Protest al poliţiştilor în faţa Ministerului de Interne pentru acordarea restanţelor salariale

G.D.
Miscellanea / 19 octombrie 2022

Protest al poliţiştilor în faţa Ministerului de Interne pentru acordarea restanţelor salariale

Sindicaliştii din Poliţie anunţă că protestează, astăzi, de la ora 11.00, în faţa Ministerului de Interne. "Nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin", au transmis sindicaliştii, conform News.ro.

"Aşa cum v-am informat anterior, poliţiştii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviinţă să le îngheţe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost îngheţate. În aceste condiţii, Sindicatul EUROPOL continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deşarte sau doar firimituri", au transmis sindicaliştii.

Începând cu ora 11:00, sindicaliştii vor protesta în faţa Ministerului Afacerilor Interne pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017, act normativ ce a fost suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020.

"Trebuie să înţelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru şi nu vom putea să mai asigurăm traiul zilnic pentru familiile noastre, ci doar printr-o implicare activă şi o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-şi îndrepte atenţia asupra drepturilor noastre şi să înţeleagă importanţa muncii noastre pentru societate", au mai transmis sindicaliştii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. specialii protesteaza......huoooo

    Sa treaca la privat, ca i mai bine.Toate firmele de paza fac angajari.(pe salariul minim si bonuri de masa).

    1. Vrei colegi noi?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb