Proiectul de lege vizând schimbarea sistemului electoral a fost publicat azi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

Cristina Radu
Politică / 21 iulie 2017

Igor Dodon

Igor Dodon

Proiectul de lege vizând schimbarea sistemului electoral din uninominal în mixt a fost publicat azi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ciuda protestelor, News.ro.

Preşedintele Igor Dodon, a anunţat joi pe Facebook că a promulgat legea pentru schimbarea sistemului, după ce a fost aprobat în lectură finală de către Parlament.

Sute de oameni au protestat joi, peste patru ore, contra sistemului mixt de vot, în faţa Parlamentului de la Chişinău. Opoziţia a anunţaz că manifestaţia va fi reluată vineri.

Proiectul de lege de schimbare a sistemului electoral a fost avizat negativ de Comisia de la Veneţia, iar liderii politici au recomandat ca sistemul de vot să nu fie schimbat.

Reforma electorală a fost aprobată de legislatori în timp record. Parlamentarii au avut nevoie de patru minute pentru aceasta. În favoarea proiectului s-au pronunţat 74 de deputaţi. Deputaţii PCRM, PLDM, PL au părăsit şedinţa Parlamentului, potrivit sursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb