Propunerea legislativă a USR de desfiinţare a Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor intră luni în dezbaterea Senatului

A.P.
Politică / 19 iulie 2020

Propunerea legislativă a USR de desfiinţare a Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor intră luni în dezbaterea Senatului

Propunerea legislativă a USR de desfiinţare a Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor intră luni în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca apoi să fie transmisă plenului Senatului, forul decizional, pentru dezbatere şi vot final, conform g4media.

Pe 30 iunie Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa cu 167 voturi "pentru", 97 "împotrivă" şi 25 abţineri.

Propunerea legislativă, iniţiată de 41 de parlamentari de la USR şi de deputata neafiliată Ana Birchall, are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, "toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă".

La dezbaterile din Camera Deputaţilor, deputatul USR Stelian Ion a solicitat adoptarea proiectului. "Această secţie ar fi trebuit demult desfiinţată (...) Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia", a afirmat Stelian Ion, unul dintre iniţiatorii proiectului.

De asemenea, Ana Birchall a făcut un apel la adoptarea proiectului. "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa "Nufărul' de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii", a spus Birchall.

În replică, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că cine doreşte desfiinţarea secţiei vrea subordonarea justiţiei.

"În decizia CCR din 2018 s-a spus că înfiinţarea secţiei constituie o garanţie legală a principiul independenţei magistratului. Practic, cine doreşte desfiinţarea secţiei doreşte o subordonare a justiţiei. (...) Vreţi să ne întoarcem în perioada în care Portocală şi alţii de la Ploieşti făceau anchete cum voiau? O rog pe doamna procuror general Scutea să dea tot concursul pentru o eficientă şi bună funcţionare a secţiei. O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii", a spus Iordache.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Trebiueste urgent desfiintata,Se ingoasa guma si numarul celor ce trebuie scapati de parnaie.

    Desfiintarea acestei structuri de catre Parlament ar fi cea mai proasta decizie a acestuia in decursul ultimilor ani.

    USR este clar, ca partid al structurilorilor, vrea "restauratie"; procurori calai, care sa faca ce vor, judecatori controlati, denunturi, declaratii, dictate, dosare la comanda, sentinte dictate si altele, folosite in communism de Securitate pentru a schingiuii poporul roman.  

    Si da, pentru a putea sa se ajunga inapoi, sa poate face ce vor sectia le sta in cale.  

    Daca aceasta lege trece, atunci si Parlamentul Romaniei a tradat cauza. A distrus visul poporului roman de dreptate si libertate.  

    Care sunt parghiile prin care sectia poate duce atingere "independentei justitiei" din moment ce dosarele vor fi judecate tot de magistrati, desemnati aleatoriu. Sectia nu poate face presiune pe justitie. Insa desigur numirea procurorilor sectiei trebuie atent reglementata. Sa nu ajunga acolo Portocale niciodata.  

    Nu sectia este un pericol pentru independent justitiei . Desfiintarea ei insa ar lasa Justitia la indemana hotilorsi nemernicilor.

    Iar doamna Ana, ar trebuii sa-si reconsidere pozitia. Este gresita. Nu cred ca vrea "restauratie"  

    Nu stiu dacă e bine sau nu sa fie desființată, dar modul si contextul în care a fost înființată, persoana care o conducea formal( in realitate Dragnea,Tudorel,Iordache,Nicol icea,etc.) imi spun că deocamdată nu are deloc credibilitate!Apoi cred în dna Birchall mai mult decât în toți cei enumerați mai sus!

    1. Ultima parte, subscriu.

    Desfiintata! ABUZURILE trebuie protejate! Din ura fata de unii , intre ei, "necoruptii", arunca la gunoi sansa cetateanului anonim sa fie protejat de abuzuri. Popor de sclavi, asta este poporul roman. Abuzat de toti care vror sa il "protejeze".

    Ana Birchall, da, Ana B....

    USR nu are legatura cu adevaratele probleme ale societatii, unde sunt #rezistentii in problema drepturilor copiilor?  

    la modul cel mai sincer sunt STUPEFIAT

    de ce sa fie desfiintata o structura care are un rol imens in a pastra un echilibru fragil in aceasta justitie cu mari derapaje 

    de ce justitia tr sa fie mai presus de orice 

    pai cand un judecator ia spaga sau delibereaza vadit incorect are un remediu uluitor: pensia speciala, pe langa spagile infinite primite 'FARA VOIA LUI" in toata cariera

    CINSTIT VORBIND CINE SUNT ACESTI INDIVIZI CARE SE VOR INTANGIBILI??? 

    Judecă judecătorii..... și tot așa... Cine îl judecă pe D-zeu...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb