Putin şi Xi vor să dea "un nou impuls" relaţiilor ruso-chineze

D.V.
Internaţional / 5 iunie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Vladimir Putin l-a primit miercuri pe preşedintele chinez Xi Jiping, cu scopul de a da "un nou impuls" apropierii lor din ultimii ani, într-un context de tensiuni exacerbate cu Statele Unite, relatează AFP.

Cele două puteri îşi afişează înţelegerea în timp ce se confruntă, din motive diferite, cu o perioadă dificilă în relaţiile lor cu americanii.

Războiul comercial între Beijing şi Washington a trecut la un nou palier în weekend, care-i umbreşte perspectivele economice. Relaţiile ruso-americane, afectate deja de numeroase crize, sunt otrăvite de acuzaţii de amestec rus în alegerie americane, de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Xi Jinping, care a sosit joi la prânz la Moscova, a fost primit de către preşedintele rus la negocieri menite să conducă la semnarea a aproximativ 30 de acorduri.

"Sunt convins că această vizită va conduce la noi succese impresionante" în relaţiile bilaterale, "care vor fi din ce în ce mai bune", a declarat Xi la începutul întâlnirii sale cu Putin, la Palatul Mare Kremlin.

"În aceşti ultimi ani, relaţiile între Rusia şi China au atins un nivel fără precedent, inclusiv mulţumită participării dumneavoastră directe", a subliniat la rândul său Vladimir Putin, exprimându-şi certitudinea că "această vizită va da un impuls puternic suplimentar dezvoltării legăturilor bilaterale".

Întâlnirea este urmată de o recepţie în onoarea liderului chinez, iar apoi de o seară la Teatrul Bolşoi, cu ocazia a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor între cele două ţări.

După programul moscovit, Xi vizitează fosta capitală a ţarilor, unde este invitat de onoare, joi şi vineri, la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, principala întâlnire de afaceri în Rusia, la care sunt aşteptate 17.000 de persoane.

Această vizită de stat - cel mai înalt nivel al vizitelor în străinătate în protocolul diplomatic - este "un eveniment crucial pentru relaţiile noastre bilaterale", a dat asigurări Putin, amintind că Uniunea Sovietică a fost "prima ţară care a recunoscut Republica Populară chineză, la o zi de la proclamarea sa" în 1949.

Xi Jinping şi Vladimir Putin urmau să semneze, la finalul discuţiilor lor, la Moscova, o Declaraţie Comună cu privire la "consolidarea relaţiilor parteneriatului global şi cooperării strategice, care intră într-o nouă eră", potrivit consilierului Kremlinului Iuri Uşakov.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb