Proteste pentru demiterea Ministrului Transporturilor

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 26 septembrie 2018

Peste 500 de autocare, autobuze şi microbuze vor bloca, astăzi şi mâine, străzile din jurul sediului Ministerului Trans-porturilor paralizând astfel traficul rutier în zona Gării de Nord a Capitalei.

Protestul, la care vor participa şi 700 de lucrători în domeniu, a fost anunţat săptămâna trecută de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) din cauza intenţiei ministrului Lucian Şova de a emite un ordin prin care să fie pus în aplicare Regulamentul european 1370 privind transportul de persoane. Prin actul emis de ministrul de resort se vor adopta noi reguli privind autorizarea operatorilor de transport interjudeţean, reguli care trebuie aplicate începând din luna iulie a anului viitor.

Operatorii din acest domeniu de activitate consideră inoportună emiterea unui astfel de ordin şi solicită scoaterea lui de pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de Dialog Social din 27 septembrie 2018, deoarece ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane atât interjudeţean, cât şi judeţean. Ei susţin că o astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit.

În legătură cu acest ordin, Ioan Comusi, prim-vicepreşedintele COTAR, a declarat pentru Ziarul BURSA: "Oamenii sunt foarte disperaţi. Dacă ni se spunea de la începutul anului 2018 că se va lua această măsură, am fi avut timp să ne pregătim. Azi niciun producător de autobuze nu este pregătit să reînnoiască tot parcul auto din ţara noastră, aşa cum ni se va cere prin noul ordin. Ce înţelegem din acest lucru? Că altcineva este pregătit şi va veni să ne ia job-ul".

Ioan Comusi a dat exemplu Primăria Capitalei, care abia după doi ani a reuşit să achiziţioneze 400 de autobuze noi, pe când Ministerul Transporturilor le solicită operatorilor interjudeţeni să îşi reînnoiască parcul auto în maximum 200 de zile. Ei sunt nemulţumiţi că, în timp ce transportul local este subvenţionat, transportul interjudeţean nu primeşte niciun leu de la autorităţi. De aceea transportatorii de persoane doresc ca acest ordin să fie modificat înainte de şedinţa din 27 septembrie sau să fie retras de pe ordinea de zi.

Ioan Comusi a mai spus pentru Ziarul BURSA: "Nemulţumirea oamenilor este foarte mare în toată ţara. Colegii din toate federaţiile vor să suspende miercuri şi joi transportul atât la nivel interjudeţean, cât şi la nivel judeţean. Eu i-am rugat să nu facă acest lucru, să nu sufere cetăţenii care merg la muncă în alte localităţi şi elevii".

Dacă doleanţele lor nu vor fi luate în considerare, operatorii din transportul de persoane ameninţă că vor bloca traficul în toată ţara şi vor solicita prim-ministrului Viorica Dăncilă demiterea ministrului Transporturilor Lucian Şova.

Faţă de afirmaţiile operatorilor de transport, ministrul de resort Lucian Şova a declarat că nu va demisiona.

"Cum să-mi dau demisia, când acţionez în linia reglementărilor europene, în linia reglementărilor privind concurenţa? Am nenumărate notificări de la Consiliul Concurenţei că acest criteriu trebuie eliminat, mă refer la vechimea pe traseu", a spus ministrul Transporturilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb