Protestatarii din Piaţa Constituţiei pornesc spre Piaţa Victoriei

A.B.
Miscellanea / 22 februarie

Sursa foto: Captura Facebook

Sursa foto: Captura Facebook

O parte dintre protestatarii din Piaţa Constituţiei s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, unde se desfăşoară mitingul AUR, iar traficul în zona Parlamentului a fost blocat, Jandarmeria instituind un cordon de maşini în jurul zonei, potrivit media.

De asemenea, jandarmii au găsit şi un protestatar care avea la el spray iritant-lacrimogen. Şi în cazul lui au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală.

Circa 4.000 de protestatari sunt în stradă.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. astia vor fi primii loviti de dezastrul economic adus de CG Ha, Ha, Ha

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Tot pe ăștia îi prosteau și PSD-PNL.

      Acum și-au găsit unul care îi prostește mai bine. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb