Proiect de modificare a Codului rutier prin care se permite depăşirea pe linia continuă, în anumite condiţii

S.B.
Miscellanea / 6 aprilie 2023

Proiect de modificare a Codului rutier prin care se permite depăşirea pe linia continuă, în anumite condiţii

Mai mulţi deputaţi PSD au depus la Parlament un proiect prin care se propune permiterea şi nesancţionarea, în anumite condiţii, a manevrei autovehiculelor de depăşire pe linia continuă a "obstacolelor de orice natură oprite, staţionate sau care se deplasează cu o viteză mai mică de 30 km/h", informează Agerpres.

Propunerea legislativă, semnată de 36 deputaţi PSD, completează, în acest sens, articolul 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

"Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m", prevede proiectul.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

"Prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cele ale Regulamentului 4/2006 de aplicare a Ordonanţei generează în practică multiple probleme, astfel că, deşi scopul actului normativ se subsumează ideii de siguranţă, fluenţă şi normalitate în traficul rutier, în practică survin blocaje a căror justă soluţionare a impus şi impune modificări legislative. O astfel de situaţie este aceea în care conducătorul autovehiculului întâlneşte pe sensul său de mers un obstacol oprit, staţionat sau care se deplasează cu o viteză foarte mică, iar pentru depăşirea acestui obstacol este necesară încălcarea marcajului continuu simplu sau dublu care delimitează sensul opus, autovehiculul circulând, chiar şi parţial, pe sensul opus. În această speţă, conducătorul este sancţionat nediferenţiat pentru încălcarea marcajului continuu, fără a fi luate în considerare motivele care au determinat acţiunea", precizează, în expunerea de motive a proiectului, deputatul PSD Mihai Weber, în numele iniţiatorilor.

El mai arată că, "mai mult, cadrul normativ în vigoare nu îndepărtează natura perturbatoare a obstacolului, ci îngreunează fluiditatea traficului rutier, cauzând creşterea gradului de disconfort al conducătorului, dar şi o viteză medie comercială care are un impact negativ asupra activităţii operatorilor şi marilor transportatori".

"De aceea, iniţiativa propune permiterea şi nesancţionarea manevrei autovehiculelor de depăşire care presupune trecerea peste axa care separă sensurile de circulaţie pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, sancţionate sau care se deplasează cu viteza de maxim 30 km/h - de exemplu: un copac căzut pe drum, un autovehicul avariat care ocupă o parte din carosabil, vehicule cu tracţiune animale, animale, biciclişti - în măsura în care sunt respectate condiţiile necesare pentru asigurarea siguranţei în trafic, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m", se mai menţionează în document.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb