Proteste faţă de exploatarea gazelor de şist au loc, astăzi, în mai multe ţări

F.A.
Internaţional / 19 octombrie 2013

Mii de persoane vor protesta, astăzi, în Franţa, Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania şi România, cu ocazia Zilei Mondiale Anti Fracturare Hidraulică, relatează Le Monde.

În timp ce tot mai multe ţări autorizează explorarea şi exploatarea de petrol şi gaze de şist, contestările se succedă, astfel că sâmbătă mii de persoane urmează să protesteze în Franţa (la Paris, Toulouse, Lille sau Nisa), în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania şi România cu ocazia Zilei Mondiale împotriva gazelor de şist, conform Mediafax.

Protestele sătenilor faţă de proiectele de explorare la Siliştea, în nord-estul României, au avut efect asupra Chevron, gigantul american anunţând joi suspendarea activităţilor sale în regiune.

Protestele din România şi-au găsit ecou în Ucraina vecină, unde sute de persoane au manifestat joi împotriva proiectelor companiei Chevron de a exploata gazele de şist în ţara lor.

Focuri de armă, cocteiluri Molotov şi vehicule ale jandarmeriei au fost arse în Canada, unde mobilizarea împotriva gazelor de şist a luat o turnură violentă joi, când 40 de persoane au fost reţinute în urma confruntărilor cu forţele de ordine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb