PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PENTAGONULUI: SUA şi Rusia, pregătite să poarte noi discuţii asupra spaţiului aerian sirian

Internaţional / 11 octombrie 2015

SUA şi Rusia, pregătite să poarte noi discuţii asupra spaţiului aerian sirian

Washingtonul şi Moscova sunt pregătite să reia discuţiile asupra siguranţei spaţiului aerian în Siria, acolo unde cele două state sunt angajate în operaţiuni militare distincte, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, conform agenţiilor Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.

"Departamentul Apărării al SUA a primit un răspuns oficial de la Ministerul rus al Apărării, care a făcut o propunere pentru a asigura siguranţa operaţiunilor aeriene în Siria", a anunţat purtătorul de cuvânt Peter Cook. Acesta a precizat că "negocierile ar putea avea loc chiar în acest weekend".

"Responsabilii Pentagonului examinează în prezent răspunsul", a menţionat Cook.

Problema siguranţei spaţiului aerian a apărut odată cu intrarea Rusiei în conflictul sirian la 30 septembrie. Statele Unite conduc la rândul lor o coaliţie antijihadistă ce efectuează bombardamente în Siria din septembrie 2014.

La o zi după primele lovituri aeriene ale Rusiei, înalţi responsabili civili şi militari americani au discutat prin videoconferinţă cu omologii lor ruşi despre mijloacele de a evita incidentele între avioanele celor două ţări.

Ei au discutat săptămâna trecută chestiuni ce au inclus păstrarea unei distanţe sigure între avioanele americane şi ruseşti, frecvenţe radio comune utilizate de avioane pentru a comunica "în caz de primejdie" sau limbajul folosit între aparate pentru schimb de informaţii.

Americanii folosesc cuvântul "deconfliction" pentru a califica acest tip de comunicare şi schimb de informaţii pentru a evita incidentele între aeronave în acelaşi teatru de operaţiuni.

Pentagonul a criticat ulterior Moscova, afirmând că Rusia nu răspunde suficient de rapid la propunerile formulate de Washington.

Statele Unite, care se opun sprijinului Moscovei pentru preşedintele sirian Bashar al-Assad, au exclus să coopereze cu Rusia dar au fost de acord să lucreze asupra procedurilor de siguranţă aeriană.

Armata SUA a avertizat că nu va accepta o ofertă din partea Rusiei pentru mai multe discuţii până când nu primeşte un răspuns oficial la propunerile ei. Pentagonul menţionează că o astfel de soluţie "a sosit acum", notează Reuters.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb