PSD pune sub semnul întrebării independenţa Parchetului General

CĂTĂLIN OPREA
Ziarul BURSA #Politică / 17 august 2005

În cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, senatorul George Maior a fost numit Director Politic al cabinetului preşedintelui Mircea Geoană. Aceasta este o funcţie nouă în partid şi a fost creată deoarece se simţea nevoia unei mai bune comunicări între vîrful partidului şi oamenii săi din teritoriu, au declarat mai mulţi oficiali ai partidului. Astfel, George Maior urmează să coordoneze activitatea politică a stafului lui Mircea Geoană şi să asigure menţinerea unei legături mai strînse între conducerea partidului şi grupurile sale parlamentare.

Deputatul PSD, Dan Mihalcea, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri că, în perioada imediat următoare, vor avea loc mai multe întîlniri la nivelul conducerii centrale a PSD în cursul cărora va fi întreprinsă o evaluare a situaţiei politice din prezent, urmînd ca la finalul acestora să se stabilească strategia de acţiune a social-democraţilor, pentru a preîn-tîmpina ofensiva Coaliţiei guvernamentale prefigurată pentru începutul sesiunii parlamentare. Totodată, vor fi purtate discuţii pentru a se ajunge la un consens în ceea ce priveşte formula de relansare a iniţiativei cu privire la votul uninominal, iniţiativă concretizată printr-un proiect de lege care urmează să fie supus dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului în sesiunea din toamnă.

În cursul şedinţei Biroului Permanent Naţional de ieri, a fost supus unei analize atente şi noul scandal al "Stenogramelor PSD". Senatorul George Maior a declarat în acest sens, că respectivele stenograme nu există: "Nu cred că au intervenit elemente noi faţă de cercetarile întreprinse în trecut, care să conducă la concluzia veridicităţii respectivelor stenograme, redeschiderea dosarului acestora fiind o implicare periculoasă a unei instituţii fundamentale a statului de drept, în conflictul politic dintre partide".

În legătură cu întîlnirea desfăşurată luni între liderul PSD, Mircea Geoană şi preşedintele executiv al partidului, Adrian Năstase, aceştia doi au ajuns la concluzia că divergenţele personale trebuie lăsate în plan secund, ceea ce primează în momentul de faţă fiind în interesul comun al partidului: "În Viaţa politică există nuanţe şi puncte de vedere diferite, continuăm cu o echipă solidă şi cu o repartizare clară de roluri, relaţia dintre mine şi Adrian Năstase fiind una constructivă, colegială şi de prietenie veche", a afirmat Mircea Geoană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb