Un parc industrial de 50 de hectare ar putea fi construit în judeţul Covasna, în oraşul Baraolt. Investiţia ar putea fi realizată de către un om de afaceri turc, valoarea acesteia ridicându-se la 150 milioane euro. Pentru a studia aspectul şi funcţionarea unui parc industrial asemănător celui care ar urma să se construiască, o delegaţie de oficiali din ţara noastră va efectua o vizită la Istanbul, în perioada 10-12 octombrie.
Omul de afaceri turc nu este interesat să deţină monopolul asupra parcului, aşadar autorităţile locale vor controla activitatea zonei. Din suprafaţa destinată parcului industrial, 10 hectare se află în proprietatea oraşului, iar celelalte 40 urmează să fie primite înapoi de la stat, care în prezent are în derulare lucrări la mina Racoş.
În aceeaşi zonă, investitorul turc ar mai putea avea în vedere proiectul unei fabrici de ciment, însă această idee nu a fost întâmpinată cu prea mult entuziasm de localnici, din cauza temerilor legate de poluare.