PSD a câştigat alegerile parlamentare. Cel puţin, rezultatele parţiale conform numărării voturilor valabil exprimate arată acest lucru, atât în statistica Biroului Electoral Central, cât şi în numărările paralele făcute de partidele politice şi de diferite organizaţii neguvernamentale. Cu un procent cuprins între 29% şi 30% din voturi, social-democraţii se pare că îşi vor asigura, după redistribuire, peste 160 din cele 465 de mandate din viitorul Parlament.
PNL, USR-PLUS şi UDMR ar urma, după redistribuire, să totalizeze 244 de mandate de senatori şi deputaţi în viitorul Parlament, cu 11 voturi peste minimul de 233 necesar formării unei majorităţi. Cele trei partide de dreapta mizează şi pe susţinere din partea deputaţilor reprezentanţilor minorităţilor naţionale.
Alegerile de duminică ne-au arătat că, atunci când trei se luptă (PSD, PNL şi USR-PLUS), jocurile sunt stricate de al patrulea. Şi de absenteismul masiv la urne din partea cetăţenilor cu drept de vot. Alegerile parlamentare au demonstrat că procentul obţinut de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - peste 9% din voturile valabil exprimate - a încurcat iţele în viitorul Parlament şi a scos de pe scena politică doi foşti prim-miniştri: Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu. Este posibil ca şi PMP, partidul fostului preşedinte Traian Băsescu, să nu prindă locuri în Parlament, formaţiunea politică situându-se un pic sub pragul electoral, înaintea centralizării ultimelor voturi.
După finalizarea numărătorii paralele efectuată de Code for Romania, care a centralizat mai rapid decât Biroul Electoral Central procesele-verbale din toate secţiile de votare existente pe teritoriul ţării (nu au fost contabilizate voturile din Diasporă), reiese că PSD-ul condus de Marcel Ciolacu şi rebrănduit de Vasile Dîncu şi Sorin Grindeanu a câştigat alegerile parlamentare, cu 28,9% din voturile exprimate.
Procent insuficient însă pentru a primi guvernarea, mai ales că una dintre formaţiunile politice pe care mizau social-democraţii pentru o eventuală alianţă post-electorală, Pro România, partidul condus de Victor Ponta nu a intrat în Parlament.
Locurile doi şi trei sunt ocupate de principalele forţe politice de dreapta, PNL cu 25,18% din totalul voturilor valabil exprimate şi USR PLUS cu 15,34%.
Surpriza se află pe locul patru. Alianţa pentru Unirea Românilor ar fi primit 9,05% din voturi, iar pragul electoral a mai fost trecut de UDMR care a luat peste 6% din totalul voturilor exprimate.
Conform datelor parţiale furnizate de Biroul Electoral Central, situaţia era aproape în aceiaşi parametri, după centralizarea voturilor din aproape 85% din secţiile de votare. În datele parţiale înregistrate de BEC, PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 30,17% dintre voturile exprimate pentru Senat şi 29,79% pentru Camera Deputaţilor, urmat de PNL, care a obţinut 25,36% la Senat şi 25,01% la Camera Deputaţilor. Pe locul al treilea se situează Alianţa USR-PLUS, care a obţinut 15,29% la Senat şi 14,85% la Camera Deputaţilor, urmată de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) ce avea 8,50% voturi la Senat şi 8,16% la Camera Deputaţilor, şi UDMR cu 6,82% la Senat şi 6,64% la Camera Deputaţilor.
• USR-PLUS nu îl vrea premier pe Ludovic Orban
În aceste condiţii, după redistribuirea voturilor, se pare că viitoarea alianţă post-electorală de centru-dreapta alcătuită de PNL, USR-PLUS şi UDMR va deţine între 53% şi 55% din mandatele din Parlament, o majoritate confortabilă pentru stabilitatea guvernării, dar insuficientă pentru revizuirea Constituţiei României cu privire la iniţiativa "Fără Penali în funcţiile publice", la interzicerea ordonanţelor de urgenţă pe justiţie şi la modificarea dispoziţiilor privitoare la Curtea Constituţională.
Aceste calcule au fost luate în considerare de liderii forţelor politice de dreapta, care au declarat că alianţa PNL-USR-Plus-UDMR este singura lor opţiune pentru guvernarea în următorii patru ani.
Dacian Cioloş, copreşedintele Alianţei USR-PLUS a spus că îşi vor asuma guvernarea alături de PNL şi "este evident că, în aceste condiţii, cooptarea UDMR la guvernare este indispensabilă".
"Noi la USRPLUS ne-am formulat deja poziţia de negociere cu PNL. Sunt măsurile cu care am mers în campanie, e o sinteză a celor 40 de angajamente din campanie şi este un document public începând de azi. În ceea ce priveşte viitorul premier, este esenţial să susţinem un candidat credibil. Acest lucru trebuie discutat la negocierile cu preşedintele Klaus Iohannis şi nu la televizor. (...) Va trebui ca viitorul guvern să guverneze pentru toţi românii, deoarece e nevoie de mai multă empatie, inclusiv la vârful statului. Asta presupune dialog, comunicare, pedagogie", a mai spus Dacian Cioloş.
Cert este că Dacian Cioloş nu doreşte ca actual premier, Ludovic Orban, să fie şeful viitorului guvern. "România nu se învârte în jurul lui Orban", a afirmat, ieri, Cioloş, într-o dezbatere la Digi 24.
În privinţa USR-PLUS, arătăm că Dacian Cioloş le-a reamintit membrilor alianţei că în perioada următoare va trebui încheiată ultima parte a fuziunii celor două partide politice. De aceea, va fi organizat un Congres care va stabili, printre altele, şi cine va fi preşedintele formaţiunii politice USRPLUS.
Dan Barna, celălalt copreşedinte al alianţei USR-PLUS a declarat: "Aşteptările oamenilor sunt mai mari decât mesajele pe care am reuşit să le transmitem. E important ca în următoarele trei luni sau şase luni să vină câteva dintre măsurile şi angajamentele promise cetăţenilor. Vor fi decizii pe care le vom solicita în următoarea coaliţie de guvernare. Este posibilă crearea unei majorităţi decente alcătuită din PNL, USR-PLUS şi UDMR, care poate să pună în practică angajamentele asumate în campanie. Avem un document-cadru cu care ne aşezăm la masă cu PNL, pentru că prioritatea şi responsabilitatea noastră sunt de constituire a acestei coaliţii de guvernare".
• UDMR vrea un guvern în jurul PNL
Se pare că soarta viitoarei majorităţi parlamentare care va alcătui şi guvernul este destul de clară, mai ales că Tanczos Barna, senator şi vicepreşedinte UDMR a declarat ieri: "Ne dorim un guvern de centru-dreapta coagulat în jurul PNL. Facem parte dintr-o familie politică europeană şi am spus încă de la început că dorim un guvern de centru-dreapta".
Declaraţia lui Tanczos Barna a fost confirmată ulterior de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR care a adăugat: "Nu cred că se poate forma astăzi şi în viitorul apropiat o majoritate în jurul PSD-ului, trebuie să fie limpede pentru toţi. (...) E nevoie de un Guvern de centru-dreapta. Din punctul meu de vedere, asta este opţiunea numărul unu, un Guvern de centru-dreapta, un Guvern stabil, cu un program simplu, cu un program extrem de transparent, care poate fi pus în aplicare. (...) Eu sunt pentru a participa la guvernare. Asta înseamnă să ai membri în Cabinet".
Menţionăm că liderul PNL, Ludovic Orban, a avut, ieri, o întâlnire scurtă la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Ţinând cont că şeful statului s-a declarat un partizan al PNL pe întreaga campanie electorală, este posibil ca Iohannis şi Orban să fi discutat despre viitoarea coaliţie parlamentară de dreapta menită să susţină un nou guvern.
În aceste condiţii, PSD pare condamnat să intre în opoziţie alături de AUR, deşi Marcel Ciolacu şi ceilalţi lideri social-democraţi au pozat, ieri, în postura de învingători şi au susţinut că vor oferi preşedintelui Klaus Iohannis patru nume pentru viitorul premier al României.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD susţine că la alegerile de duminică românii i-au transmis clar lui Klaus Iohannis că nu mai poate continua "cu un guvern de politruci care au eşuat atât în gestionarea pandemiei, cât şi pe plan economic".
"Este nevoie de specialişti şi de soluţii, iar PSD a demonstrat că este creditat de români cu încrederea necesară pentru a traversa criza sanitară şi economică. Mulţumesc partidelor europene din familia socialistă pentru susţinerea efortului nostru de reconstrucţie şi modernizare, ceea ce ne demonstrează că parcursul PSD este unul corect", a scris Marcel Ciolacu, ieri, pe pagina oficială de Facebook.
La rândul său, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu a spus, referitor la negocierile dreptei politice pentru constituirea unui guvern: "Astăzi vedem cum gaşca pierzătorilor vrea să confişte rezultatul votului de ieri. La doar o zi după alegeri, Orban a uitat ce a spus în urmă cu o săptămână: că partidul care a câştigat alegerile, va da premierul. Dacă Iohannis continuă să se încăpăţâneze, rezultatul va fi doar un alt CDR, o nouă convenţie a dezastrului şi recesiunii, iar costurile vor fi imense şi vor fi plătite de români".
În legătură cu dorinţa UDMR de a intra la guvernare alături de PNL şi USR-PLUS, Grindeanu a reamintit declaraţia preşedintelui Iohannis din luna aprilie, în care şeful statului acuza formaţiunea maghiară că a pactizat cu PSD pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Prim-vicepreşedintele PSD a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să ia în considerare prima dată nominalizarea făcută de social-democraţi, în calitate de câştigători ai alegerilor, şi să aştepte 10 zile să vadă dacă acesta este în stare să constituie o majoritate parlamentară care să susţină viitorul Executiv. El a exclus colaborarea cu AUR, considerând că politica făcută de formaţiunea lui George Simion nu se înscrie în cadrul politicii pro-europene pe care o urmează acum PSD. Sorin Grindeanu a mai spus că se aşteaptă ca PSD să aibă, în urma redistribuirii, peste 160 de mandate de parlamentari din cele 465.
Referitor la surpriza parlamentarelor, menţionăm că Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înfiinţată, în septembrie 2019, de George Simion, cunoscut ca fondator al platformei Acţiunea 2012 care militează pentru unirea cu Republica Moldova. Co-preşedinte al partidului este Claudiu Târziu, aflat o vreme în conducerea Coaliţiei pentru Familie şi vârf de lance la referendumul din octombrie 2018. În partid şi-a găsit locul şi Dan Tănasă, unul dintre organizatorii evenimentului care a avut loc în 6 iunie 2019 la cimitirul internaţional al eroilor de la Valea Uzului, acţiune care s-a lăsat cu altercaţii verbale şi fizice între români şi maghiari.
Programatic, Alianţa pentru Unirea Românilor se defineşte ca un partid care îşi propune "să fie rezultatul unificării forţelor româneşti care urmăresc să servească interesele poporului român", iar doctrina AUR "se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credinţa, libertatea".
• Cum se formează şi se învesteşte guvernul
Una peste alta, câştigătorul alegerilor parlamentare este Partidul Social Democrat, care obţine aproape 30% din voturi. De asemenea, după redistribuire, partidul care câştigă alegerile este cel mai avantajat, astfel procentul locurilor care vor reveni PSD în Parlament va fi spre 35-38%.
Potrivit articolului 103 din Constituţie "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament".
Astfel, fiind în situaţia în care niciunul dintre partide nu a obţinut o majoritate de 50%+1 în Parlament, preşedintele Klaus Iohannis poate propune orice variantă de premier, în urma consultărilor cu partidele parlamentare. După consultările de la Palatul Cotroceni, preşedintele propune un premier, care are termen de 10 zile de la desemnare pentru a cere votul Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Articolul 103 din Constituţie prevede că "programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor".
Astfel, preşedintele trebuie să se asigure că persoana desemnată să formeze guvernul are susţinere parlamentară suficientă să fie învestit în funcţie. Pentru acest lucru este nevoie de votul a 233 de parlamentari.
Priorităţile USR-PLUS pentru o coaliţie de guvernare împreună cu PNL şi UDMR sunt aprobarea iniţiativei "Fără penali în funcţii publice", eliminarea pensiilor speciale, desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraţilor. Conform unui comunicat al USR-PLUS, alianţa este pregătită să-şi asume guvernarea alături de PNL şi UDMR, iar documentul intitulat "Revoluţia bunei guvernări", aflat pe site-ul alianţei, va reprezenta baza de negociere pentru formarea viitoarei coaliţii.
USR-PLUS propune ca negocierile pentru constituirea viitorului guvern să se desfăşoare în trei etape:
- agrearea obiectivelor de politici publice comune;
- agrearea structurii guvernamentale;
- agrearea mandatelor obţinute de fiecare partener şi a obiectivelor asumate pentru fiecare portofoliu.
În ceea ce priveşte organizarea Guvernului, USR-PLUS propune ca ministerele să fie organizate sub formă de "clustere, în jurul unui obiectiv mare de politici", cu următoarea structură:
- Cluster I - "România puternică şi credibilă" - Externe (inclusiv Diaspora), Interne, Justiţe, Apărare;
- Cluster II - "România modernă şi verde" - Dezvoltare şi investiţii publice (include fonduri europene), Cercetare, inovare, Antreprenoriat şi adaptare economică, Tehnologiile viitorului, Infrastructură, Finanţe, Gestionarea avutului public (companii de stat şi alte active), Agricultura şi spaţiul rural, Mediu, Tranziţie energetică, Turism;
- Cluster III - "România bună cu toţi cetăţenii ei" - Politici sociale, Relaţii de muncă şi politici de angajare, Sănătate, Educaţie, Cultură, Cetăţenie activă şi tineret, Sport;
- Cluster IV - "Buna Guvernare", coordonarea politicilor transversale de la centrul Guvernului - Cancelaria Guvernului, Secretariatul General al Guvernului.
USR-PLUS mai vrea un Legislativ cu doar 300 de parlamentari, alegeri în două tururi pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene, creşterea numărului de parlamentari ai diasporei, extinderea votului prin corespondenţă şi la votul intern, precum şi introducerea votului electronic şi trecerea la un sistem de vot pe bază de liste deschise.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 00:13)
Tango degesba!.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 00:24)
Asa credeti ,pai ne spuneati ca nu o sa faca 4% acum are 30% asa ca...nici nu vrem sa intre la guvernare,asteptam distractia
3. Dictatură Parlamentară
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 05:01)
se poate considera la Parlament votat de 32% (rotunjit în sus)?
Dottore poate pleacă la șparanghel, groparu' partidelor se pensionează forțat, partidu' piraților se lasă la apă?
Premier ca necalificat, pune demisia pe masă fără să predea gestiunea țării (A-la-Dragnea)?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 06:21)
predarea gestiunii nu se mai poarta
la asemenea momente toti dar absolut toti SUNT PE O GHEARA
INCLUSIV DEMISIA LUI SICA
in ce priveste UDMR sunt fruntasi in prostitutie
ca si sasul
asa ca acceptaerea lor la guvernare este consecinta unui fals "combat" trambitat de sas si pnl-ul sau
problema nu consta , oricum , in cum si din cine se formeaza guvernul
intrebarea este :cat de mult rau "fundamental" vor face tarii si poporului roman!
aceasta este intrebarea !
si asta pentru ca jocurile pe termen lung nu sunt complicate de loc:pe durata mandatului de peresedinte nemeritat sasul va inghiti din partea UE toate directivele si va parjoli orice i se cere
dupa plecarea lui pnl=0
si jocul se reia
abia atunci AUR isi va arata adevaratele "pretentii"
dar sa ajungem acolo cat de cat intregi
4. Nu ati invatat nimic
(mesaj trimis de gogu în data de 08.12.2020, 07:31)
PNL si PSD conduc in continuare Romania, impreuna au 60% din parlamentul Romaniei, restul este gargara.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 09:01)
da, dar o mana estica invizibila prin resurse de intelligence au aruncat in casa romanilor (Casa Poporului) pe AUR.
AUR? :)
Ceci n' est pas un chapeau ! :)) ati citit Micul Print? :)
4.2. Activare (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de gogu în data de 08.12.2020, 09:57)
Pe popor nu il mai intereseaza (33% asta da democratie) si peste tot exista nationalisti (in Franta, in Austria, Germania etc). Dupa cum vezi AUR va fi izolat in parlament, dar ai dreptate daca isi joaca bine cartea in 2024 vor fi nr. 1. Asa este cand partidele celelalte nu le mai pasa de popor. Dupa ce se vad la putere, adica ne-au fraierit, 4 ani de zile fac ce vor. Poate se trezesc, inca au puterea, peste 60%, desi ma indoiesc pentru ca interesul de clan este mai puternic decat realitatea. Asa ca in 2024 votam toti HAUR barosane :))).
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 18:36)
Am inteles, esti cult in cap. Asta cu mana estica face parte din instructajul aruncat de o mana/laba smechera. Rusii ii pun pe astia de la AUR sa ceara unirea cu Basarabia ca sa ne pacaleasca/abureasca. Sigur ca noi nu vrem ce vrea Putin impreuna cu astia rai de la AUR.
?????? ????
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 18:38)
Unde a aparut ????? ???? era o urare in hindi, tot de la est.
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 20:13)
Ba, au aparut propagandisti rusi si pe aici.
Ei ne cred prosti.
Asa, au cerut unirea cu Basarabia. Si ce-i cu asta?
Basescu a luptat impotriva comunistilor si securistilor. Inseamna ca nu era securist?
Stii cati agenti rusi se declara unionisti in republica Moldova? Peste jumatate.
Oricum, n-am auzit ca AUR sa fie impotriva Rusiei.
Asa ca las-o balta cu manipularile!
4.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:15)
amice, doar m-am prins de schema Rusiei cu AUR
pentru ca sunt intr-adevar inteligent...nu cel mai inteligent dar sunt printre cei inteligenti
Rusii vor sa profite de slabiciunile romanilor si sa ii atraga intr-o cursa
Eu confirm ca Rep Moldova oricum se uneste cu Romania dar sub un guvern PSD sau PNL , e nevoie de seniori politici, nu de golanashi si ultrasi fotbalisti.
Unirea trebuie realizata doar sub umbrela NATO si UE. Altfel e pusa intreaga Romanie in pericol real de divizare teritoriala sub amenintare armata.
Eu sunt de acord si ii sustin pe cei de la AUR cu unionismul lor. Dar totul trebuie facut foarte cu cap si cu un aparat dimplomatic excelent in spate. Nu cu golanashi fotbalisti ultrasi.
Urmariti filmul despre Maria, regina Romaniei sa vedeti ce aparat diplomatic s-a pus in miscare pentru a pregati asa o miscare (unirea cu Transilvania).
AUR crede ca va face unirea fara umbrela acordul si suportul UE si NATO? nu, nu se poate.
Sau de putut efectiv se poate dar dupa situatia asta NATO invoca probleme cu noua Romanie (conflict inghetat in Transnistria, pe noul teritoriu) si UE de asemenea.
AUR astfel, indirect...cu voia lor sau doar din prostia lor, fara voie, ar proiecta urgent Romania in afara NATo si in afara UE si atunci ar fi o Romanie dodoloata si toata...la indemana Rusiei si Ungariei (care deja pregateste terenul cu Tinutul Secuiesc).
Voi cei de la AUR...
Chiar sunteti asa cretini ? Nu vedeti intreg ansamblul de situatii cum se leaga?
4.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 21:24)
Lasa maetre Vali ca e bun si AUR, mai cumperi si vinzi acolo unde stii tu cel mai bine si la nivelele alea pe care le gasesti in manipularea masiva.
AUR e necesar in Romania de azi ca prea am luat-o pe calea europeana si am uitat unde e necesar sa actionam in calitate de romani.
Si daca vrei o predictie a la Vali uite acum ti-o scriu: in 2 ani maxim AUR intra la guvernare si va face un mic razboi de ocupare a Moldovei pentru reintregirea tarii si bineninteles ca intre timp Iliescu MOARE !!!
4.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.7)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:33)
"va face un mic razboi de ocupare a Moldovei pentru reintregirea tarii "
Asta e cea mai mare prostie auzita de mine pana acum. Nu, nu se va intampla asta.
"AUR e necesar in Romania de azi ca prea am luat-o pe calea europeana si am uitat unde e necesar sa actionam in calitate de romani."
Nationalismul in contextul actual nu e calea de ales. Sa ii lasam pe polonezi si pe unguri sa fie nationalisti. Noi ca tara avem niste bani de colectat pentru o accelerare economica in forta si pentru investitii... asta daca urmaresti stirile si intelegi unde bat cu Fondul pentru reconstructie legat la ideea respectarii statului de drept.
AUR va colecta voturi de la oameni nu foarte scoliti, nu foarte rationali. Cine are scoala intelege implicatiile a ceea ce sustin ei in contextul international dat, cu Rusia in coasta.
4.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 21:42)
Consideri ca babiloniada europeana este solutia ? Eu nu vad un viitor comun in UE pina nu se va ajunge la o limba comuna, recte nationalismul va inflori in urmatorii ani.
AUR nu este in plata rusilor pina cind nu va veni momentul necesar. Atunci e bine sa avem oamenii scoliti la conducere pentru a juca acea carte necesara Romaniei.
Fondul de reconstructie si statul de drept vor aparea dupa ce arestezi toti hotii din parlament si servicii, ceea ce este greu si cale lunga....
4.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 22:35)
Ba, propagandisti rusi sunt aia din parlamentul german care au votat recent sa finalizeze Nord Stream 2. Pentru trepanati, Nord Stream 2 este modul in care germania penalizeaza rusia pentru cele nasoale. merkel il viziteaza pe putin cel putin o data pe an, fostul cancelar Schroeder este sef la o firma ruseasca, astia nu sunt agenti. La ei se inchina trepanatii de aici. Daca unul comenteaza prostelile aruncate despre AUR, inseamna ca e agent. Borfashii nemti fac afaceri de sute de miliarde si pe trepanati ca tine ii chinuie prostia
4.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 22:55)
Stii cate partide extremiste am vazut in ultimul timp in Europa? O sumedenie! In Grecia aparuse "Zorii aurii",un partid de neo-fascisti care incepusera sa bata si sa schilodeasca imigranti,pe teritoriul Greciei! Societatea nu a reactionat la inceput,dar mai tarziu,cand neo-nazistii au inceput sa comita crime si in randul cetatenilor greci,atunci justitia i-a bagat la zdup pe toti liderii lor! In Germania,de teama ascensiunii neo-fascistilor,principalele partide de centru-dreapta si centru-stanga s-au aliat pentru a nu permite acestor nebuni sa puna mana pe putere! Nationalismul de care vorbiti voi,extremistii de dreapta,nu are ce cauta in societatea noastra! Nu avem nevoie de voi! Problemele tarii nu se rezolva prin extremism! Daca va pasa cu adevarat de soarta Republicii Moldova,atunci ar fi trebuit sa-l sustineti pe Basescu si partidul lui,pentru ca a luptat cu adevarat pentru basarabeni! Voi astia de la "aur" sunteti niste huligani si veti face numai rau Romaniei! Ati pacalit electoratul,ati luat 9% si o sa va asezati confortabil in fotoliile de parlamentari pentru 4 ani in opozitie,cu salariile grase de rigoare! Dupa 4 ani,nu cred ca veti mai intra in parlament! Nici PSD nu va mai reveni la putere in urmatorii 12 ani! Tu nu vezi viitor comun pentru UE,dar tarile membre au deja un prezent comun,iar pe viitor vor fi si mai unite! Limba comuna se preda deja in scoli,inca de la gradinita! Treptat,majoritatea cetatenilor europeni vor cunoaste cel putin o limba de circulatie internationala precum engleza sau franceza! UE are numai 60 de ani de istorie comuna,iar peste 40 va fi cu adevarat unita! Nu avem alternativa mai buna! Extremistii vand gogosi,iar oamenii care refuza sa gandeasca le cumpara! Din fericire,cei care gandesc logic si rational sunt mult mai multi! Inainte sa critcati UE,ar trebui sa oferiti mai intai locuri de munca bine platite milioanelor de romani care lucreaza in UE! Extremistii nu construiesc nimic,doar distrug!
4.12. Pentru 4.5 (răspuns la opinia nr. 4.5)
(mesaj trimis de Gigi în data de 08.12.2020, 23:11)
Zici ca nu ai auzit ca AUR este impotriva Rusiei. Daca lasi desenele animate si jocurile pentru retarzi, citesti si afli. Uite ce zice unul de la AUR.
Noi nu suntem PRM, nici PPDD, nici Mișcarea Legionară, ci un partid patriotic. E o plajă electorală de 30% în România care nu este acoperită. Nu suntem anti-europeni, nici anti-maghiari, pentru că avem parlamentari maghiari.
Rusia este cea mai mare plagă din istorie. Noi ne luptăm cu Rusia. Corneliu Zelea Codreanu, mareșalul Ion Antonescu au fost personaje istorice, care au făcut și lucruri rele, și lucruri bune. Nu știu dacă Hitler a fost cel mai mare criminal din istorie, dar a fost un criminal, cum este și Putin, cum a fost și Stalin, cum sunt marii dictatori.
4.13. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.12)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 23:29)
Asteapta si te vei convinge si tu cine sunt si ce vor cei din partidul "aur"! Este bine ca vor fi in opozitie si nu vor intra direct la putere! In campanie electorala se spun multe,dar faptele conteaza! Cu siguranta ca vor starni conflicte inter-etnice,care nu for face bine tarii! Deja au declarat ca vor sa interzica accesul UDMR in parlament! Asa cum spunea si Vali,chiar daca declara ca lupta impotriva rusilor,ei se vor rafui cu ungurii! Acest lucru va servi de fapt politicii expansioniste a Rusiei! Pradatorul de la rasarit asteapta ca pe painea calda un conflict intre romani si unguri,sau provocatii din partea unor asa zisi "nationalisti",pe teritoriul Moldovei!
5. Cautati pe internet
(mesaj trimis de Cristian în data de 08.12.2020, 08:18)
Cautati pe internet "dictatura regelui Carol al II-lea (1938) si o sa descoperiti o caruta de similitudini cu situatia de fata in care a fost pus un general al armatei sa conduca guvernul.
E foarte probabil sa avem Parlament marioneta, o anexa a guvernului care sa nu poata legifera nimic si s-o ardem, in continare, in ordonante de urgenta.
Cam asta e directia. Regim autoritar si guvernarea prin decrete si ordine de ministru. E mult mai simplu.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 09:11)
Dictatura este la voi, la rusi, nu la noi.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 09:12)
nu.
regim autoritar explicit e programat in Romania intre 2024 si 2028.
Momentan ne bucuram inca de libertate si de o suma de drepturi.
Din 2024 mai putina libertate, mai putine drepturi.
Urca fanaticii la putere.
Ratiunea se duce la culcare vreo 4 ani (2024-2028).
5.3. sau... (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 09:15)
Sau Romania are noroc si opreste marionetele nedemocratice sa urce (gen USR, gen AUR ).
Si atunci avem un 2024-2028 mai rational si mai echilibrat.
Totul tine de romani. Cat de lucizi sunt? Cat de constienti de sine sunt? Ce constiinta de grup au dezvoltat?
Sunt aceeasi tarani urbanizati fortat dar inca cu o mentalitate de batatura a curtii de la sat ?
Sau chiar s-au emnacipat mental , cultural si economic ?
O vom vedea. Concluziile le vom trage la o cana de vin fiert. :)
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 09:18)
USR-PLUS e marioneta Bruxelles-ului , AUR e marioneta Moscovei.
Uitasem sa precizez asta pentru cei care nu au inteles inca pe ce lume se afla.
Singurele partide mari romanesti efective sunt PSD si PNL - dar sunt cam murdarei , cam corupti, cam...cam... . Nu prea sunt un exemplu de stralucire. Dar functioneaza.
Nu sunt deviatii genetice ale politicii romanesti ca USR sau AUR.
Restul partidelor nu se pun in discutie... sunt nisate si neimportante.
5.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 11:30)
Zici tu ceva!
5.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 19:51)
Vai de tine emancipatule!
Studiaza istoria si te lumineaza, ce/cat au facut taranii in istoria Romaniei si cat megiesii. Tu nu esti nici macar megies.
6. fără titlu
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 08:59)
mesaj pentru cine are ochi sa vada si minte sa priceapa:
pe timp mediu si lung PRINCIPALUL RISC PENTRU PSD NU E PNL SAU USR, CI AUR!
pe un orizont de 2 ani:
USR -PLUS intra intr-o curba lenta de cadere (si ireversibila).
PNL stagneaza cu cresteri relative (sau scaderi relative de +/- 5-7%)
AUR va capitaliza orice greseala majora fie a PSD, fie a PNL , fie a USR.
Per ansamblu am un mesaj pentru romanii care au votat AUR:
oricum Romania s-ar fi unit in viitor cu Rep.Moldova.
E inevitabil!
Diferenta e ca AUR promoveaza agresiv si emotional acest mesaj (astfel facand jocul Rusiei care vrea sa isi legitimeze magaria cu Crimeea prin decizii de aceeasi natura in cazul tarilor din jur - eu rusii o idee a lor sa creeze in zona o Revolutie a natiunilor care isi reafirma identitatea - pe modelul Revolutiei franceze exportate ca val spre est). Din acest punct de vedere AUR face un rau Romaniei avand rolul Garzii de Fier din anii '30.
Diferenta intre drumul catre Unire dintre establishmentul actual si optiunea AUR (in cazul Unirii) e ca in versiune clasica (sub guvernare PSD sau PNL) Unirea s-ar face doar sub umbrela UE/NATO si ar fi certa, sigura si ok.
Sub AUR aceasta Unire e irationala, nestrategica si pune sub semnul intrebarii securitatea data de UE si NATO (astfel facand rau si Romaniei de acum si Romaniei mari). AUR e o optiune irationala, extremista, nestrategica care sub masca unui bine mai mare pentru Romania e de fapt un rau mai mare pentru Romania.
Repet:
AUR E IN PREZENT CE A FOST GARDA DE FIER DIN ANII'30 !
Mana pe cartea de Istorie imediat, timpurile se repeta!
Riscul masiv pentru PSD, PNL si USR e AUR - cu radacini de intelligence de origini externe-estice!
PSD, PNL si USR ar face bine sa nu se mai bata intre ei ca chiorii ca le-a intrat dracul estic in casa! In Casa Poporului!
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 18:50)
Pana duminica nu comenta nimeni despre AUR, acum (la comanda) apar o gramada de 'destepti' care stiu totul despre AUR, inclusiv originea estica iar un ciumete zicea ca unii au ochi oblici. Ar mai trebui sa ne spuneti si ce numere au la pantofi pentru ca 'esticii' nu sel ecteaza pe oricine. Partidele 'democratice' ar trebui sa dubleze bugetul de aparare ca sa ne aparam mai bine de primejdia estica. Sa se cumpere arcuri, sulite, toate din SUA si Germania. Fiare vechi de acum 50 de ani am luat dar acum trebuie niste arme ecologice ca sa nu creasca incalzirea globala.
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 20:20)
Tiraspolene, plimba ursul!
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:20)
HIMARS inseamna fiare vechi ?
Clasa F de avioane inseamna fiare vechi ?
Rachetele Patriot sunt fiare vechi ?
Esti rus sau doar pro-rus?
Oricum pentru Romania nu esti!
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 12:46)
Nu cred ca mai era nevoie de alegeri. Iohanis a declarat dinainte de alegeri ca nu va numi un prim ministru de la PSD. Este foarte democratic. Va forma guvern PNL care a obtinut 4 la suta din voturile romanilor ( 900 000 voturi la o populatie de 22 milioane). Asa este in democratic. Este doar o speculatie matematica.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 12:53)
romanii sunt 19.4 milioane conf ultimului recensamant
22 milioane erau in 1990
inca ceva: calculul tau e tampit - nu se ia in evidenta populatia sub 18 ani !
sau la tine in Rusia voteaza si sugarii ?
7.2. Așa cred și eu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Cristian în data de 08.12.2020, 13:34)
Așa cred și eu. Parlamentul va fi desființat (că rol și funcțiune) și transfornat intr-o marioneta iar Iohannis va conduce țara cu un guvern minoritar PNL și cu niște generali de armata și securitate + armata pe străzi.
De asta a fost pus generalul Ciuca. Se instalează fascismul.
7.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 20:21)
Ne-au napadit sovieticii
7.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.3)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:25)
pai vad ca e invazie de troli rusi ...s-au trezit conservele rusesti sa comenteze in romana pe aici
7.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.2)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:27)
rusii vad fascism peste tot - tine de paradigma lor de vedere
de ce insisti cu prostia asta Cristiane?
tu nici nu stii ce inseamna fascism!
Iohannis e unul dintre cei mai democrati presedinti pe care Romania i-a avut!
Si mie in UE si in lume nu mi-e rusine cu un presedinte ca el! Dimpotriva!
Reprezinta Romania bine!
7.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 23:14)
Ai dreptate,sunt de acord cu tine! Cel mai important este ca viitorul guvern va fi format in jurul PNL,cu ajutorul partidelor de centru dreapta! Asa cum am mai spus,cred ca UDMR va sustine guvernul si nu va intrece masura cu pretentiile sale! Asta din cauza ca in parlament se va afla si extrema dreapta! Cred ca vom avea un guvern stabil pentru urmatorii ani,care va asigura o crestere economica solida pentru Romania! Restul conteaza mai putin!
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 12:55)
nu a castigat nimeni!
A fost abandon din partea votantilor!
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 13:04)
Cu procentele aste induceti populatia in eroare ca si in trecut.
30% dince din 5,7 milioane de voturi!
Nu din 19 milioane de voturi / votanti!
Mizerie politica jucata ca sa tina oamenii la distanta cand e vorba mereu de puterea reala de conducerea unei tari!
Nu presedintele conduce o tara!!!
Constitutia noasta este diferita!
La noi Guvernul si Senatul conduce tara!
Oamenii sunt prea putin educati sa inteleaga cine face itele cand e vorba de decizii financiare !
Romania este iar condusa iar minoritate de hoti, ciume si "puturosi - lenesi intelectuali"!
Bafta Romania; la cat mai multa munca cu carca sa ai parte prin statele europene si la cat mai multe credite imobiliare si taxe la noi in tara!
Va doresc vise placute!
Au grija hotii de viitorul vostru (prin exprimarea opinieii a doar 2-3 milioane de voturi - ca majoritate parlamentara; midoase a comunism vechi ce a guvernat tot prin voturi minoritare in raport cu totalul natiei; cititi istoria, o sa gasiti si in Germania veche, si in Italia veche.. in mai multe tari).
Asta e Romania si ne ocupa tot timpul hotii astia!
Nu ma deranjeaza ca a iesit "x" sau "y" ma dernajeaza manipularea presei tv si scrise ce a reusit prin panica si dezgust sa tina iar cetateanul de rand departe de obligatiile sociale pe care le are; cat si vina guvenrantiilor in modul cum gestioneaza criza a atras consecintele aferente.
Asta nu este DEMOCRATIE pe minoritate !
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 16:30)
Frumoasă opinie.
9.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 19:58)
Ha,ha,ha.... La noi Guvernul si Senatul conduce tara!
Esti buimacit rau; du-te si fa nani!.
9.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 21:36)
bah vali, daca bagi romanu la inghesuiala atunci o sa puna osu la treaba....daca-l lasi in pace merge ca italianu, dolce farniente....
AUR este ceea ce a fost Trump pentu SUA si reflecta acelasi moment in mintea multor romani.
Una este interesul UE si bagarea botnitei UE in gura Romaniei si una este interesul tarii si realizarea lui in capul romanilor. Nu prea coincid aceste directii si a fost bine pina acum pina am luat putin avant cu economia in 30 de ani.
Mai ramine inca 30 de ani sa ne facem si noi armata si industria ca si chinezoii si apoi nu mai avem probleme...si mai ales trebuie sa construim o bomba nucleara urgent ca sa inteleaga UE si restul ca este timpul sa asculte si ce vrem noi in democratia pe minoritate europeana !
9.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:37)
inteleg ce sustii si sunt de acord cu tine.
dar sa imi spui te rog:
de ce nu au mai iesit romanii la vot?
de greata si de scarba!
Dar le-a fost greata si scarba exact cand trebuia mai tare sa iasa la vot - Parlamentul e cel mai important organ al Statului Roman - mai important decat Presedintele , Curtea Constitutionala sau Guvernul.
Parlamentul face legile.
De aceea e cheia de bolta, inima sistemului politic romanesc.
Si exact la alegerile parlamentare.... romanii si-au bagat picioarele de au intrat ultrasii extremisti in Parlament (AUR).
Pai e bine asa?
9.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.3)
(mesaj trimis de Vali în data de 08.12.2020, 21:39)
"bah vali, daca bagi romanu la inghesuiala atunci o sa puna osu la treaba....daca-l lasi in pace merge ca italianu, dolce farniente."
Nu sunt de acord cu tine.
Cand iei un om (indiferent de nationalitate) si il bagi la inghesuiala , generatie dupa generatie va ajunge un inghesuit.
Spiritul unui popor indiferent care merita respectat.
Nu promovez inghesuirea romanilor.
E usa deschisa pentru o dictatura.
Niciodata nu am sa sustin asa ceva.
9.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 21:47)
a baga romanu' la inghesuiala inseamna a-l face constient de a munci corect pentru tara lui si locul lui, asta inseamna pentru mine, poate nu am fost explicit...
dictatura era pe vremea lui ceausescu in aceasta idee de inghesuiala....
9.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 22:01)
pai ti-am zis ca romanii s-au saturat de hoti in parlament si peste tot la guvernare nu de greata si de scarba, iar raspunsul este aparitia meteoritica a acestei formatiuni nationaliste numite AUR
deci raspunsul pentru indolenta si nesimtirea politicienilor a fost dat chiar daca vor aparea consecinte nefaste pentru popor in viitor....mai devreme sau mai tarziu excesele politicienilor vor fi decontate la timpul potrivit in istoria ce vine !!!
10. Lipsa de legitimitate
(mesaj trimis de Cristian în data de 08.12.2020, 13:37)
Lipsa de legitimitate că urmare a slabei participări la vot va fi folosita de Iohannis ca pretext pentru a desființa parlamentul, libertatea presei, partidele politice și tu t ce mai tine de democrație.
Au fost ultimele alegeri libere din democrație.
Urmeaza dictaura fascista a FIAREI.
Romania a fost aleasă ca poligon de experiment militar
10.1. Ce (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de Lol în data de 08.12.2020, 14:43)
Nu te pune cu mintea prostului ca e odihnita :))
Taci ba somerule
10.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.12.2020, 21:30)
neuronii ma-tii umbla nelegitim prin capu tau