PwC: Sectorul bancar chinez ar putea deveni cel mai mare din lume, până în 2023

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 iunie 2011

Băncile occidentale trebuie să-şi consolideze prezenţa în Est, potrivit PwC.

Băncile occidentale trebuie să-şi consolideze prezenţa în Est, potrivit PwC.

Sectorul bancar din China ar putea deveni cel mai mare din lume după valoarea activelor, până în anul 2023, depăşind Statele Unite cu 20 de ani mai devreme decât se anticipa înainte de criză, potrivit unui raport prezentat, vineri, de "PricewaterhouseCoopers" (PwC).

Conform documentului, în aceste condiţii, băncile occidentale trebuie să depăşească mai repede efectele crizei şi să-şi consolideze prezenţa în Est.

Sistemul bancar din India îl va depăşi pe cel japonez până în 2035, şi ar putea să devină chiar mai dezvoltat decât cel din China, odată cu îmbătrânirea populaţiei chineze, notează raportul.

John Hawksworth, economist şef al PwC, le-a cerut liderilor sistemului bancar, a căror influenţă a fost afectată de criza financiară globală, să ţină seama de rearanjarea puterii economice în plan global şi să-şi revendice o parte din populaţia fără acces la servicii bancare din ţările emergente.

"Cu populaţii de mult peste un miliard de locuitori în fiecare dintre cele două ţări, accesul la pieţe precum China şi India este de importanţă critică pentru creştere", a afirmat John Hawksworth.

Băncile din China domină topurile globale în privinţa valorii de piaţă, iar unele instituţii de credit au acumulat deja o expunere uriaşă pe pieţele emergente, ca să beneficieze de explozia cererii pentru servicii financiare din partea populaţiilor tinere şi tot mai bogate.

Băncile din cele mai mari economii emergente - China, India, Brazilia, Rusia, Mexic, Indonezia şi Turcia, au fost relativ izolate de efectele crizei financiare globale care a îngenuncheat multe instituţii de credit din Occident şi le-a redus semnificativ valoarea activelor.

Pe lângă efectele crizei, băncile din ţările dezvoltate se confruntă cu înăsprirea severă a reglementărilor, guvernele şi instituţiile de supraveghere fiind hotărâte să controleze mai îndeaproape băncile.

PwC anticipează că activele bancare globale ar putea creşte de patru ori până în 2050, la circa 300.000 de miliarde dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb