PSD ar putea acţiona pentru convocarea de urgenţă a Parlamentului

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 28 octombrie 2008

În cazul în care Guvernul va aplica efectiv decizia de blocare a majorării cu 50% a salariilor profesorilor, Partidul Social Democrat (PSD) va acţiona pentru convocarea de urgenţă a Parlamentului în vederea blocării ordonanţei de urgenţă, a declarat, ieri, preşedintele social-democrat, Mircea Geoană. "Pentru PSD, singurul obiectiv este aplicarea urgentă a legii privind majorarea salariilor profesorilor şi singurul gest cu finalitate politică este convocarea de urgenţă a Parlamentului şi asigurarea în regim de urgenţă a unui vot împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, care se preconizează a fi adoptată marţi. Astfel, aplicarea legii devine imediată, iar demersul PD-L referitor la moţiunea de cenzură este pur electoral, care nu serveşte scopului majorării salariilor, ci mai mult complicării jocului politic", a precizat preşedintele PSD, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, soluţia cea mai potrivită pentru rezolvarea problemei privind majorarea salariilor profesorilor este convocarea Parlamentului, nu moţiunea de cenzură. "Ceea ce noi vom face, va fi convocarea imediată a Parlamentului, şi un vot urgent care va rezolva toată problema, aşa cum s-a procedat şi cu legea pensiilor şi a salariilor profesorilor". În ceea ce priveşte afirmaţia liderului PD-L, Emil Boc, conform căreia parlamentarii care nu vor semna moţiunea de cenzură se vor opune majorării salariilor profesorilor, preşedintele PSD a arătat că parlamentarii s-au pronunţat deja atunci când au votat pentru această lege. În opinia sa, "PD-L este interesat de un nou motiv de scandal pe scena politică, disperat fiind că pierde alegerile". "Mai avem cinci săptămâni până la alegeri şi atunci poporul se va pronunţa", a conchis Mircea Geoană.

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat că social-democraţii rămân consecvenţi poziţiei şi legii pe care au promovat-o şi care a fost aprobată în unanimitate în Parlament pentru creşterea salariilor profesorilor. "De aceea, aşteptăm decizia Guvernului de marţi, pentru a vedea dacă guvernanţii aplică efectiv decizia de blocare a salariilor profesorilor, situaţie în care vom acţiona rapid din punct de vedere politic pentru convocarea de urgenţă a Parlamentului şi pentru respingerea Ordonanţei de Urgenţă, situaţie în care legea PSD promulgată de preşedinte va intra în vigoare, iar salariile vor creşte cu 50 %. Nu ne interesează, pe de altă parte, nici gargara şi nici cătuşele zăngănite de către trompetele PD-L", a afirmat Corlăţean.

Potrivit secretarului general al PSD, ameninţarea cu plângerea penală a PD-L împotriva premierului, precum şi demersul moţiunii de cenzură "sunt ridicole" atât timp cât guvernarea Alianţei Dreptate şi Adevăr, din care a făcut parte şi PD în 2005, a suspendat aplicarea legilor PSD din 2004 referitoare la compensarea biletelor de tren rămase nefolosite de pensionari şi la acordarea pensiei suplimentare de 25 % pentru soţul supravieţuitor. "Impostura politică a PD-L nu are măsură, atât timp cât au făcut exact acelaşi lucru pe care azi îl condamnă astăzi cu mânie proletară", a adăugat Titus Corlăţean. Partidul Democrat-Liberal va depune o moţiune de cenzură, dacă Guvernul va bloca prin ordonanţă de urgenţă majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, a anunţat, luni, preşedintele PD-L, Emil Boc. El a precizat că, în cazul în care premierul va emite o ordonanţă de urgenţă pe tema salarizării profesorilor, democrat-liberalii vor depune o plângere penală privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi vor cere ridicarea imunităţii parlamentare în vederea anchetării acestuia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb