Protecţia consumatorilor europeni, între carnea stricată şi creditele toxice

Un studiu publicat în acest an de către Parlamentul European ("Consumer Protection Aspects of Financial Services", Directoratul General pentru Politici Interne, 2014) arată că "protecţia inadecvată a consumatorilor a fost un factor major al declanşării crizei financiare globale", iar "vânzarea defectuoasă a produselor financiare în UE a generat grave prejudicii pentru consumatori".

Mediatizarea largă a proceselor dintre bănci şi consumatori la noi a creat falsa impresie că doar aici, în Estul Sălbatic, băncile au făcut ceea ce au dorit, ademenind clienţii prin oferirea unor produse pe care aceştia nu le-au înţeles.

Dar nu este aşa. Un exemplu de clauză abuzivă din studiul PE este stabilirea unor praguri inferioare şi superioare ale dobânzilor pentru creditele ipotecare din Spania, care nu au permis debitorilor să beneficieze de scăderea ratei Euribor. "Astfel clienţii au ajuns să plătească dobânzi abuzive de peste 6%, în timp ce rata Euribor era cu puţin peste 1%", se arată în studiu.

Acesta a fost realizat în urma unui sondaj realizat la nivelul băncilor naţionale, a instituţiilor de supraveghere financiară, a asociaţiilor bancare şi băncilor, precum şi a organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor. Pentru România răspunsurile au fost oferite de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) şi trei bănci (BCR Banca pentru Locuinţe, Garanti Bank şi Volksbank România). De ce lipseşte BNR? În studiu nu am găsit un răspuns concludent.

"Multe produse şi servicii financiare manifestă diferenţe semnificative faţă de produsele şi serviciile nefinanciare, deoarece consecinţele oricăror probleme sunt mult mai drastice, iar protecţia consumatorului trebuie să fie mult mai puternică pe pieţele financiare", este una dintre cele mai importante constatări ale studiului de la PE.

Cu alte cuvinte, nu pot fi comparate nici pe departe efectele unui lot de carne stricată ajuns în consum cu efectele unor credite ipotecare, de exemplu, care se manifestă pe o arie mult mai largă şi pe o perioadă mult mai îndelungată. Consecinţele pot fi, de asemenea, letale.

Din păcate, România este amintită des în studiul Parlamentului European, unde se arată, printre altele, că "nu există un mecanism care să permită debitorilor oneşti, care nu îşi mai pot plăti datoriile, să scape de supraîndatorare". Această caracteristică este prezentă şi în Spania sau Ungaria. În aceste condiţii, "debitorul care nu mai poate plăti un credit ipotecar poate să piardă nu doar avansul creditului, ci să rămână cu datorii chiar şi după vânzarea proprietăţii, în funcţie de evoluţia preţurilor de pe piaţa imobiliară".

Niciuna dintre autorităţile noastre nu au luat în considerare acest aspect înainte de declanşarea freneziei creditării în a doua jumătate a deceniului trecut. Acum au apărut propuneri legislative prin care datoria unei persoane fizice se stinge odată cu preluarea garanţiei de către bancă. Acest tip de credit este destul de comun în SUA (n.a. "non-recourse loan"), dar presupune un avans de 40% - 50%, după cum scrie Wikipedia.

Probabil că şi un avans de 30% ar fi fost suficient la noi, bineînţeles fără posibilitatea debitorului de a obţine "avansul" printr-un alt credit, pentru stoparea bulei imobiliare şi a consecinţelor sale ulterioare pe termen lung.

Dar nu a fost aşa. "Băncile au relaxat condiţiile de creditare în perioada boom-ului din perioada 2005 - 2008, ca urmare a relaxării reglementărilor şi a găsirii unor căi de evitare a elementelor de siguranţă", a raportat ASF către autorii studiului. În plus, "băncile au introdus pe scară largă, în oferta lor, credite ipotecare cu dobânzi promoţionale scăzute, valabile pentru 3 luni, fără nicio indicaţie privind evoluţia ulterioară a dobânzilor".

În studiul realizat de London Economics pentru PE se mai precizează că "produsele financiare cele mai periculoase pentru consumatori sunt cele ale căror riscuri nu sunt pe deplin înţelese, cele cu dobânzi ridicate şi cele însoţite de comisioane ale căror costuri totale sunt obscure pentru clienţi". Autorii au constatat că pe lista acestor produse pot fi incluse creditele ipotecare cu dobândă variabilă, cele cu avansuri scăzute şi cele care conduc la atingerea unui grad ridicat de îndatorare. Bineînţeles că nu au lipsit din listă nici creditele ipotecare în valută, la fel cum au fost incluse şi o serie de instrumente de economisire sau investiţii, ale căror comisioane ridicate au determinat o reducere semnificativă a randamentului net pentru clienţi.

Revenind la constatările specifice pieţei noastre bancare, autorii studiului arată că "băncile au elaborat discreţionar contractele de credit ipotecar astfel încât să le permită schimbarea unilaterală a costurilor şi altor caracteristici, fără posibilitatea de refuz din partea debitorului", conform datelor trimise de ASF.

Amintind de "popularitatea creditelor în franci elveţieni", studiul PE arată că nu au fost date clienţilor indicaţii despre riscul ratei de schimb sau despre posibilitatea creşterii dobânzilor, iar creditele în valută au fost "dăunătoare consumatorilor începând din anul 2000, din cauza volatilităţii cursului de schimb".

În condiţiile în care, de la declanşarea crizei financiare globale, toate riscurile amintite în studiu s-au materializat aproape concomitent pentru debitorii români, ce au făcut autorităţile noastre? I-au "ajutat" cu noi credite, de genul "Prima casă", care îndeplinesc toate elementele "toxice" analizate de cercetătorii de la London Economics.

Aceştia consideră că trebuie să existe mijloace şi pentru protecţia creditorilor, în condiţiile în care debitorul nu acţionează cu bună credinţă, dar se pronunţă, mai ales, pentru împărţirea responsabilităţii între creditori şi debitori, astfel încât creditorii să accepte o parte a pierderilor generate de supraîndatorarea clienţilor.

Pentru remedierea situaţiei, în studiul PE se fac o serie de recomandări, cum ar fi:

- Consumatorii trebuie să primească totdeauna de la vânzători informaţii precise, uşor de înţeles şi comparabile în ceea ce priveşte produsele financiare.

- Implementarea unui sistem prin care consumatorii să fie încurajaţi să obţină sfaturi financiare de la o terţă parte independentă, în special pentru produsele complexe.

- Alocarea mai multor resurse pentru educaţia financiară a populaţiei, în condiţiile în care un sondaj recent de la OECD arată deficienţe semnificative la nivel continental.

- Instituţiile de reglementare ale sectorului financiar trebuie să adopte o atitudine pro-activă, în loc să răspundă plângerilor consumatorilor.

- Sancţiunile pentru abuzurile instituţiilor financiare trebuie să fie mult mai aspre, iar acestea trebuie să fie responsabile pentru compensarea adecvată a consumatorilor.

Cât de mare este probabilitatea remedierii gravelor deficienţe observate la nivelul serviciilor financiare în ceea ce priveşte mai buna protecţie a consumatorilor? La noi este foarte redusă în viitorul apropiat.

Este suficient să ne uităm la tendinţa accelerată de reducere a expunerii băncilor străine, prezentată recent de Iniţiativa Viena, pe baza datelor de la BIS (Bank for International Settlements). Valoarea totală a ieşirilor a fost de 5,195 miliarde de dolari între aprilie 2013 şi martie 2014, din care 1,834 miliarde a fost doar valoarea ieşirilor în T1 2014.

Este credibilă mobilizarea "autorităţilor" noastre în faţa unui asemenea val, când penalităţile impuse pentru clauzele abuzive au un extraordinar potenţial de destabilizare a sistemului bancar?

Bineînţeles că nu. Tot ce ne rămâne de făcut este să aşteptăm apariţia eventualelor proiecte legislative la nivelul Parlamentului European, proiecte care să nu lase prea mult loc la discreţia autorităţilor noastre monetare şi fiscale.