de aceea este necesară reglementarea lor. În forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere AM. În plus, mopedele trebuie înmatriculate şi nu au voie să circule pe trotuar.

De aceea, firmele care închiriază trotinete electrice au limitat viteza acestora la 24 km/h, pentru a nu se încadra în categoria mopedelor. Tocmai din acest motiv, proiectul de lege propune o definiţie distinctă pentru acest tip de vehicul.

Din păcate, reglementarea situaţiei trotinetelor electrice nu reprezintă o urgenţă pentru Guvern. De aceea, până la adoptarea respectivei legi, care poate sta în Parlament până la începutul anului viitor, există riscul ca în orice moment să asistăm la o tragedie pe şoselele din ţara noastră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DACA o trotineta sau bicicleta electrica nu poate depasi maxim impus de lege fiind 25 km/h ATUNCI cum pot bicicletele cursiere sau semicursiere sa circule fara limita de viteza ????se stie ca o biciclete> poate depasi VITEZA DE 80 Km/h si totusi fara nici o restrictie nu ???

    EU cred ca asta e o metoda buna de a mai stoarce CEVA BANI care sa ingrase POLITAII SAU ???MILITIENII NOSTRI CARE AU RAMAS INCA DIN EPOCA CEAUSISTA PE LA COLTURILE STRAZILOR ASTEPTIND VREO PLEASCA SA LE UMPLE CUMVA BUZUNARELE.....ACU DOAR CE AU GASIT MOTIV BUN... O LEGE CIUDATA 

    SI AMBIGUA...!!!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb