Proiectul de lege privind parteneriatul public - privat, adoptat de Senat

F.A.
Politică / 7 noiembrie 2013

Senatul a adoptat proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, care prevede stabilirea unui cadru juridic necesar pentru crearea de locuri de muncă şi atragerea de investiţii străine, conform unui comunicat de presă.

Principalele modificări sunt cele care vizează modul de iniţiere a proiectului de parteneriat public-privat instituţional şi contractual,modul de constituire a societăţii de proiect, posibilitatea utilizării fondurilor publice şi a celor europene, regimul public şi regimul garanţiilor ce pot fi constituite de compania de proiect, prevederile din conţinutul contractului de parteneriat public-privat, clauzele minimale ale contractului şi durata acestuia. Un element de noutate ar fi faptul că societatea va putea avea ca acţionari fie partenerul public şi cel privat sau doar partenerul privat în situaţia unui parteneriat public - privat contractual.

Parteneriatele public-private sunt şansa României de a atrage investitori străini, consideră senatorul Alexandru Cordoş. La ultima vizită a unei delegaţii chineze de la Ghezouba International Engineering Co (CGGC) la Cluj, senatorul Cordoş a declarat că: "În prezent există o deschidere guvernamentală şi politică pentru atragerea investitorilor străini, putem beneficia de pe urma dezvoltării unui parteneriat public-privat, însă e nevoie în prealabil de schimbarea legislaţiei".

"Am votat pentru adoptarea proiectului de lege care vizează parteneriatul public-privat pentru că este necesară existenţa unui cadru legislativ care să permită desfăşurarea acestui mecanism. Comisia Europenă pune un accent deosebit pe absorbţia fondurilor europene prin intermediul acestor parteneriate. Astfel, vom putea dezvolta mai multe proiecte de infrastructură", a mai spus senatorul Alexandru Cordoş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb