Psihodramă cu statul de drept

Emoţia nu este un sentiment. Poa-te tocmai din acest motiv este instrumentalizată atât de des de politicieni şi de media. Aşa s-a întâmplat şi cu cazul fetiţei de 8 ani de la Baia de Aramă. Presa şi politicienii s-au aruncat asupra subiectului şi l-au transformat într-o problemă de societate. Aceasta a fost ocazia unei noi izbucniri iliberale care a pus sub semnul întrebării atât statul de drept, cât şi democraţia liberală. Doar de atât a fost nevoie ca efectul referendumului pentru justiţie să se evapore. Ca şi în cazul Botnariu, care izbucnea la câteva luni după alegerile prezidenţiale din 2014, şi în acest caz aici s-a speculat situaţia unui copil pentru a se demonstra lipsa de umanitate a sistemului de drept şi corupţia moravurilor democratice. Iar teoriile conspiraţiei au amplificat psihodrama pentru a o aduce la forme apocaliptice. În aces-te codiţii prim-ministra, în acelaşi timp cu mulţi alţi politicieni, au atacat justiţia fără să se gândească, cum, de altfel, s-a întâmplat şi în cazul Botnariu, de interesul superior al copilului.

Violenţa cu care s-au aruncat asupra subiectului a urmărit să speculeze emoţia. Adică acea stare afectivă de scurtă durată, dar foarte intensă, produsă de vizionarea unor imagini care par de-a dreptul puse în scenă. A fost nevoie de doar câteva imagini ca întreg eşafodajul statului de drept să se spulbere. Punere în aplicare a unei hotărâri a instanţelor judecătoreşti şi acţiunea forţelor de ordine au fost deligitimate în primul rând de politicienii care s-au lăsat antrenaţi într-o afabulaţie centrată pe o emoţie de bază.

Ori, în ilustrarea scenică a ceea ce a devenit cazul de la Baia de Aramă au fost stimulate toate trei din cele patru emoţii pentru că a fost ilus-trată frica, a fost excitată furia şi a fost animată tristeţea. Doar bucuria, precum speranţa, din mitul cutiei Pandorei, a rămas uitată.

În schimb, sentimentul presupune adaptarea lucidă a emoţiei la context. Spre deosebire de emoţii, care sunt pe cât de intense, pe atât de scurte, sentimentele durează mult şi presupun reflecţia asupra subiectului care a provocat emoţia. Dar, pentru că au o mult mai mică intensitate, sentimentele nu pot fi fructificate politic. Pentru că presupun recursul la valori şi evaluarea circumstanţelor, sentimentele nu pot fi speculate simplist la nivel politic. Căci sentimentele trimit deja la morală, ori, doar în iluziile filosofilor politica ar trebui să fie corolarul moralei. În fapt, cazul de la Baia de Aramă a fost transformat într-o psihodramă mediatizată doar pentru a permite controlul puterii. Căci cine controlează emoţia pare să poată şi conduce. Dar conduce încotro?

În cazul fetiţei de la Baia de Aramă lipsa de pregătire psihologică a celor care au aplicat birocratic şi simplist o decizie a justiţiei a lăsat loc primului atac furibund asupra justiţiei după condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea. Mecanis-mele de control al magistraţilor au fost imediat mobilizate, iar cei ce fuseseră într-o defensivă simulată au reluat atacul pentru a reveni la poziţia iniţială. Tot câştigul politic al referendumului din 26 mai în privinţa susţinerii statului de drept pare să se fi irosit, iar relegitimarea majorităţii parlamentare prin recursul lipsit de energie şi voinţă la moţiunea de cenzură, de săptămâna trecută, a fost uşor de realizat prin preluarea unei psihodrame care emoţionează.