Fostul campion mondial britanic la categoria grea Anthony Joshua a anunţat pe contul său de Twitter că îl va înfrunta pe americanul Jermaine Franklin, la O2 Arena din Londra, în 1 aprilie.
Joshua (24 de victorii dintre care 22 prin KO, 3 înfrângeri) revine în ring după două înfrângeri consecutive în faţa ucraineanului Oleksandr Usik, cea mai recentă datând din august anul trecut în Arabia Saudită.
Fostul campion mondial originar din Watford a discutat mult timp cu Tyson Fury, de asemenea britanic şi campion în exerciţiu WBC, pentru a organiza o luptă integral britanică, dar cele două părţi nu au putut ajunge la o înţelegere. În vârstă de 28 de ani, Franklin (21 de victorii dintre care 14 prin KO, 1 înfrângere) va fi aşadar primul adversar pentru revenirea lui "AJ" la cel mai înalt nivel.