Punct şi de la capăt!

Istoria bizară a dronei ruseşti găsite la Plauru, în Tulcea, a readus în dezbaterea publică de la noi tema minciunii de stat. Au ştiut sau nu autorităţile române că o dronă rusească s-a prăbuşit pe teritoriul Românei? Prezumţia de buna credinţă, precum şi cea de nevinovăţie, sunt esenţiale în funcţionarea unui sistem politic liberal. Au fost, oare, de bună credinţă oficialii români atunci când au afirmat că nu există nicio urmă de dronă rusească pe teritoriul Românei? Ceea ce sugerează oficialii ucraineni, de la ministrul de externe la consilierul preşedintelui, este că reprezentaţii statului români au refuzat să spună adevărul. Or, buna credinţă presupune că o faptă sau o afirmaţie sunt făcute cu bună intenţie. Şi asta chiar şi în cazul în care aceste acţiuni ar putea avea consecinţe negative. O eroare prin omisiune, una din strategiile care stau la baza fake news, presupune că se trec sub tăcere unul sau mai multe elemente atunci când se descrie o situaţie. Dar este greu de crezut că ar putea fi vorba de o eroare prin omisiune în comunicarea contraproductivă referitoare la acest eveniment. Căci explozia unei drone - fie ea şi una rătăcită sau lovită de antiaeriana ucraineană -nu este un eveniment care poate fi ascuns.

Cu războiul din Ucraina, nu doar Romania, ci întreaga lume pare să fi ajuns la un punct de divergenţă. S-ar părea că ne aflăm într-unul dintre acele momente în care divergenţele valorice între state sunt atât de mari încât evoluţia nu mai poate fi rezultatul unei simple adaptări de parcurs sau a întâmplării. În filozofia istoriei punctul de divergenţă explică rolul unor evenimentele sau fenomene care, privite retrospectiv, par consecinţe inevitabile ale unor acumulări de fapte, dar care nu erau în niciun fel previzibile. Pe cât de inevitabile sunt punctele de divergenţă când le analizezi post factum pe atât de surprinzătoare erau atunci când se produceau. Un aparent fapt secundar, precum prăbuşirea unei drone, adăugându-se seriei negre de evenimente care au început în iulie anul acesta, poate marca spiritele şi mării prăpastia care separă societatea de stat.

Iar atunci când stările negative şi nedreptăţile se acumulează, politica nu poate rămâne în expectativă ca o prelungire amorfă a statului.

Nu trebuie să uităm că, profitând de nedreptăţile unei lumi traumatizate de război, mişcările totalitare au reuşit să ofere iluzia unei organizări echitabile şi au produs ororile care au marcat cel mai înfricoşător secol din istorie. De acest şir negru - inclusiv de istoria dronei de negăsit - vor profita politic extremiştii.

Într-o lume care a devenit din ce în ce mai vizuală şi mai virtuală, ficţiunea - inclusiv ficţiunea politică - joacă un rol crucial în comunicarea cu publicul. Întotdeauna povestea a fost mai reală decât orice realitate, dar astăzi, cu mijloacele de comunicare existente, modul în care este comunicată o poveste o face adevărată. Iar modul în care s-a comunicat în chestiunea dronei - de la preşedinte la miniştrii de externe şi al apărării - nu a părut adevărat. Foarte probabil, oficialii români au fost sinceri, dar fără a-şi lua minimele precauţii discursive, au fost puşi, în final, într-o postură penibilă. În aceste condiţii, fără o poveste plauzibilă, le va fi greu să o ia de la capăt!