PROPUNEREA MINISTERULUI ECONOMIEI: Companiile din energie care nu respectă legea, sancţionate cu 4% din cifra de afaceri

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 17 ianuarie 2022

Florin Spătaru, ministrul Economiei

Florin Spătaru, ministrul Economiei

Companiile din energie care nu respectă legislaţia în vigoare privind compensarea şi plafonarea riscă să fie sancţionate cu 4% din cifra de afaceri, dacă propunerea făcută, vineri, de Florin Spătaru, ministrul Economiei, va fi aprobată în şedinţa de guvern din această săptămână.

"Vedem că milioane de oameni sunt afectaţi de situaţia din energie. Nu pot interpreta dacă întocmirea greşită a facturilor de către furnizori a fost cu bună ştiinţă sau nu. Săptămâna viitoare voi propune guvernului sancţiuni drastice pentru cei care nu respectă legea. Dacă pentru furnizarea de bunuri, avem ordonanţă de urgenţă pentru ca firmele care practică măsuri ilegale de promovare online să fie sancţionate cu 4% din cifra de afaceri, până la suma de 2 milioane euro, nu pot accepta ca un furnizor de energie care afectează sute de mii de oameni să plătească amenzile mici din actuale legislaţie a ANPC. Trebuie să asigurăm responsabilitate în furnizarea serviciului respectiv. Propunerea mea este de sancţionare cu până 4% din cifra de afaceri pentru acest gen de abateri şi o voi prezenta în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Domnia sa a precizat că în acest timp Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va continua efectuarea de controale la toţi furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale şi că acolo unde vor fi depistate nereguli, aceştia vor fi nevoiţi să corecteze facturile emise iniţial, care nu cuprind compensarea şi plafonarea.

"Nu este nevoie ca fiecare consumator să trimită scrisori către ANPC, pentru că vom verifica toţi furnizorii de energie. Cei care au posibilitatea să transmită pe conturile de mail pentru a ne sesiza cu privire la furnizorii pentru care avem suspiciunea că nu au respectat legea, dar asta nu înseamnă că va exista un furnizor de energie sau de gaz care va scăpa controlului ANPC. (...) Noi vom merge la toţi furnizorii să verificăm modul de emitere a facturilor. (...) Totodată le transmitem furnizorilor că nu trebuie să ajungă ANPC să verifice situaţiile, ci o pot face ei din proprie iniţiativă şi să vină cu facturi de corecţie, până ajung la ei funcţionarii ANPC. Dacă se fac corecţii, consumatorii vor plăti factura corectată. (...) Facturile care au fost întocmite greşit au un termen de plată. În acel termen de plată vor veni corecţiile şi consumatorii trebuie să plătească facturile corectate. Orice companie serioasă are timpul necesar să îşi facă corecţiile necesare, atlfel nu are ce să caute pe piaţa de energie. (...) Săptămâna viitoare vom veni cu reglementări şi în privinţa eventualelor penalităţi la facturile la electricitate şi gaze naturale. Vă asigur că nu vor fi penalităţi. Guvernul va lua măsuri ferme ca acest lucru să nu se întâmple", a spus Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a precizat că pentru actuala stare de fapt trebuie ca şi guvernul să îşi asume partea de vină, dar a menţionat că statul ia măsuri şi corectează din mers situaţia actuală, inclusiv pentru antreprenorii mici şi mijlocii care sunt şi ei afectaţi de creşterea preţurilor din energie.

"La nivel guvernamental discutăm de un set de măsuri pentru a ajuta companiile mici şi mijlocii, dar avem în vedere toată industria. Nu putem să discutăm doar de o anumită parte a sectorului economic, deoarece, de exemplu, şi reprezentanţii industriei metalurgice trag un semnal de alarmă. În jurul companiilor mari sunt sute sau mii de IMM-uri, care ar avea de suferit dacă firmele mari vor înceta sau îşi vor restrânge activitatea. De aceea, trebuie să gândim un program unitar pentru asigurarea sustenabilităţii şi depăşirea acestui moment dificil. (...) Propunerea din partea Ministerului Economiei trebuie să cuprindă economia în întregul ei, de stat şi privată", a afirmat Florin Spătaru.

27 de furnizori amendaţi de ANPC

Funcţionarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat până acum 72 de operatori economici din domeniul furnizării energiei, 27 de companii fiind sancţionate cu amenzi contravenţionale, o parte dintre firme fiind nevoite să achite sancţiuni cuprinse între 10.000 lei şi 50.000 lei. Săptămâna trecută ANPC a primit peste 400 de sesizări privind facturile de energie electrică sau gaze naturale şi a aplicat amenzi în valoare de 450.000 lei. Compania Electrica Furnizare a primit pentru toate sucursalele verificate amenzi în valoare totală de 220.000 lei, E.On a acumulat amenzi de 70.000 lei, în timp ce Enel a primit amenzi în valoare totală de 60.000 lei, iar Engie a fost sancţionată în total cu 40.000 lei.

"Sunt doi operatori economici care deţin 70% din piaţa de energie, iar unul dintre ei este Electrica Furnizare, companie care are în portofoliu peste 3,3 milioane de consumatori. Anunţ că această companie va recalcula, până la 31 ianuarie 2021, toate facturile neconforme şi le va aduce în conformitate cu legislaţia în vigoare. În acest timp, consumatorii nu vor fi deconectaţi şi nu vor fi penalizaţi. Aceeaşi situaţie va fi şi în cazul companiei E.On, care va fi nevoită să refacă facturile şi să înceteze practicile incorecte", a spus, vineri, Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.

Acesta s-a declarat nemulţumit de valorile mici ale amenzilor cuprinse în legislaţia în vigoare şi a menţionat că i-a propus ministrului Economiei o creştere a cuantumului acestor sancţiuni.

"Dar nu amenzile sunt dureroase pentru un furnizor din energie, ci măsurile complementare. Eu aş propune ca sancţiune să punem un procent din cifra de afaceri a acestui furnizor pentru că există inechitate între consumator şi furnizor. Sunt de acord ca furnizorii să facă profit, dar nu sunt de acord ca unii operatori economici să îşi clădească profitul pe nefericirea consumatorilor. Noi suntem în slujba consumatorilor, iar la solicitarea premierului am înfiinţat acest comandament al energiei. Acolo unde sunt abateri, dăm sancţiuni. Acolo unde abaterile sunt repetate - ca în cazul companiei Gaz Vest - vom propune ANRE retragerea licenţei de furnizare. În cazul Gaz Vest am constatat neaplicarea legii. Acest furnizor a fost amendat şi anul trecut cu 50.000 lei şi nu s-a conformat. De aceea noi am propus ANRE retragerea licenţei pentru acest furnizor. Decizia aparţine ANRE", a precizat Mihai Culeafă.

Preşedintele ANPC a afirmat că până acum funcţionarii publici au verificat peste 70% din furnizorii de energie din ţara noastră şi speră ca, la finalul acestei săptămâni, toţi furnizorii de energie să fie verificaţi cu privire la întocmirea facturilor la electricitate şi gaze naturale.

Pachet de măsuri pentru sprijinirea agriculturii şi industriei alimentare

Pentru diminuarea impactului preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru producăntorii agricoli şi cei din industria alimentară, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor Publice, şi Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii au discutat un pachet de măsuri ce are în vedere compensarea bonusului de cogenerare, a costului pentru certificatele verzi, dar şi sprijinirea pentru plata facturilor la gaze naturale.

"Identificăm cele mai bune soluţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi unităţilor din industria alimentară, în contextul creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Vom propune în Executiv un pachet coerent de măsuri, care să fie aplicat rapid şi eficient", a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Un alt subiect discutat l-a constituit prelungirea taxării inverse la cereale, care expiră în luna iunie 2022, având în vedere efectele pozitive produse de această măsură, respectiv reducerea evaziunii fiscale şi eliminarea treptată din piaţă a firmelor fantomă create pentru a eluda plata TVA.

În acest context, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a salutat şi iniţiativa Ministerului Finanţelor de a constitui grupul de lucru "e-transport", prin care transporturile de bunuri de pe teritoriul României vor fi monitorizate printr-un nou sistem electronic naţional, măsură cu impact în reducerea evaziunii fiscale pentru domeniul legume-fructe.

Cei doi oficiali au discutat şi despre finanţarea programelor în domeniul agriculturii şi industriei alimentare româneşti, programe prin care se propune acordarea de garanţii şi măsuri de creditare pentru: capital de lucru; refinanţarea creditelor pentru capitalizarea agricultorilor; retehnologizarea sau automatizarea industriei alimentare; cofinanţarea programelor de asigurare a independenţei energetice a fermei; operaţionalizarea şi funcţionarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar Unirea pentru a răspunde nevoilor din domeniul agroalimentar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb