PSD a depus o moţiune pe Transporturi

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 8 aprilie 2010

Victor Ponta

Victor Ponta

Parlamentarii social-democraţi au depus, ieri, în plenul Senatului, moţiunea simplă privind Transporturile, intitulată "Transporturile din România - trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare", informează Agerpres.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a exprimat speranţa că moţiunea simplă a social-democraţilor va fi sus-ţinută nu numai de liberali, ci şi de ceilalţi colegi din Senat: "Este absolut necesar ca toate neregulile şi toate ilegalităţile şi toate furturile care se întâmplă în zona infrastructurii, în zona transporturilor, să fie anchetate de o comisie imparţială. Trebuie ca oamenii din ţară să ştie unde se duc banii lor, cum se deturnează aceşti bani şi, mai ales, cine este responsabil din PD-L de aceşti bani care se cheltuie în zona de infrastructură".

De asemenea, Victor Ponta a adăugat că PSD va vota şi pentru constituirea unei comisii, la propunerea PNL, de anchetare în cazul donaţiilor primite de PDL în campania electorală pentru prezidenţiale.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb