PSD depune în Parlament un pachet legislativ de completare a programului de ieşire din criză

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 8 septembrie 2009

Bogdan Niculescu Duvăz

Bogdan Niculescu Duvăz

Parlamentarii PSD vor iniţia un pachet de legi de completare a programului de ieşire din criză, care va conţine patru sau cinci legi de bază, pe care îl doresc adoptat până la finalul anului, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz.

Potrivit Newsin, social-democratul a explicat: "Pachetul legislativ al PSD, de completare a programului de ieşire din criză, vrem să-l prezentăm până săptămâna viitoare în Parlament. Este vorba de legi care să stimuleze relansarea economică şi care să stopeze desfiinţarea de locuri de muncă şi chiar să creeze şansa de noi locuri de muncă. Pachetul conţine patru-cinci legi de bază cu efecte importante în sectorul economic. Acest pachet trebuie rapid prezentat Parlamentului, dezbătut şi adoptat până la sfârşitul acestei sesiuni pentru ca să creeze efecte începând cu anul viitor". Social-democratul a precizat că între aceste acte normative se numără înfiinţarea Fondului Naţional de Locuinţe.

Miniştrii, mandataţi să completeze legile reformei

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai declarat că Biroul Politic Naţional (BPN) al partidului a mandatat miniştrii de resort pentru a dis­cuta cu grupurile parlamentare şi partenerii sociali în vederea completării legilor pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe 15 septembrie.

"Legile se discută şi sunt prezentate grupurilor parlamentare şi comisiilor de specialitate şi BPN a solicitat miniştrilor de resort, acolo unde sunt implicaţi, să continue în a discuta şi completa aceste pachete de legi cu partenerii sociali şi cu toa­te grupurile politice din Parlament în aşa fel încât să avem o susţinere largă pentru pachetele legislative", a explicat Duvăz, după şedinţa BPN a PSD.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, că PSD a pregătit, deja, amendamente pentru pachetul legilor Educaţiei şi a anunţat că va avea discuţii în această săptămână cu grupurile din Parlament.

Şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, urmează să discute cu parlamentarii despre Legea salarizării unice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb