Protest al sindicaliştilor Sanitas la Ministerul Sănătăţii

D.I.
Miscellanea / 27 martie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Aproximativ două sute de sindicalişti Sanitas pichetează, astăzi, sediul Ministerului Sănătăţii, acţiunea făcând parte din calendarul anunţat al protestelor care se va încheia cu un miting în luna aprilie, informează News.ro.

Sindicaliştii cer egalitate, respect şi majorarea salariilor pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţa socială.

Protestatarii au asupra lor pancarte cu mesaje prin care cer respect, eliminarea inechităţilor, tratarea domeniului sănătăţii ca o prioritate.

În faţa Ministerului Sănătăţii, sindicalişti din Arad, Argeş, Bacău, Buzău, Cluj, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui şi din TESA.

Potrivit organizatorilor, protestul ar urma să aibă loc până la ora 13.00, iar joi sindicaliştii intenţionează să protesteze în faţa Ministerului Muncii, după ce, anterior, au protestat şi în faţa MInisterului de Finanţe.

Reprezentanţii confederaţiei sindicale au anunţat că în jurul datei de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.

Sindicaliştii cer acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite, adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10, negocierea şi încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate "Sănătate" şi "Asistenţă socială" şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb