Putin este gata pentru un "dialog constructiv", salută "abordarea echilibrată" a Africii

T.B.
Internaţional / 17 iunie 2023

Putin este gata pentru un "dialog constructiv", salută "abordarea echilibrată" a Africii

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat sâmbătă "gata" pentru un "dialog constructiv cu cei care doresc pacea", în timpul unei întâlniri cu mediatorii africani asupra Ucrainei, salutând "abordarea echilibrată" a Africii faţă de criza ucraineană, informează France Presse şi Reuters, conform agerpres.ro.

"Salutăm o abordare echilibrată a prietenilor noştri africani faţă de criza ucraineană", a declarat Putin, la începutul acestei întâlniri la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), unde a sosit delegaţia africană de mediere după o deplasare la Kiev.

"Suntem deschişi unui dialog constructiv cu cei care doresc pacea bazată pe principiile justiţiei şi ţinând cont de interesele legitime ale părţilor", a subliniat el.

La Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus din nou vineri orice negociere cu Rusia după întâlnirea cu liderii africani, denunţând "o minciună" a Moscovei în plină contraofensivă a forţelor sale armate.

Potrivit lui Vladimir Putin, "în Rusia, respectăm foarte mult poziţia statelor africane în favoarea menţinerii stabilităţii (...), susţinem aspiraţia lor la o politică pacifistă".

El a adăugat că "apreciază" interesul lor de a găsi modalităţi de rezolvare a conflictului ucrainean, subliniind totodată că "întărirea cuprinzătoare a legăturilor cu ţările continentului african este o prioritate a politicii externe" a Rusiei.

Printre altele, Vladimir Putin le-a spus sâmbătă liderilor africani că exporturile de cereale ucrainene în virtutea unui acord care le asigură trecerea în siguranţă prin Marea Neagră nu ajută la rezolvarea problemelor Africii cu preţuri globale ridicate la alimente, în timp ce doar 3% au ajuns în cele mai sărace ţări, notează Reuters.

Putin a declarat că criza alimentară a fost provocată de acţiunile ţărilor occidentale şi nu de ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina.

Liderii din Africa de Sud, Senegal, Egipt, Zambia, Uganda, Republica Congo şi Insulele Comoro s-au întâlnit cu Putin la Palatul Konstantinovski din secolul al XVIII-lea, în speranţa de a media in conflictul cu Ucraina, după o vizită la Kiev vineri.

La rândul său, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, care conduce delegaţia africană de mediere în conflictul ucrainean, i-a declarat sâmbătă liderului rus Vladimir Putin că "războiul trebuie să se termine" în Ucraina, notează AFP.

"Războiul nu poate dura pentru totdeauna (...). Acest război trebuie să se termine", a spus el, în cadrul unei întâlniri între liderul de la Kremlin şi mediatorii africani la Sankt Petersburg.

"Este în interesul nostru comun ca acest război să se încheie", a insistat el, subliniind că ţările africane sunt "afectate în mod negativ" de acest conflict.

În afară de Ramaphosa, delegaţia mai include alţi trei preşedinţi: Macky Sall (Senegal), Hakainde Hichilema (Zambia) şi Azali Assoumani (Comore), preşedinte în exerciţiu al Uniunii Africane, precum şi pe reprezentanţii congolez, ugandez şi egiptean.

"Suntem aici pentru a vă asculta, pentru a asculta vocea poporului rus", a declarat preşedintele Comorelor Azali Assoumani.

"Suntem aici pentru a convinge cele două ţări să ia calea dialogului", a adăugat el, potrivit agerpres.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Rusia sa se retraga din ukraina si va fi pace .

    Si mai repede se face pace,daca USA se retrage din Ucraina

    1. Va fi nevoie de un cordon controlat ONU după ce Ucraina și Georgia vor adera la NATO.

      Pace pt cine in varianta asta. Agresorii sunt primitivii de rusi, ei si-au depasit granitele. Ceilalti amintiti de tine nu au atacat pe nimeni in acest razboi.

      Pentru voi, barbarii de rusi, ar fi bine daca Ucraina s-ar retrage din Ucraina, dar deocamdata s-a retras Rusia din Europa si din secolul XXI.

      V-a rezolvat Putin pentru cateva zeci de ani. 

    Foarte interesant documentul de PACE din 2022 primavara,

    semnat in Turcia si de Ucraina si mai ales conditiile acceptate de Zelenski, 

    care a fost prezentat de Putin presei prezente,

    dupa care "brusc" Ucraina s-a retras de la tratative, inexplicabil (ptr. unii)  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb