PSD exclude o remaniere guvernamentală

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 30 iulie 2009

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, ieri, că, în acest moment, nu se pune problema remanierii Executivului, iar când aceasta va fi făcută va fi una în ansamblu care îl va include şi pe actualul prim-ministru, Emil Boc.

Domnia sa a precizat: "Nu se pune problema de remaniere. Eu cred că în momentul când se face o remaniere se remaniază Guvernul în ansamblu, cu totul, cu domnul prim-ministru Boc. E un pachet".

La remarca ziariştilor că democrat-liberalul Vasile Blaga ar fi lăsat de înţeles că premierul poate remania pe cine doreşte, Vanghelie a precizat că secretarul general al PD-L poate fi o autoritate în partid, nu şi în Parlament.

Marian Vanghelie a declarat: "Cred că în cadrul PD-L domnul Vasile Blaga poate să lase foarte multe de înţeles. Când e vorba de lăsat de înţeles în Parlamentul României nu ştiu dacă e neapărat punctul de vedere al domnului Vasile Blaga luat în considerare. E un Parlament ales în mod democratic şi când se discută de remaniere se discută şi de remaniere guvernamentală în pachet cu domnul Boc".

Despre o posibilă remaniere a unui ministru PSD fără ca social-democraţii să fie consultaţi, Vanghelie i-a asigurat pe jurnalişti că o să fie surprinşi de reacţia PSD într-o astfel de situaţie. "Vă asigur că o să fiţi surprinşi şi dumneavoastră (n.r. presa) şi cel care va încerca să ia iniţiative fără să ne consulte", a spus Marian Vanghelie, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte eventuale nemulţumiri ale PSD faţă de unii miniştri PD-L, el a declarat că acolo unde a fost cazul social-democraţii şi-au spus punctul de vedere.

Despre posibilitatea ca PD-L să solicite demisia ministrului Educaţiei, Marian Vanghelie a declarat că întreaga situaţie în care este implicată Ecaterina Andronescu în legătură cu Universitatea "Spiru Haret" e "o glumă".

Liderul PSD a declarat: "Eu cred că chestia cu doamna Andronescu este o glumă. Sunt unii care au interese la ? Nu cred, eu văd că toată societatea civilă şi toţi intelectualii din România o susţin pe doamna Andronescu, cu atât mai mult cu cât şi partidul o susţine".

Referindu-se la acuzele PD-L potrivit cărora social-democraţii au alte priorităţi, Marian Vanghelie a afirmat că PSD a încercat redirecţionarea banilor către zone în care aceştia sunt cu adevărat necesari.

Marian Vanghelie a explicat: "Criza în ansamblu înseamnă o lipsă de bani şi noi încercăm să vedem (...) banii aceia care se cheltuie şi care nu au legătură cu pământul. Şi atunci banii aceia încercăm să-i ducem şi să-i direcţionăm în zonele unde ar fi nevoie de bani, ca să fie foarte clar. Nu cred că cineva simţea nevoia de un buget foarte mare la Ministerul Turismului. Poate că, la vremea respectivă, PSD-ul nu a spus foarte clar. Dar, din punctul meu de vedere, cred că a fost o greşeală a Guvernului şi răspunzători cred că putem să fim cu toţii, ca să fim corecţi, nu doar domnul prim-ministru Emil Boc şi domnul preşedinte Traian Băsescu".

Potrivit liderului PSD Bucureşti, lucrurile nu trebuie văzute ca o luptă între PSD şi PD-L, chiar dacă partidele se află, practic, de doi ani într-o campanie electorală continuă.

Liderul social-democrat a declarat: "Există o campanie, eu cred că oamenii, dacă întrebăm pe oricine pe stradă, nu pot să mai suporte încă cinci ani cu Traian Băsescu. În rest, nu cred că o să fie o problemă să guvernăm pentru ca ţara să poată fi guvernată. Cred că vor mai fi câteva luni de chin pentru români, din păcate. Cred că e prea mult şi au spus şi lideri din opinia publică şi mass-media că e foarte mult să avem doi ani de campanie şi eu cred că va trebui să reglementăm acest aspect, dar sunt sigur că, după noiembrie, după ce domnul Mircea Geoană va fi preşedintele României, lucrurile vor funcţiona foarte bine în România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb